ICCJ. Decizia nr. 2540/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2540/2009
Dosar nr. 1232/3/2007
Şedinţa publică din 22 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 5146 din 16 aprilie 2007 pronunţată în dosar nr. 1232/3/2007 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC T.C.E. B. SRL Piatra Neamţ împotriva pârâtei A.V.A.S. Bucureşti, ca fiind prescrisă.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut în esenţă că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la eliberarea de sub gaj a unui număr de 19.600 acţiuni indisponibilizate precum şi restituirea acestora în conformitate cu art. 8.10.3 lit. f) din contractul nr. NT 5 din 26 februarie 1999 precum şi la plata dobânzilor şi daunelor cominatorii aferente pentru neexecutarea acestei obligaţii.
Raportat la obiectul acţiunii, tribunalul a apreciat că, în realitate, reclamanta contestă dreptul pârâtei de a proceda la executarea gajului ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor asumate prin contractul anterior menţionat, astfel că în speţă sunt incidente prevederile art. 39 din Legea nr. 137/2002 care instituie un termen special de prescripţie – de o lună – aplicabil tuturor obligaţiilor ce decurg din contractul de vânzare-cumpărare acţiuni, cu consecinţa că incidenţa normelor care reglementează termenul general de prescripţie este exclusă.
Prin urmare, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune este întemeiată deoarece reclamanta nu a exercitat dreptul de a ataca în justiţie actul juridic al executării gajului în termenul de o lună calculat de la data de 24 noiembrie 2005 când pârâta şi-a înregistrat transferul acţiunilor atât în registrul comerţului cât şi la SC R. SA, ci a depăşit cu mult data limită de 24 decembrie 2005.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei decizii a fost respins ca nefondat prin Decizia comercială nr. 451 din 16 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, cu motivarea că tribunalul a soluţionat corect excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei prin aplicarea art. 39 din Legea nr. 137/2002 şi totodată a respins critica referitoare la încălcarea principiului neretroactivităţii acestui act normativ unui contract încheiat anterior intrării în vigoare, în considerarea faptului că din conţinutul textului legal menţionat rezultă că termenul special de prescripţie de o lună este aplicabil atât acţiunilor prin care se atacă o operaţiune sau un act prevăzut de această lege, dar şi acţiunilor întemeiate pe dispoziţiile OUG nr. 88/1997.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC T.C.E. B. SRL Piatra Neamţ criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor recurenta invocă faptul că instanţele au aplicat greşit dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 137/2002 deşi acestea nu erau în vigoare la data încheierii contractului din litigiu şi totodată ignorat temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, respectiv art. 969 şi art. 970 C. civ. în condiţiile în care acţiunea a fost promovată pentru obligarea pârâtei la restituirea în termen de 30 de zile de la data realizării investiţiilor, a celor 19.600 acţiuni, conform obligaţiei asumate prin art. 8.10.3 lit. f) din convenţia părţilor, situaţie în care termenul de prescripţie este de 3 ani potrivit art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.
De altfel, arată recurenta, obligaţiile pe care şi le-a asumat prin clauza cuprinsă în art. 8.10.1.2 din contract au fost realizate, după scadenţă, aspect confirmat de pârâtă care la 4 octombrie 2006 a renunţat la soluţionarea dosarului nr. 39093/3/2005 al Tribunalului Bucureşti, astfel că de la acea dată A.V.A.S. avea şi obligaţia restituirii acţiunilor gajate.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la dispoziţiile legale anterior menţionate, Curtea constată că este întemeiat.
Astfel, critica referitoare la incidenţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este corectă, în condiţiile în care temeiul de drept invocat de reclamantă prin cererea de chemare în judecată a fost art. 969, respectiv art. 970 C. civ., derivat din solicitarea de restituire a acţiunilor după îndeplinirea obligaţiei de investiţii şi în conformitate cu clauzele convenite de părţi.
Din această perspectivă, calificarea acţiunii ca fiind o contestaţie la executarea gajului de către pârâtă, supusă reglementării cuprinse în dispoziţiile art. 41 alin. (2) din Legea nr. 137/2002 excede cadrului procesual, deoarece reclamanta a invocat faptul că prin realizarea investiţiilor, garanţia asupra acţiunilor a încetat, astfel încât pârâta este obligată să-şi îndeplinească propria obligaţie asumată în acest sens prin art. 8.10.2 din contract, cu atât mai mult cu cât a renunţat la soluţionarea unui dosar având ca obiect tocmai obligarea societăţii la efectuarea acestor investiţii, renunţare motivată prin îndeplinirea obligaţiei.
De menţionat, că instanţele anterior nu fac nicio referire la această împrejurare aplicând eronat şi dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 137/2002, în privinţa termenului special de prescripţie de o lună, deoarece reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată în vederea executării unei obligaţii decurgând din contractul de vânzare-cumpărare acţiuni, respectiv aceea de restituire a acţiunilor gajate, după îndeplinirea obligaţiilor de investiţii.
O atare cerere nu poate fi calificată ca vizând atacarea unui act ori a unei operaţiuni efectuate în cadrul procesului de privatizare, ci se încadrează în excepţia reglementată de acest articol, fiindu-i aplicabil termenul general de prescripţie de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958.
În această privinţă, se impune şi precizarea că deşi nu este corectă susţinerea recurentei în sensul că instanţa de apel nu a motivat respingerea criticii referitoare la inaplicabilitatea Legii nr. 137/2002, această împrejurare nu este de natură a determina o altă soluţie pentru că instanţa de apel a argumentat că art. 39 prevede expres că este aplicabil şi contractelor încheiate sub imperiul OUG nr. 88/1997, însă a interpretat eronat termenul de prescripţie.
În consecinţă, fiind incidente şi dispoziţiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ. soluţia ce se impune este aceea a admiterii recursului, casarea hotărârilor pronunţate de instanţele anterioare, care au soluţionat cauza în baza excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, greşit admisă, şi trimiterea spre rejudecare pentru examinarea cauzei sub aspectul tuturor motivelor de fond formulate de părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC T.C.E. B. SRL Piatra Neamţ împotriva deciziei comerciale nr. 451 din 16 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Modifică Decizia recurată în sensul că admite apelul aceleiaşi părţi declarat împotriva sentinţei comerciale nr. 5146 din 16 aprilie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care o desfiinţează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2538/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2542/2009. Comercial → |
|---|
