ICCJ. Decizia nr. 2500/2009. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2500/2009
Dosar nr. 2482/1/2009
Şedinţa publică din 20 octombrie 2009
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia în anulare înregistrată la data de 18 martie 2009, contestatoarea SC C.D.C. SRL TULCEA a solicitat anularea deciziei nr. 3689 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 9 decembrie 2008, în dosarul nr. 7651/3/2007, în temeiul art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
În susţinere, contestatoarea arată că în motivarea recursului soluţionat prin Decizia a cărui anulare o solicită a formulat două critici principale, instanţa de recurs lăsând neanalizat al doilea motiv care privea aplicarea excepţiei prevăzute de art. 39 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 la raportul dedus judecăţii, motiv pe care l-a susţinut în subsidiar, pentru modificarea deciziei din apel.
Analizând contestaţia formulată, Înalta Curte constată că aceasta nu este întemeiată.
Prin recursul, obiect al dosarului nr. 7651/3/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, contestatoarea recurentă a criticat Decizia pronunţată în apel pentru aplicarea greşită a prevederilor art. 41 din Legea nr. 137/2002 cât priveşte notificarea A.V.A.S. care nu putea fi calificată decât ca o notificare de drept comun şi nu ca un act începător de executare.
În subsidiar, recurenta a solicitat pronunţarea asupra încălcării prevederilor art. 39 alin. (1) teza finală, apreciind că se impune aplicarea acestora.
Soluţionând recursul, Înalta Curte, secţia comercială, prin Decizia nr. 3689 din 9 decembrie 2008, a analizat atât critica privind aplicarea art. 41 alin. (2) din Legea nr. 137/2002 cât şi incidenţa termenului de o lună prevăzut de art. 39 din Legea nr. 137/2002 şi apreciind ca legală Decizia atacată a respins recursul ca nefondat.
Potrivit art. 318 alin. (1) teza a 2-a, hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Cum prin Decizia contestată instanţa de recurs a analizat toate motivele de recurs formulate, nefiind întrunită ipoteza art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC C.D.C. SRL TULCEA împotriva deciziei nr. 3689 din 9 decembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 2498/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2502/2009. Comercial → |
---|