ICCJ. Decizia nr. 2537/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 2537/2009
 Dosar nr. 2027/1/2009
Şedinţa publică de la 21 octombrie 200.
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea precizată reclamanta SC P.S. SA Constanţa a chemat în judecată pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a licitaţiei publice de concesionare a serviciului public portuar de pilotaj a navelor în Portul Maritim Constanţa, Zona 2 â€" organizată în data de 23 mai 2000.
Motivând în fapt acţiunea, a arătat că licitaţia s-a organizat şi desfăşurat cu încălcarea dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 13-18 din Legea nr. 219/1998 şi ale Capitolului I din Normele Metodologice-cadru de aplicare a Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, aprobate prin HG nr. 216/1999 deoarece, pârâtul nu avea calitatea de concedent, această calitate revenind, potrivit art. 2 şi art. 8 din OG nr. 22/1999 privind administrarea porturilor şi serviciilor în porturi, numai C.N.A.P.M. Constanţa SA; anunţul publicitar nu a cuprins toate menţiunile obligatorii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 219/1998; nu s-a respectat procedura de citire şi selectare a ofertelor în cadrul aceleiaşi şedinţe, citindu-se doar oferta în ceea ce priveşte redevenţa, iar alegerea efectivă a ofertei câştigătoare s-a făcut ulterior, în absenţa ofertanţilor şi niciunul dintre documentele existente în plicurile interioare nu a fost înregistrat, înseriat şi ştampilat în prezenţa ofertanţilor.
Pârâtul a formulat întâmpinare, invocând, în principal, inadmisibilitatea în raport cu excepţia nerespectării de către reclamantă a procedurii prealabile de contestare a licitaţiei potrivit art. 24 din Legea nr. 219/1998, respectiv art. 33-35 din Normele Metodologice de aplicare a acestei legi, reclamanta adresându-se direct instanţei de judecată.
În subsidiar, a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, reclamanta neinvocând nici o normă imperativă care să fi fost încălcată pentru a atrage nulitatea absolută, iar din acte rezultă că licitaţia s-a organizat cu respectarea procedurilor prevăzute de lege.
SC A.P. SRL Bucureşti a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtului solicitând respingerea acţiunii ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca nefondată, pentru aceleaşi considerente invocând în justificarea interesului că este câştigătoarea licitaţiei privind concesionarea serviciului public de pilotaj în Portul Maritim Constanţa, Zona 1, licitaţie, de asemenea, contestată dar fiind în curs de soluţionare, admiterea acţiunii de faţă ar putea constitui un argument principal, în susţinerea şi admiterea acţiunii în anularea licitaţiei menţionate.
Prin sentinţa civilă nr. 8513 din 2 noiembrie 2001, Tribunalul Bucureşti a respins excepţia de inadmisibilitate şi pe fond a admis acţiunea şi a anulat licitaţia publică, iar, pe cale de consecinţă, a respins cererea de intervenţie accesorie.
Pentru a se pronunţa astfel a reţinut, în esenţă, că licitaţia a avut loc la data de 23 mai 2000, iar la 25 mai 2000 s-a promovat prezenta acţiune dar şi contestaţie împotriva modului de desfăşurare a licitaţiei la 12 iunie 2000 respectând deci, termenul de 5 zile potrivit art. 34 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 219/1998 şi cum contestaţia a fost respinsă, orice neregularitate privind sesizarea instanţei de judecată înainte de soluţionarea contestaţiei, a fost acoperită, astfel că, excepţia privind inadmisibilitatea acţiunii, calificată de instanţă ca excepţie de prematuritate, este neîntemeiată.
Pe fond, a reţinut că pârâtul nu avea calitatea de concedent, deoarece nu efectuează şi nu poate efectua servicii portuare, în sensul dispoziţiilor OG nr. 22/1999 â€" privind administrarea porturilor şi serviciilor în porturi â€" cum ar fi pilotajul navelor, remorcajul, legarea şi dezlegarea navelor, aceste activităţi fiind date în competenţa administraţiei portuare.
