ICCJ. Decizia nr. 2719/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 2719/2009
 Dosar nr. 9744/1/2005
Şedinţa publică de la 4 noiembrie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la numărul 714 din 4 martie 2005, SC Z. & I. S.N.C. CONSTANTA, a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 65 din 24 februarie 2005 a Tribunalului Constanta, pronunţată în dosarul comercial R6736/2004, şi respectiv a sentinţei civile nr. 12518 din 24 septembrie 2003, pronunţată în dosarul comercial nr. 7167/2003, solicitând anularea acestora, întrucât, sunt potrivnice sentinţei civile nr. 773F din 27 iulie 2002 a Tribunalului Ialomiţa, pronunţată în dosarul nr. 1773/2002.
În motivarea cererii, revizuienta a arătat că la Judecătoria Constanţa trebuia să se judece o simplă contestaţie la executarea propriu-zisa şi nu o contestaţie privind înţelesul întinderii şi aplicării dispozitivului. Actualizarea sumelor datorate a fost judecată, definitiv şi irevocabil, prin sentinţa civilă nr. 773/F/2002 a Tribunalului Ialomiţa, şi confirmată de Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia civila nr. 1733. Revizuienta a susţinut că instanţele constănţene au încălcat, în mod grav, şi au răsturnat autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 773 a Tribunalului Ialomiţa, confirmată de Curtea de Apel Bucureşti. S-a susţinut că nu este posibil ca o instanţă inferioara, cum este Judecătoria Constanţa, să răstoarne o hotărâre a unui tribunal, care fusese confirmată de Curtea de Apel Bucureşti, cum nu este posibil, ca Tribunalul Constanţa să răstoarne o hotărâre a Curţii de Apel Bucureşti.
Revizuienta a susţinut că Decizia civila nr. 65/2005 a Tribunalului Constanţa şi, respectiv - sentinţa civila nr. 12518 a Judecătoriei Constanţa, sunt potrivnice sentinţei civile nr. 773/2002 a Tribunalului Ialomiţa, confirmată de Curtea de Apel Bucureşti. Părţile s-au judecat la Tribunalul Ialomiţa, tocmai ca executorul judecătoresc să actualizeze sumele datorate. Instanţele Constănţene nu au vrut să analizeze tocmai aceste prevederi din hotărârea Tribunalului Ialomiţa. Judecătoria Constanţa şi respectiv Tribunalul, în mod voit, au făcut abstracţie de scopul final al celor doua hotărâri.
În susţinerea cererii de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., s-a solicitat proba cu înscrisuri şi s-a depus la dosar, în xerocopie, sentinţa civilă nr. 773F din 22 iulie 2002, încheierea din 27 august 2001, Decizia nr. 91 din16 februarie 1998, Decizia civilă nr. 1733 din 6 decembrie 2002 şi sentinţa civilă nr. 12518 din 24 septembrie 2003, cât şi dovada taxei de timbru în sumă de 91.000 lei şi timbru judiciar în valoare de 5.000 lei.
Curtea de apel a dispus ataşarea dosarelor nr. 1773/2002, 1835/2002, 653/2002 şi 206/2002.
Analizând actele şi lucrările dosarelor, în raport cu motivele invocate în cererea de revizuire, probele administrate şi dispoziţiile legale în materie, Curtea de apel a constatat ca prin sentinţa civilă nr. 773/F din 22 iulie 2002 a Tribunalului Ialomiţa, secţia civilă, pronunţată în dosarul nr. 1773/2002, s-a admis contestaţia la executare formulată de contestatorii I.G. şi SC Z. & I. S.N.C. CONSTANTA, în contradictoriu cu pârâta SC C. SRL MAMAIA, şi s-a constatat ca în înţelesul deciziei civile nr. 91/A din 16 februarie 1998 a Tribunalului Ialomiţa şi a încheierii din 27 august 2001, suma de 681.347 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de reparaţii pe navele "Bărăgan" şi "Baia Noua", se datorează, începând cu data de 4 noiembrie 1991, data de la care se datorează şi penalităţi de 5% pe zi de întârziere pentru lucrările de reparaţii executate pe nava "Bărăgan", fără a depăşi aceasta suma de 384.347 lei.
De asemenea, s-a constatat că, dobânda bancară de 50% anual, calculată la nivelul debitului de 681.347 lei, începe cu data de 8 ianuarie 1992 şi se calculează până la achitarea integrală a debitului.
În aceste condiţii, Curtea de apel a constatat ca prin sentinţa civilă nr. 773/F din 22 iulie 2002, s-a lămurit înţelesul şi întinderea dispozitivului deciziei civile nr. 91A din 16 februarie 1998 şi al încheierii din 27 august 2001 a Tribunalului Ialomiţa, şi nu poate constitui obiect al cererii de revizuire, întrucât, situaţia de fapt, reţinută de prima instanţă se păstrează, iar revizuirea presupune o eroare de judecată de fond.
