ICCJ. Decizia nr. 2546/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2546/2009
Dosar nr. 301/36/2008
Şedinţa publică din 22 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 456 din 16 martie 2006 pronunţată în dosar nr. 3160/2005 al Tribunalului Tulcea s-au respins excepţiile prescripţiei dreptului la acţiune şi a lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtă şi s-a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva pârâtei Asociaţia Salariaţilor PAS C. Tulcea.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că litigiul a fost generat de solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 761.516,4003 lei (RON) cu titlu de daune-interese datorate ca urmare a desfiinţării contractului de vânzare-cumpărare acţiuni nr. TL 8 din 10 martie 1999, reprezentând dobândă şi penalităţi de întârziere aferente pentru nerespectarea obligaţiei prevăzute în clauza 8.3 şi art. 3 din actul adiţional nr. 6 din 31 octombrie 2000, precum şi plata dividendelor şi altor prejudicii cauzate pe perioada derulării contractului.
Raportat la clauzele contractului referitoare la termenele de plată şi în considerarea pactului comisoriu expres de gradul IV, tribunalul a constatat că pârâta şi-a îndeplinit obligaţia de plată a garanţiei, avansului, a ratelor 1 şi 2 precum şi a penalităţilor aferente executării cu întârziere a acestor obligaţii, iar rata a III-a nu a fost achitată, motiv pentru care la data de 18 februarie 2003 contractul părţilor a fost desfiinţat de drept.
În aceste condiţii, arată tribunalul, ulterior acestui moment, pârâta nu mai datorează reclamantei penalităţi, dobânzi şi nici ratele următoare desfiinţării de drept a contractului, astfel încât au fost respinse şi excepţiile invocate de pârâtă, însă şi acţiunea reclamantei ca fiind nefondată.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 3 din 12 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ şi fiscal, cu motivarea că ulterior desfiinţării de drept a contractului, reclamanta nu mai este îndreptăţită să solicite şi să obţină – în temeiul acestei convenţii – plata vreunei sume de bani.
Prin Decizia nr. 93 din 22 ianuarie 2008 pronunţată în dosar nr. 2215/36/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, s-a admis recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. împotriva deciziei instanţei de apel, care a fost casată, iar cauza trimisă spre rejudecare pentru a se efectua o expertiză contabilă în vederea stabilirii cu certitudine a sumelor legal datorate de pârâtă, ca urmare a rezoluţiunii convenţionale a contractului, fiind necontestat faptul că pârâta nu a achitat la scadenţă ratele 2, 3 şi 4 astfel încât în raport de prevederile contractuale datorează despăgubiri reclamantei vânzătoare.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia civilă nr. 152 din 2 octombrie 2008 pronunţată în dosar nr. 301/36/2008 respinge ca nefondat apelul reclamantei cu motivarea că potrivit raportului de expertiză contabilă, în ambele variante solicitate de reclamanta A.V.A.S., concluzia este că pârâta nu mai are de achitat daune-interese ca urmare a desfiinţării contractului de vânzare-cumpărare acţiuni.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A.V.A.S. Bucureşti criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În mod concret recurenta invocă faptul că instanţa de apel nu a reţinut corect temeiul de drept al acţiunii, respectiv art. 21 alin. (11) din OG nr. 25/2002 în conformitate cu care a solicitat daune-interese reprezentând dobânzi, penalităţi şi dividende şi art. 3 al aceluiaşi articol care îi oferă posibilitatea de a obţine şi alte prejudicii ce i-au fost cauzate ca urmare a desfiinţării contractului de vânzare-cumpărare acţiuni şi printr-o motivare lapidară a respins apelul ca fiind nefondat.
De altfel, arată recurenta, instanţa de apel a ignorat Decizia nr. 93/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare pentru determinarea cuantumului prejudiciului suferit de reclamantă ca urmare a desfiinţării contractului pentru nerespectarea de către pârâtă a obligaţiilor contractuale în termenele stabilite de comun acord. În acest context, concluziile expertizei contabile sunt eronate pentru că, nelegal, au fost compensate daunele-interese solicitate de reclamantă cu sumele achitate de pârâtă în contul contractului până la desfiinţarea acestuia neţinându-se cont de prevederile art. 21 din OG nr. 25/2002.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, raportat la dispoziţiile legale anterior menţionate, Curtea constată că este întemeiat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 21 din OG nr. 25/2002 în ipoteza desfiinţării contractului de vânzare-cumpărare acţiuni, A.V.A.S., în calitate de vânzător este îndreptăţit să reţină de la cumpărător, în speţă, pârâta, toate sumele achitate de acesta în contul contractului, până la data desfiinţării acestuia, iar ulterior acestui moment şi alte daune-interese.
Prin urmare, reclamanta A.V.A.S. având posibilitatea legală de a solicita plata acestor daune, revenea instanţei de apel obligaţia de a arăta, motivat, măsura în care acestea se cuvin cu atât mai mult cu cât printr-o decizie anterioară instanţa de recurs a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare tocmai în acest scop. În considerentele deciziei de casare s-a statuat că pârâta datorează despăgubiri reclamantei ca urmare a desfiinţării contractului din litigiu, urmând a fi determinat cuantumul acestora.
Aşadar, problema de drept a existenţei obligaţiei de plată a pârâtei a fost irevocabil dezlegată prin Decizia nr. 93/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, situaţie în care, rejudecând cauza instanţa de apel era datoare să respecte dispoziţiile art. 315 C. proc. civ.
Deşi, este real că s-a efectuat expertiza contabilă dispusă prin Decizia de casare, instanţa de apel, în pronunţarea hotărârii a avut în vedere exclusiv concluziile acestei probe, motivând succint că pârâta nu mai are nicio obligaţie de plată fără a argumenta în drept o atare soluţie şi respectiv considerentele pentru care a înlăturat aplicarea art. 21 din OG nr. 25/2002, la care, de altfel, nu se face nicio referire.
Procedând în acest mod instanţa de apel a nesocotit şi dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., astfel încât fiind incidente şi prevederile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., soluţia ce se impune este aceea de admitere a recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare, prilej cu care vor fi avute în vedere atât problemele de drept, deja soluţionate prin Decizia de casare anterioară cât şi toate motivele invocate în recurs, conform art. 315 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 152/COM din 2 octombrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2544/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2548/2009. Comercial → |
|---|
