ICCJ. Decizia nr. 2472/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2472/2009
Dosar nr. 2233/1/2009
Şedinţa publică din 16 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul S.I.G. i-a chemat în judecată pe pârâţii SC C.I. SRL şi pe S.M. şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să fie obligaţi, în solidar la plata sumei de 39.140 dolari S.U.A. scadentă la 27 martie 1995, cu dobândă legală calculată de la data scadenţei până la plata efectivă, sumă folosită în alte scopuri şi nu pentru participaţie la constituirea capitalului social precum şi la plata sumei de 14.249,13 lei dividende cuvenite pentru anul 1998, care au fost declarate ca achitate, pentru care societatea a plătit impozit.
Litigiul a fost soluţionat de Tribunalul Bihor, secţia comercială, care, prin sentinţa nr. 291 pronunţată la data de 14 iunie 2006, a admis în parte acţiunea şi a obligat-o pe pârâta SC C.I. SRL să-i plătească reclamantului suma de 39.140 dolari S.U.A. ori contravaloarea în lei plus dobândă legală calculată de la data scadenţei 27 martie 1995 până la data plăţii efective precum şi la suma de 14.249,13 Ron reprezentând dividende cuvenite pentru anul 1998 neachitate, actualizate cu rata inflaţiei. Prin aceeaşi sentinţă pârâtul S.M. a fost obligat să-i plătească reclamantului suma de 39.140 dolari cu titlu de daune ori contravaloarea în lei plus dobânda legală de la data scadenţei 27 martie 2005 până la data plăţii efective, în solidar cu pârâta 1. Capătul de cerere pentru obligarea pârâtului S.M. la plata sumei de 14.249 Ron reprezentând dividende calculate pentru anul 1998, a fost respins.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâţi pe considerentul că dreptul de a pretinde suma în litigiu s-a născut la data când reclamantul a cunoscut paguba şi faptul că suma avansată pârâtului S.M. nu a fost folosită ca aport la capital, ci în alte scopuri. A mai reţinut instanţa de fond că prin recunoaşterea sumei pretinsă prin acţiune (la data de 20 noiembrie 2003), cursul prescripţiei a fost întrerupt conform art. 16 pct. a şi art. 17 din Decretul nr. 167/1958 şi că noua prescripţie care a început să curgă nu era împlinită la data de 12 aprilie 2005, când a fost introdusă acţiunea.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că pârâtul S.M. nu şi-a îndeplinit mandatul în sensul că nu a încheiat actele juridice cu care a fost împuternicit constând în depunerea sumei de 50.000 dolari S.U.A. drept capital social la constituirea societăţii, că o parte din sumă, fără acordul reclamantului, a fost folosită în alte scopuri şi că dreptul de reprezentare a fost folosit cu rea credinţă. Prin semnarea actelor de modificare a statutului societăţii şi de majorare-reducere a capitalului social, se apreciază că reclamantul a fost prejudiciat astfel că mandatarul trebuie să răspundă conform art. 381 C. com., pentru prejudiciile cauzate mandantului.
Împotriva sentinţei nr. 291/2006 au declarat apel SC C.I. SRL şi S.M. care au invocat netemeinicia şi nelegalitatea soluţiei primei instanţe invocând încălcarea principiului contradictorialităţii procesului civil, schimbarea temeiului juridic al acţiunii din îmbogăţire fără just temei în răspundere civilă delictuală. Alte critici au vizat neîntrunirea cerinţelor răspunderii civile delictuale, soluţionarea greşită a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi stabilirea greşită a situaţiei de fapt, reclamantul apelant criticând şi faptul că instanţa a reţinut calitatea sa de mandatar pentru ca apoi să reţină răspunderea delictuală şi nu contractuală.
Apelurile au fost soluţionate de Curtea de Apel Oradea care, prin Decizia nr. 150 din 12 decembrie 2006, a admis apelurile declarate de SC C.I. SRL şi S.M. şi a modificat în parte sentinţa în sensul obligării SC C.I. SRL la plata către reclamant a sumei de 39.140 dolari S.U.A. sau contravaloarea acestora în lei, cu dobânda legală calculată de la data de 4 decembrie şi până la data plăţii efective.