În consecinţă, revizuienta nu a făcut nici o dovada concludenta sau pertinenta din care să rezulte că dispozitivul deciziei civile nr. 65 din 24 februarie 2005 a Tribunalului Constanţa, pronunţată în dosarul nr. 6736/2004, sau al sentinţei civile nr. 12518 din 24 septembrie 2003, pronunţată în dosarul nr. 7167/2003, sunt potrivnice dispozitivului sentinţei civile nr. 773/F din 22 iulie 2002 a Tribunalului Ialomiţa, secţia civilă, pronunţată în dosarul nr. 1773/2002, astfel că, iar cererea de revizuire a fost respinsă, ca neîntemeiată, în baza art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC Z. & I. S.N.C. CONSTANTA nemulţumită că a fost judecată cu încălcarea dreptului la apărare, de un judecător cu care se află în duşmănie.
Analizând Decizia prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente:
În raport de motivele invocate în cererea de revizuire şi faţă de conţinutul hotărârilor pretins contradictorii, s-a stabilit în mod corect că între dispozitivul sentinţei civile nr. 12518 din 24 septembrie 2003, pronunţată de Judecătoria Constanţa şi dispozitivul sentinţei civile nr. 773/F din 22 iulie 2002, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă, nu există contrarietate în sensul dat noţiunii de "hotărâri definitive potrivnice" prevăzută de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Hotărârile pretins contradictorii sunt pronunţate în proceduri diferite, ce vizează etape diferite ale procesului civil.
Prima hotărâre s-a pronunţat în soluţionarea unei contestaţii la executare privind înţelesul şi modul de aplicare a deciziei civile nr. 91/A din 16 februarie 1998 şi a încheierii de îndreptare din 27 august 2001, ambele pronunţate de Tribunalul Ialomiţa, iar hotărârea ulterioara s-a pronunţat în soluţionarea unei contestaţii la executare propriu-zise; ultima hotărâre "a anulat formele de executare promovate în dosarul 180/R/2001 al BEJ M.A., în temeiul deciziei civile nr. 91/1998 a Tribunalului Ialomiţa şi a sentinţei civile nr. 773/F/2002 a Tribunalului Ialomiţa".
Raportul dintre sentinţa civilă nr. 12518 din 24 septembrie 2003 a Judecătoriei Constanta şi sentinţa civila nr. 773/F/2002 a Tribunalului Ialomiţa constă în faptul că sentinţa din anul 2003 a vizat verificarea judiciară a legalităţii formelor de executare a sentinţei din anul 2002.
Într-o astfel de situaţie nu exista "hotărâri contrarii" în sensul art. 322 pct .7 C. proc. civ., deoarece hotărârile nu conţin elemente caracteristice pentru existenţa lucrului judecat, obiectul litigiilor fiind diferit.
Cum raţiunea reglementarii revizuirii prevăzute în art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este aceea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, iar în speţă, se constată că soluţiile date în litigii diferite nu îndeplinesc condiţiile unor litigii ce au acelaşi obiect, aceeaşi cauza şi aceleaşi părţi, prin Decizia recurată s-a respins în mod corect cererea de revizuire. Între hotărârea dată în soluţionarea unei contestaţii la titlu şi hotărârea data în soluţionarea unei contestaţii ce vizează însăşi procedura de executare a titlului lămurit nu exista autoritate de lucru judecat şi nu poate exista o contrarietate între dispozitive.
Contradicţiile dintre considerentele hotărârilor respective sunt lipsite de relevanţă, deoarece interesează exclusiv existenţa unor hotărâri ale căror dispozitive conţin prevederi de neconciliat, imposibil de executat.
Sunt indiferente soluţionării pricinii raporturile create între recurentă şi toţi cei şase judecători din cadrul Curţii de Apel Bucureşti şi Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, care au fost chemaţi în judecată de recurentă, sub motivarea "refuzăm toţi judecătorii Tribunalului şi Curţii de Apel Bucureşti", evocată la pagina 2, alin. (3) a sentinţei civile nr. 990 din 20 decembrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a, anexată recursului.
Curtea de apel a dat posibilitatea ambelor părţi să depună concluzii scrise şi a amânat pronunţarea în acest scop, aşa încât nu se poate aprecia că s-a încălcat dreptul la apărare ori la o judecată imparţială.
Recurenta propune drept motiv de recurs propria turpitudine şi abuzul de drept, ceea ce nu poate fi primit.
Pentru toate aceste considerente, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC Z. & I. S.N.C. Constanţa împotriva deciziei nr. 462 din 20 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC Z. & I. S.N.C. Constanţa împotriva deciziei nr. 462 din 20 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 4 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2537/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2726/2009. Comercial → |
|---|
