ICCJ. Decizia nr. 2496/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2496/2009
Dosar nr. 5210/121/2008
Şedinţa publică din 20 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 3387 din 17 decembrie 2008, Tribunalul Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea formulată de reclamanţii G.P. şi G.L., în contradictoriu cu pârâta SC S. SRL, ca nefondată, reţinând pe baza probelor administrate, înscrisuri şi expertiza tehnică că pârâta SC S. SRL are amplasată pe terenul reclamanţilor o construcţie în suprafaţă de 116,57 m.p., edificată cu respectarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţii, autorizaţia nr. 15/6 martie 2002 emisă de Consiliul Judeţean Brăila nefiind anulată.
În raport de prevederile art. 1075 şi 1077 C. civ., instanţa de fond a apreciat că pârâta este constructor de bună credinţă pe terenul proprietatea reclamanţilor, construcţia fiind edificată anterior încheierii contractului de vânzare – cumpărare nr. 8824/2004 prin care reclamanţii au devenit proprietari.
În contra sentinţei menţionate au declarat apel reclamanţii.
Criticile apelanţilor cu privire la neanalizarea cronologiei eliberării înscrisurilor şi lipsa autorizaţiei în discuţie ceea ce ar presupune nerespectarea cerinţelor Legii nr. 50/1991, au fost înlăturate de instanţa de apel prin Decizia nr. 32/ A din 29 aprilie 2009, prin care s-a respins apelul declarat ca nefondat.
Instanţa de apel a reţinut că soluţia instanţei de fond este concordantă cu probele administrate, construcţia în litigiu fiind edificată cu mult timp înainte de vânzarea terenului, iar autorizaţia de construcţie datată la 2 iunie 1993 cu termen de valabilitate de 12 luni face dovada bunei credinţe.
Cum dreptul de superficiu durează în principiu cât timp există construcţia, încetarea sa la o dată anterioară poate interveni în baza unei convenţii încheiate între părţi.
În contra deciziei instanţei de apel au declarat recurs reclamanţii G.P. şi G.L. pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs comunicate recurentei se arată că instanţele, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, cu respectarea principiului disponibilităţii aveau de analizat dacă în raport de succesiunea cronologică a autorizaţiei de construcţie şi a contractului de închiriere pentru terenul aferent, la momentul la care recurenţii au devenit proprietarii terenului, pârâta a fost de bună credinţă.
Mai arată recurenţii că soluţia respingerii apelului este consecinţa greşitei aplicări a prevederilor art. 1 din Legea nr. 50/1991 şi a art. 494 C. civ., deoarece durata construcţiei era condiţionată de existenţa contractului de închiriere iar în condiţiile Legii nr. 50/1991 nu se emit autorizaţii provizorii.
Recursul nu este fondat.
1. Sub motivul prevăzut de art. 304.8 C. proc. civ., recurenţii invocă practic nerespectarea principiului disponibilităţii de către instanţe, dezvoltarea în fapt neîncadrându-se în ipoteza prevăzută de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., care are în vedere greşita interpretare a actului juridic dedus judecăţii aşa încât să fi schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Cât priveşte respectarea principiului disponibilităţii, critică care se încadrează în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este de observat că instanţa de fond a respins acţiunea iar în considerentele sentinţei se analizează toate susţinerile recurenţilor cum, de altfel, şi în Decizia pronunţată în apel care răspunde distinct la toate criticile formulate de reclamanţii – apelanţi.
2. Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304.9 C. proc. civ., dezvoltă în fapt aprecierea probelor constând în înscrisuri: contractul de închiriere şi autorizaţia de construcţie din perspectiva succesiunii lor cronologice şi a determinării relei credinţe a pârâtei fără a se constitui într-o critică efectivă şi aplicată a interpretării sau aplicării prevederilor art. 2 din Legea nr. 50/1991 şi 494 C. civ., care să facă posibil un control de legalitate a deciziei atacate sub acest aspect.
Aşa fiind, faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanţi ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii G.P. şi G.L. împotriva deciziei nr. 32/ A din 29 aprilie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2493/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2497/2009. Comercial → |
|---|