Primul şi ultimul capăt de cerere al acţiunii în pretenţii formulată de reclamant împotriva pârâtului S.M. prin care s-a cerut obligarea acestuia în solidar la plata sumei de 39140 dolari S.U.A., au fost respinse. Restul dispoziţiilor sentinţei atacate cu privire la obligarea pârâtei C.I. SRL la plata sumei de 14.249,13 Ron cu titlu de dividende pe anul 1998, au fost menţinute.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a stabilit că excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a fost corect soluţionată atât în ce priveşte momentul naşterii dreptului la acţiune cât şi în ce priveşte dispoziţiile art. 16 pct. a din Decretul nr. 167/1958 referitoare la întreruperea cursului prescripţiei extinctive.
Pe fondul cauzei au fost reconsiderate raporturile juridice dintre părţi apreciindu-se că nu s-a făcut distincţia corectă între calitatea de mandatar a lui S.M. şi dreptul de reprezentare a acestuia în calitatea sa de administrator. Din acest punct de vedere s-a stabilit că S.M. avea de îndeplinit două mandate, respectiv reprezentarea cu drept de semnătură a reclamantului în faţa organelor competente pentru constituirea SC C.I. SRL şi reprezentarea cu puteri depline a reclamantului, cu drept de vot şi semnătură în adunările generale ordinare sau extraordinare ale societăţii pentru realizarea obiectului de activitate al societăţii privind majorarea, reducerea aportului social, modificarea actelor societăţii, numirea de administratori, completarea obiectului de activitate. Conchide instanţa că primul mandat este special în timp ce al doilea mandat este cu titlu general. S-a mai reţinut că, în cauză, nu operează antrenarea răspunderii persoanei juridice, că aceasta ar putea opera doar dacă faptele ilicite ale organelor sale au fost săvârşite cu ocazia exercitării funcţiei lor. Instanţa a stabilit că neîndeplinirea mandatului de către S.M. nu s-a consumat cu ocazia exercitării funcţiei de administrator al societăţii pârâte.
În ce priveşte fapta ilicită reţinută de prima instanţă constând în neîndeplinirea mandatului de către S.M., Curtea a stabilit că aceasta ar putea duce la răspundere contractuală şi nu delictuală şi că această răspundere se impune a fi analizată prin prisma celui de-al doilea mandat care este în legătură cu demersurile pentru majorarea capitalului social. În aceste condiţii, demersul trebuia făcut în baza unui mandat special, care trebuia să conţină menţiuni privind obligaţiile şi puterile mandatarului, această limitare neexistând în mandatul acordat.
Semnarea actelor de modificare a actelor constitutive, potrivit instanţei nu constituie faptă ilicită din moment ce mandatele îi acordau aceste atribuţii. Pentru aprobarea participării reclamantului la capitalul social instanţa a mai reţinut că acesta este un atribut al A.G.E.A. căreia trebuia să i se adreseze reclamantul.
Cu privire la apelul SC C.I. SRL, instanţa de apel a stabilit că modificările aduse art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 nu erau în vigoare la data aprobării dividendelor, că dreptul la dividende s-a născut atunci când reclamantul a luat cunoştinţă de calitatea sa de creditor al pârâtei aşa cum rezultă din A.G.A. ţinută la 10 septembrie 2004 la care a participat şi reclamantul, astfel că, dobânda i se cuvine reclamantului de la acea dată şi nu de la data de 27 martie 1995.
După pronunţarea deciziei nr. 150/2006 intimatul S.I.G. a formulat cerere pentru completarea şi lămurirea înţelesului, întinderii dispozitivului, cerere care a fost admisă prin încheierea din 13 februarie 2007, prin care s-a dispus completarea alineatului 5 al dispozitivului deciziei în sensul că „Menţine dispoziţiile sentinţei atacate şi cu privire la obligarea pârâtei SC C.I. SRL la plata sumei de 29.282,78 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului S.I.G.". Capătul de cerere privind lămurirea înţelesului şi întinderii dispozitivului aceleiaşi decizii a fost respins prin aceeaşi încheiere temeiul reţinut fiind art. 281 C. proc. civ.
