ICCJ. Decizia nr. 2727/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 2727/2009
 Dosar nr. 34759/3/2007
Şedinţa publică de la 4 noiembrie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 5721 din 18 aprilie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins acţiunea formulată de reclamantele SC H. SRL şi SC S. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC Z. SA Bucureşti, ca neîntemeiată.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de fond a reţinut, concluzionând, următoarele.
Cererea de chemare în judecată, având ca obiect obligarea pârâtei la identificarea cadastrală, la majorarea capitalului social şi la transmiterea acţiunilor rezultate din divizare, a fost respinsă în esenţă pentru că nu s-a făcut dovada publicării proiectului de divizare în Monitorul Oficial, nu a rezultat identitatea de terenuri, nu s-a depus certificatul de atestare a dreptului de proprietate, nu s-a probat refuzul pârâtei. S-au avut în vedere, de asemenea, dispoziţiile art. 6 din HG nr. 834/1991 în vigoare la momentul eliberării certificatului de proprietate care prevedea că terenurile se includeau în patrimoniul societăţilor comerciale, fără modificarea capitalului social.
Prin Decizia comercială nr. 515 din 26 noiembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins, ca nefondat apelul declarat de reclamante, împotriva sentinţei mai sus menţionate.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următoarele.
A constatat că instanţa de fond a făcut o corectă apreciere, în sensul că nu s-a făcut dovada refuzului pârâtei privind identificarea cadastrală întrucât reclamantele au depus o simplă adresă la dosar, nu au făcut dovada că au şi transmis prin scrisoare recomandată, eventual cu confirmare de primire din partea pârâtei a acestei adrese.
Nu rezultă că pârâta a luat cunoştinţă de aşa zisa notificare, astfel încât nu se poate aprecia că ar fi un refuz tacit.
Mai mult decât atât, sediul reclamantelor cât şi sediul pârâtei figurează la aceeaşi adresă, astfel încât este greu de crezut că nu s-a putut lua în nici un fel legătura cu reprezentanţii pârâtei.
Aşadar, nu s-a dovedit refuzul pârâtei de a proceda la identificarea cadastrală.
De asemenea, nu s-a dovedit că pârâta a obţinut certificatul de atestare a dreptului de proprietate pentru a se putea proceda la parcurgerea următoarelor etape conform proiectului de divizare art. 4.2, respectiv majorarea capitalului social, identificarea cotei de teren predată pentru fiecare societate creată, respectiv transmiterea acţiunilor rezultate din majorarea de capital social.
În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la condiţia publicării în Monitorul Oficial al proiectului de divizare, această condiţie era obligatorie, conform art. 242 şi art. 243 din Legea nr. 31/1990 republicată (pentru protecţia creditorilor), împrejurarea că această dovadă a publicării în Monitorul Oficial a fost depusă în apel, nu îi este imputabilă instanţei de fond.
Faţă de celelalte motive invocate în apel, pe care curtea de apel le-a analizat conform considerentelor expuse mai sus, nefiind îndeplinite condiţiile art. 1073, art. 1075, art. 1077 C. civ., nefiind clar exprimat refuzul pârâtei de a executa obligaţiile, capetele de cerere având ca obiect obligaţie de a face s-a considerat că nu sunt întemeiate.
În aceste condiţii, s-a apreciat că nici capătul de cerere privind acordarea de daune cominatorii nu poate fi admis.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele SC H. SRL şi SC S. SRL, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei curţii de apel, în sensul admiterii apelului şi, pe fond, admiterea cererii.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentele-reclamante susţin astfel că, în speţă, instanţa a încălcat legea, prin aceea că nu a aplicat dispoziţiile art. 174 C. proc. civ. şi nici ale art. 225 C. proc. civ., deşi a solicitat chiar în cuprinsul cererii de apel aplicarea dispoziţiilor art. 172 C. proc. civ., cu privire la înscrisul aflat în posesia pârâtei şi anume, certificatul ce atestă dreptul de proprietate al pârâtei SC Z. SA asupra terenurilor.
În temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., arată că instanţa de apel a considerat că nu a fost depus la dosarul cauzei înscrisul cel mai concludent şi util şi anume certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor ce s-au aflat în administrarea SC Z. SA şi că nu s-a făcut dovada că pârâta a obţinut acest certificat; recurentele-reclamante susţin însă că instanţa a apreciat greşit natura certificatului, dreptul pârâtei asupra terenurilor fiind doar atestat de acest înscris, în timp ce instanţa trebuia să aibă în vedere existenţa dreptului, a cărui dovadă recurentele-reclamante au făcut-o pe deplin cu Hotărârea nr. 33 din 17 februarie 2000 a Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi anexele acesteia şi, oricum, deoarece înscrisul nu se afla în posesia lor, ci a pârâtei, prin motivele de apel au solicitat şi aplicarea dispoziţiilor art. 172 C. proc. civ., solicitare ignorată de instanţa de apel, de natură să-i prejudicieze apărarea în cauză.
Recursul este fondat şi va fi admis potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare.
În speţă, se constată că recursul reclamantelor este fondat, sub aspectul criticilor formulate, atât în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9, cât şi art. 304 pct. 8 C. proc. civ., întrucât, contrar celor reţinute de curtea de apel, în considerentele deciziei pronunţate, Înalta Curte apreciază că pentru o judicioasă dezlegare a litigiului dedus judecăţii, în virtutea aplicării corecte a principiului rolului activ al judecătorului şi principiului contradictorialităţii, prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., precum şi respectării dreptului la apărare al părţilor, se impunea ca instanţa să ordone din oficiu, chiar peste voinţa părţilor, în vederea aflării adevărului, administrarea tuturor probelor necesare justei soluţionări a cauzei.
Aceasta, cu atât mai mult, cu cât reclamantele au solicitat ca instanţa să facă aplicarea dispoziţiilor art. 172, art. 174 C. proc. civ., precum şi să examineze incidenţa dispoziţiilor art. 225 C. proc. civ., în sensul menţionat în motivele de recurs, iar instanţa a omis să ia în considerare aceste cereri, nepronunţându-se asupra acestor probe cu înscrisuri, solicitate de reclamante.
În consecinţă, apreciind că se impune rejudecarea cauzei, în sensul celor mai sus menţionate, se reţine că recursul reclamantelor este fondat, va fi admis, se va casa Decizia curţii de apel şi în consecinţă, se va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantele SC H. SRL Bucureşti şi SC S. SRL Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 515 din 26 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială. Casează Decizia şi trimite cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 4 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2726/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2731/2009. Comercial → |
|---|