Totodată, împrejurarea că, prin HG nr. 167/2000, pârâtul a fost autorizat să organizeze licitaţii, în această calitate‚ în locul administraţiei portuare, nu înlătură nulitatea operaţiunilor de concesionare, deoarece această hotărâre contravine OG nr. 22/1999, astfel încât, în conflictul dintre aceste acte normative, aplicabilitate are doar ordonanţa.
Referitor la organizarea şi desfăşurarea licitaţiei, s-a reţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 219/1998, deoarece anunţul publicitar nu arăta, în concret, ce acte doveditoare referitoare la calităţile şi capacităţile ofertanţilor trebuie depuse şi s-au încălcat şi dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) şi b) din normele metodologice de aplicare a legii, în sensul că, în şedinţa de licitaţie, comisia nu a analizat documentele ce dovedeau calitatea şi capacitatea tehnică a ofertanţilor, pe baza cărora putea să elimine ofertele care nu îndeplineau condiţiile legii, ci a întocmit un proces verbal, în care s-au consemnat doar declaraţiile personale ale ofertanţilor.
Sentinţa instanţei de fond a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1543 din 10 iunie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, ca urmare a respingerii recursului formulat de pârât.
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, în conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi art. 330 pct. 2 C. proc. civ. a declarat recurs în anulare solicitând şi suspendarea hotărârilor atacate, în baza art. 3302 alin. (2) C. proc. civ. până la soluţionarea acestuia, pentru încălcarea esenţială a legii, care a determinat o soluţionare greşită pe fond şi pentru vădita netemeinicie a acestora.
S-a susţinut că, instanţele au încălcat dispoziţiile imperative ale art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 219/1998, în sensul că au constatat în mod greşit, că Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei nu are calitatea de concedent.
În cauză, au intervenit în interesul intimatei-reclamante SC P.S. SA Constanţa, SC A.T.P. SA Constanţa şi SC C.S. SA Agigea.
Prin Decizia nr. 628 din 2 februarie2005 a Secţiei Comerciale a INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE, în majoritate, se admite recursul anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, împotriva sentinţei nr. 8513 din 2 noiembrie 2001 a Tribunalului Bucureşti şi a deciziei nr. 1543 din 10 iunie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, se modifică Decizia nr. 1543 din 10 iunie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti în sensul că se admit recursurile declarate de pârâtul M.T.C.T. Bucureşti şi intervenienta în interes alăturat SC A.P. SRL Constanţa împotriva sentinţei nr. 8513 din 2 noiembrie 2001 a Tribunalului Bucureşti pe care o schimbă în tot, se admite cererea de intervenţie formulată de SC A.P. SRL Constanţa în interesul M.T.C.T. Bucureşti şi se respinge acţiunea formulată de reclamanta SC P.S. SA Constanţa. Prin aceeaşi decizie se resping cererile de intervenţie în interes alăturat reclamantei SC P.S. SA Constanţa formulate de intervenientele SC A.T.P. SA Constanţa şi SC C.S. SA Agigea, cu opinie separată: în sensul de a se respinge recursul în anulare şi, în consecinţă, de a se admite cererile de intervenţie formulate de SC A.T.P. SA Constanţa şi SC C.S.S SA Agigea în interesul intimatei-reclamante SC P.S. SA Constanţa, în această cale de atac, prin care s-a solicitat respingerea recursului în anulare.
Împotriva acestei decizii SC P.S. SA Constanţa a formulat cerere de revizuire invocând în drept dispoziţiile art. 322 pct. 9 şi art. 324 alin. (3) C. proc. civ.
Revizuienta a susţinut că la 31 iunie 2001 a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în temeiul art. 34 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (Convenţia), iar prin Hotărârea din 3 iunie 2008, (Cazul S.C " P.S." S.A. contra României - cererea 1477/2002) Curtea Europeană admite cererea formulată de S.C " P.S." S.A. şi constată că au fost încălcate art. 6&1 din Convenţie şi art. 1 alin. (1) din Protocolul nr. 1.
- prin faptul neexecutării sentinţelor din 6 februarie 2001 şi 22 octombrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, ş.