Împotriva deciziei nr. 150 din 12 decembrie 2006 şi a încheierii de completare a acesteia au declarat recurs, reclamantul S.I.G. şi SC C.I. SRL care au susţinut că s-a aplicat greşit legea în legătură cu data scadenţei de plată, s-a interpretat greşit raportul juridic dintre creditor-debitor şi s-a stabilit tot greşit data scadenţei pentru plata dividendelor provenind din anul 1998. De asemenea, s-a invocat încălcarea normelor de competenţă agreate de părţi şi clauza compromisorie, normele procedurale privind citarea pentru termenul din 13 februarie 2007, dispoziţiile art. 2812 C. proc. civ. şi dispoziţiile privind excepţia prescripţiei extinctive cu referire la suma de 39.140 dolari S.U.A.
Analizând criticile aduse deciziei şi încheierii de completare a dispozitivului deciziei nr. 150/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat Decizia nr. 2594 din 2 iulie 2007 prin care a admis recursurile reclamantului şi ale societăţii comerciale a casat Decizia şi încheierea şi a trimis cauza pentru rejudecare Curţii de Apel Oradea, secţia comercială.
Înalta Curte a analizat procesul verbal din 6 iunie 2007, semnat şi de reclamant, prin care în A.G.E.A. ţinută de SC C.I. SRL s-a hotărât majorarea capitalului social al societăţii, S.I.G. fiind trecut cu suma de 7.167 lei reprezentând 5 % din capitalul social. În urma votului hotărârii de majorare, care a fost adoptată în unanimitate, s-a stabilit că asociatul S.I.G. a declarat că este de acord cu A.G.A. din 22 mai 2007 prin care s-a stabilit scadenţa datoriilor societăţii către asociaţi, datorii înscrise în contul 455.
Prin aceeaşi A.G.A. s-a acceptat ca în măsura în care nu se vor plăti de către societate sumele reţinute prin contul 455, asociaţii să pornească la executarea drepturilor de încasat recunoscute de societate.
Constatând că nu s-a trecut concret în procesul verbal care este suma din contul 455 care i se cuvine reclamantului şi reţinând şi caracterul de tranzacţie al procesului verbal motivat de faptul că acestaconţine şi elemente de achiesare în privinţa unor drepturi care ar putea fi valorificate în condiţiile art. 7207 C. proc. civ., cauza a fost trimisă pentru rejudecare pentru a se da eficienţă înţelegerii părţilor.
În rejudecare, Cauza a fost strămutată la Curtea de Apel Târgu Mureş care procedând la rejudecarea apelurilor declarate de SC C.I. SRL şi S.I.G. împotriva sentinţei nr. 291/COM/2006 a pronunţat Decizia nr. 106/A/2008 prin care, admiţând cele două apeluri a schimbat în tot sentinţa apelată şi a respins acţiunea reclamantului S.I.G. ca prescrisă, în urma examinării excepţiei privind prescripţia dreptului la acţiune.
Pentru a decide astfel, Curtea de apel a reţinut că reclamantul a solicitat să i se restituie suma de 39.140 dolari S.U.A. scadentă la data de 27 martie 1995 virată societăţii pentru a fi depusă la constituirea capitalului social, precum şi suma de 142.491.380 rol reprezentând dividende cuvenite pentru anul 1998 şi aprobate prin A.G.A. din 2 aprilie 1999, solicitând şi actualizarea sumei menţionate, la data plăţii efective. Analizând modul în care prima instanţă a soluţionat excepţia prescripţiei extinctive, Curtea a observat că s-a stabilit greşit momentul când a început să curgă termenul de prescripţie. Invocând art. 7 alin. (1) şi (8) din Decretul nr. 167/1958, instanţa de apel a stabilit că dreptul la acţiune s-a născut la 27 martie 1995 odată cu virarea ultimei sume de către reclamant. De asemenea, a stabilit că nu putea să opereze întreruperea cursului prescripţiei pentru motivul că recunoaşterea a intervenit după împlinirea termenului de prescripţie. Şi în privinţa dividendelor în sumă de 14.249 Ron cuvenite pentru anul 1998, solicitate de reclamant, Curtea de Apel Târgu Mureş a stabilit că a operat prescripţia motivând că dreptul la dividende s-a născut la data de 2 aprilie 1999, dată în raport de care dreptul de a solicita dividendele a intrat sub incidenţa prescripţiei extinctive.
Recursul împotriva deciziei comerciale nr. 106/ A din 15 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş.
Reclamantul S.I.G. a declarat recurs împotriva deciziei pronunţată în rejudecare, prin care a solicitat ca în temeiul art. 304 alin. (3) şi (9) C. proc. civ., să fie modificată în totalitate Decizia atacată în sensul respingerii apelurilor formulate de pârâţii SC C.I. SRL şi S.M.
În argumentarea celor două motive de nelegalitate recurentul a susţinut că instanţa de apel şi-a depăşit competenţa pe care o avea ca instanţă de rejudecare încălcând astfel prevederile art. 315 C. proc. civ. În continuare recurentul a expus faptele care, în opinia sa demonstrează raporturile juridice stabilite cu pârâtul S.M. şi cu societatea comercială făcând trimitere la procurile care i-au fost date intimatului persoană fizică, şi la suma predată mandatarului în scopul constituirii societăţii. A mai arătat că mandatarul nu a folosit suma pe care i-a avansat-o potrivit destinaţiei convenite între părţi şi că despre această împrejurare a avut cunoştinţă la data de 4 decembrie 2000 urmare comunicării care i-a fost făcută cu adresa nr. 28. În continuare recurentul a considerat că starea de fapt a fost expusă corect în sentinţa nr. 291/2006 şi că deşi a fost preluată în Decizia nr. 150/2006 a Curţii de Apel Oradea, sentinţa fondului a fost desfiinţată, în opinia sa, soluţia fiind greşită.
În ce priveşte prescripţia, recurentul a susţinut că pârâţii nu au contestat dreptul său de a i se restitui banii deturnaţi (care nu au fost depuşi ca aport la capitalul social), că nu a fost invocată de către aceştia excepţia prescripţiei şi că dispoziţiile art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958 nu operează pentru că prin balanţele din anii 1994 – 2004 s-a recunoscut existenţa banilor şi destinaţia lor. Faţă de aceste argumente recurentul a considerat că este îndreptăţit să-şi valorifice pretenţiile în conformitate cu prevederile art. 375 alin. (4) şi art. 376 C. com.
Intimatul S.M. a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil pentru că recurentul a solicitat să se menţină sentinţa Tribunalului Bihor deşi judecata în apel nu a intrat în cercetarea fondului ci s-a oprit asupra excepţiei prescripţiei.
Pentru înlăturarea celorlalte motive, intimatul a susţinut că s-au aplicat în rejudecarea apelurilor dispoziţiile art. 315 alin. (3) C. proc. civ., care stabilesc că instanţa judecă din nou cauza ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată. În privinţa prescripţiei extinctive judecata Curţii de Apel Târgu Mureş, în opinia sa, a fost corectă întrucât dreptul la acţiune s-a născut la data de 27 martie 1995 odată cu virarea ultimei sume de către reclamant. De asemenea, a considerat că nu au existat cauze de suspendare sau de întrerupere a cursului prescripţiei care să-i poată fi opuse. În consecinţă, a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei Curţii de Apel Târgu Mureş.
Recursul este fondat.
1. Motivul prevăzut de art. 304 alin. (3) C. proc. civ., invocat de recurent vizează situaţia când „Hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe". În speţă, Decizia atacată cu recurs a fost pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în urma strămutării cauzei astfel că instanţa investită era competentă să judece calea de atac a apelului declanşată de cei doi pârâţi, societatea comercială şi persoana fizică S.M.