- ca urmare a anulării hotărârii din 10 iunie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, prin admiterea recursului în anulare formulat de Procurorul General de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
- problema aplicării articolului 41 se amână pentru o procedură ulterioară pe care o reţine.
La 22 septembrie 2009, în cadrul procedurii ulterioare privitoare la aplicarea art. 41, Curtea Europeană pronunţă o decizie prin care obligă statul român să plătească societăţii revizuiente 400.000 Euro pentru prejudiciile cumulate, 1.500 Euro pentru cheltuielile suportate la nivel naţional şi la 2000 Euro pentru costurile suportate în faţa Curţii.
Analizând cererea de revizuire în raport cu motivul invocat, Înalta Curte constată caracterul fondat al acesteia, pentru următoarele considerente:
Aşa cum a reţinut CEDO în mai multe cauze: unul din elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care impune, printre altele, ca soluţia dată în mod definitiv oricărui litigiu de către tribunale să nu mai fie repusă în discuţie (Brumarescu, S.C. Masineimportexport Industrial Group S.A. contra României, nr. 22687/03, & 32, decembrie 2005)" deoarece securitatea juridică presupune respectarea principiului autorităţii lucrului judecat, adică a caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti (Riabykh contra Rusiei, nr. 52854/99, &52, CEDH 2003 ÂIX)".
În cuprinsul Hotărârii CEDO de la 3 iunie 2008 se arată: Curtea reaminteşte ca în cazul Brumarescu ea a comis o încălcare a art. 6& 1 al Convenţiei datorită intervenţiei într-un litigiu civil a procurorului general care nu era parte a procedurii şi datorită repunerii în discuţie a unei hotărâri definitive care dobândise autoritatea lucrului judecat. Ori, aceste elemente se regăsesc în prezentul caz".
Se apreciază deci, că ingerinţa procurorului într-un proces civil, în care nu era parte şi datorită repunerii în discuţie a unei hotărâri irevocabile a adus o atingere gravă principiului securităţii reporturilor juridice ce impunea ca soluţia dată oricărui litigiu să nu mai fie repusă în discuţie.
Aşadar, CEDO sancţionează nu numai calea de atac promovată de procurorul general, dar şi consecinţele create prin admiterea recursului în anulare şi care au constat în încălcarea art. 6& 1 al Convenţiei. Consecinţele produse de Decizia a cărei revizuire se cere nu se pot înlătura decât prin retractarea acesteia şi revenirea la situaţia anterioară pronunţării acesteia.
Cât priveşte forţa obligatorie a hotărârilor CEDO şi principiile care guvernează executarea lor, Înalta Curte va reţine că acordarea de către CEDO a satisfacţiei echitabile nu înlătura obligaţia statului de a executa hotărârea CEDO prin luarea de masuri individuale pe calea revizuirii în vederea înlăturării consecinţelor încălcării continue.
În conformitate cu art. 46 paragraf 1 din Convenţie, Statele contractante se angajează să se conformeze hotărârilor definitive ale instanţei Europene, pronunţate în litigiile în care ele sunt părţi. Prin urmare, statul ţinut a executa hotărârea Curţii trebuie să ia toate masurile de natură a face să înceteze încălcarea constatată de instanţa Europeana şi de a-i înlătura toate consecinţele.
În temeiul art. 46 din Convenţie statele au îndatorirea de a executa hotărârile instanţei Europene prin adoptarea unor măsuri generale şi individuale în ordinea sa internă "spre a înlătura consecinţele încălcării Convenţiei" constatate prin acea hotărâre şi prin plata "satisfacţiei echitabile stabilite de Curte în aplicarea dispoziţiilor art.41 din Convenţiei.
Instanţa Europeana face o distincţie clară între aplicarea principiului restitutio in integrum şi acordarea unei satisfacţii echitabile.( cazul Iatridis c/Greciei si Brumarescu c/României, Scozzari et Giunta c/Italiei).