2. Depăşirea competenţei a fost argumentată de recurent în sensul că instanţa de rejudecare nu a ţinut seama de Decizia de casare pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în ciclul procesual anterior ceea ce în opinia sa reprezintă o încălcare a art. 315 C. proc. civ. Folosirea unor termeni improprii penrtru motivul invocat respectiv „depăşirea competenţei" nu atrage o altă analiză a criticilor decât cea care vizează aplicarea legii, astfel că susţinerile privind încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 315 C. proc. civ., se încadrează în cel de-al doilea motiv de nelegalitate, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
3. În adevăr, art. 315 alin. (1) C. proc. civ., prevede că în caz de casare hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii instanţei de trimitere. Observând soluţia pronunţată în rejudecare se constată că instanţa de apel a păşit la examinarea excepţiei prescripţiei deşi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 2594 din 2 iulie 2007, faţă de înscrisul nou depus în recurs, respectiv procesul verbal din 6 iunie 2007 a constatat că A.G.E.A. a hotărât asupra majorării capitalului social cu sumele redate în considerentele deciziei, printre asociaţi fiind şi S.I.G. S-a mai reţinut că hotărârea de majorare a capitalului social în forma propusă a fost adoptată în unanimitate şi că recurentul a fost de acord ca data scadenţei sumelor din contul 455 faţă de creditorii societăţii să fie 5 ianuarie 2008. Este evident din conţinutul deciziei de casare, că părţile au reconsiderat data scadenţei datoriilor societăţii către asociaţi aşa încât intra în obligaţiile instanţei de trimitere să ţină seama de aceste dezlegări care se răsfrângeau direct asupra modului de rezolvare a excepţiei prescripţiei în măsura în care o astfel de apărare ar fi fost invocată din nou.
Mai era de observat că înscrisul prin care părţile au stabilit o dată a plăţilor a fost corelat cu prevederile art. 7207 C. proc. civ., instanţa de recurs apreciind la acel moment că înscrisul poate fi valorificat în rejudecare dându-i-se eficienţa unei înţelegeri intervenită între părţi cu condiţia stabilirii sumei exacte de plată.
Aşadar, în rejudecare instanţa de trimitere era ţinută să aducă la îndeplinire întocmai, îndrumările primite din partea instanţei de control judiciar, aceste îndrumări fiind de esenţa atribuţiilor ce revin instanţei de rejudecare. Având în vedere că a fost nesocotită Decizia de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care prin considerente atrăgea atenţia instanţei de trimitere asupra conţinutului şi efectelor înscrisului nou cât şi asupra necesităţii de a lămuri unele chestiuni de fapt (cuantumul sumelor datorate), Înalta Curte va reţine nelegalitatea deciziei nr. 106 din 15 decembrie 2008 întrucât a fost dată cu aplicarea greşită a art. 7207 şi 315 alin. (1) C. proc. civ.
4. Alin. (1) al art. 315 C. proc. civ., invocat de recurenta i-a fost opus de către intimată alineatul (3) prin care se dispune că „După casare, instanţa de fond va judeca din nou, ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată". Aceste prevederi nu pot fi interpretate distinct de obligativitatea impusă de alin. (1) de a se ţine seama de problemele de drept dezlegate şi de necesitatea de a se administra probe. Dacă s-ar da o altă interpretare s-ar admite lipsa de finalitate a controlului judiciar. În sensul acestui argument mai trebuie reţinut că în ipoteza în care nu s-ar reţine obligativitatea instanţei de trimitere de a se supune îndrumărilor instanţei de control s-ar recunoaşte posibilitatea reiterării erorilor comise prin soluţia desfiinţată şi s-ar ajunge la exercitarea repetată a căilor de atac, lucru nepermis.
În consecinţă, faţă de cele ce preced conform art. 312 alin. (3) raportat la art. 304 alin. (9) C. proc. civ., recursul se va admite, iar Decizia atacată va fi casată, cauza urmând să fie trimisă Curţii de Apel pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul S.I.G. împotriva deciziei nr. 106/ A din 15 decembrie 2008 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal, casează Decizia recurată şi trimite cauza spre judecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2471/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2474/2009. Comercial → |
|---|