Curtea Europeană a decis ca "cea mai adecvată soluţie pentru a asigura punerea în conformitate a situaţiei reclamantului pe plan naţional cu Decizia instanţei Europene este procedura revizuirii hotărârii în discuţie. (cazul Lungoci c/României)
Art. 322 alin. (9) C. proc. civ. permite revizuirea unui proces pe plan intern în cazul în care Curtea a constatat încălcarea drepturilor unui reclamant. Mai mult, Curtea consideră că atunci când conchide că un reclamant nu a avut acces la o instanţă stabilită prin lege, reparaţia cea mai potrivita ar fi, în principiu, rejudecarea sau redeschiderea procedurii în timp util şi cu respectarea cerinţelor art. 6 din Convenţie".
La 22 septembrie 2009, în cadrul procedurii ulterioare privitoare la aplicarea art. 41, Curtea Europeană a pronunţat o decizie prin care obligă statul român să plătească societăţii revizuiente 400.000 Euro pentru prejudiciile cumulate. CEDO statuează că, faţă de metodele diferite de calcul ale părţilor şi în absenţa unor elemente suficient de convingătoare şi pentru că nu se poate specula asupra a ceea ce ar fi putut fi rezultatele financiare ale revizuientei, Curtea consideră că este rezonabil a se reţine că aceasta a suferit o pierdere de oportunităţi reale de a-şi desfăşura activitatea şi, faţă de ansamblul elementelor de care a dispus i-a acordat acesteia daune de 400.000 Euro.(paragraf 34, 35, 36, 37 hot. CEDO).
Acordarea reparaţiei echitabile de către CEDO nu exclude admiterea revizuirii, ci, dimpotrivă sistemul naţional (prin revizuire) şi sistemul Convenţional (prin Convenţie) se alătură pentru a asigura înlăturarea completă a efectelor încălcării Convenţiei şi Protocoalelor.
Altfel spus, oricum prin revizuire nu se realizează decât înlăturarea parţială a efectelor încălcării şi care ţine doar de o restabilire a unei situaţii de drept, căci starea de fapt nu mai poate fi restabilită, iar repararea prejudiciului cauzat prin tulburarea stării de drept nu se mai poate împlini decât pe calea acordării unei reparaţii băneşti.
Plata satisfacţiei echitabile din partea statului român este numai o latură a obligaţiei de a executa o hotărâre CEDO. Obligarea statului la plata unei sume de bani, ca şi plata efectivă, nu exclud mijlocul juridic disponibil pe plan naţional menit să asigure punerea în conformitate a situaţiei revizuientei pe plan naţional cu Decizia instanţei Europene, anume instituirea unei proceduri interne de revizuire a hotărârii naţionale puse în discuţie.
Art. 322 pct. 9 C. proc. civ. prevede şi o condiţie suplimentară respectiv existenţa unei violări continue, când consecinţele grave ale încălcării Convenţiei continuă să se producă şi după pronunţarea hotărârii Curţii, neputând fi remediate decât prin revizuirea hotărârii. În aceste situaţii satisfacţia echitabilă nu este în măsura de a compensa integral prejudiciul suferit de partea vătămata (ex. încălcarea art. 6 privind Dreptul la un proces echitabil; sau a art. 8 privind Dreptul la respectarea vieţii particulare sau de familie.
Cât priveşte violarea Convenţiei în cursul executării unei hotărâri CEDO (prin respingerea revizuirii) Înalta Curte va avea în vedere hotărârea Verein Gegen Tierfabriken c./Elveţiei din 30 iunie 2009, unde Curtea Europeană a constatat ca Elveţia a violat art. 10 din Convenţie în cursul executării hotărârii CEDO, prin aceea că a respins o cerere de revizuire a unei hotărâri.
Curtea Europeană enunţa principiile care trebuie respectate de statele contractante în cursul executării hotărârii CEDO.
"executarea unei hotărâri CEDO, poate da naştere la o noua încălcare a Convenţiei (cazul Hertel c/Elveţiei paragraf 62)".
"un stat parat care s-a constatat ca a încălcat Convenţia sau Protocoalele sale are obligaţia sa respecte deciziile Curţii, în orice caz la care este parte; (cazul Hertel c/Elveţiei paragraf 85)".
"statul parte va fi obligat nu doar de a plăti celor în cauza sumele acordate cu titlu de satisfacţie echitabila, dar, de asemenea, să ia măsuri individuale şi/sau după caz, măsuri de ordin general, pentru a pune capăt încălcării constatate de Curte şi pentru a repara efectele sale; (cazul Hertel c/Elveţiei paragraf 85)".
- "statul parat, în principiu, este liber să aleagă mijloacele prin care se vor îndeplini obligaţiile care îi revin în temeiul art. 46 alin. (1) din Convenţie; (cazul Hertel c/Elveţiei paragraf 88)".
- "în cazul în care o persoana a fost condamnată în urma unor proceduri care au provocat încălcarea cerinţelor de la art. 6 din Convenţie. Curtea poate indica ca o noua procedură de judecată sau reexaminarea cazului daca se solicita, în principiu, reprezintă o modalitate corespunzătoare de reparare a încălcării. (cazul Hertel c/Elveţiei paragraf 89)".
În concluzie, Înalta Curte constată că în cauza dedusă judecăţii exigentele art. 322 pct. 9 C. proc. civ., sunt îndeplinite deoarece:
1. Curtea Europeană a constatat ca prin admiterea recursului în anulare promovat de Procurorul General s-a încălcat art. 6& 1 din Convenţie si art. 1 alin. (1) din Protocolul nr. 1.
2. consecinţele încălcării continuă să se producă, câta vreme prin Decizia nr. 628 din 2 februarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, urmare a admiterii recursului în anulare s-a modificat Decizia nr. 1543 din 10 iunie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti şi sentinţa civila nr. 8513 din 2 noiembrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, care au fost schimbate în tot, şi în consecinţa s-a respins acţiunea formulata de S.C " P.S." S.A. având ca obiect anularea licitaţiei publice pentru concesionarea serviciului public de pilotaj a navelor în Portul Maritim Constanta, Zona 2 din data de 23 mai 2000.
3. de la data pronunţării hotărârii nr. 628 din 2 februarie 2005 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, serviciul de pilotaj în Zona 2 a Portului Constanţa a fost exercitat în exclusivitate de societatea adjudecatara a licitaţiei anulate prin hotărârea definitiva a Curţii de Apel Ploieşti.
4. S.C " P.S." S.A. a fost împiedicată de la data admiterii recursului în anulare a Procurorului General să-şi exercite dreptul de a mai realiza activitatea de pilotaj în Zona 2 a Portului Constanţa; prin aceasta i-a fost încălcat dreptul de a desfăşura activitatea de pilotaj maritim in condiţii de concurenta, iar consecinţele acestei violări continua sa se producă.
5. consecinţele acestei încălcări nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii nr. 628 din 02 februarie 2005 pronunţata de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosar nr. 1148/2004.
Pentru toate motivele expuse mai sus şi având în vedere: art. 322 pct. 9 C. proc. civ., jurisprudenţa acestei Curţi (Decizia 556 din 27 noiembrie 2006 â€" Complet 9 judecători, Decizia nr. 4799 din 9 iulie 2008 Secţia civilă şi de proprietate intelectuală), art. I pct. 17 din OUG nr. 58/2003 care abrogă expres dispoziţiile art. 330-3304 C. proc. civ. cu referire la calea de atac a recursului în anulare, dar şi jurisprudenţa CEDO ce a stabilit că o atare cale de atac este inadmisibilă în legiSIaţia internă a oricărui stat ce a aderat la Convenţie, Înalta Curte va admite cererea de revizuire formulata de revizuienta SC P.S. SA Constanţa împotriva deciziei nr. 628 din 2 februarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, şi va schimba în tot Decizia atacata în sensul că va respinge recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei nr. 1543 din 10 iunie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comerciala şi de contencios administrativ, şi a sentinţei nr. 8513 din 2 noiembrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia comerciala.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite cererea de revizuire formulata de revizuienta SC P.S. SA Constanţa împotriva deciziei nr. 628 din 2 februarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Schimbă în tot Decizia atacată în sensul că respinge recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei nr. 1543 din 10 iunie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, şi a sentinţei nr. 8513 din 2 noiembrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 21 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2532/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2719/2009. Comercial → |
|---|
