ICCJ. Decizia nr. 2510/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2510/2009
Dosar nr. 890/292/2007
Şedinţa publică din 21 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC B.C.I. SRL ROŞIORI DE VEDE prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Roşiorii de Vede a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului MUNICIPIUL ROŞIORI DE VEDE la plata sumei de 184.204 lei reprezentând contravaloarea investiţiilor cu caracter definitiv – realizate cu acordul locatorului, necesare bunei desfăşurări a activităţii obiectivului, care a făcut obiectul contractului de închiriere nr. 3001 din 9 februarie 2001.
Prin sentinţa comercială nr. 118 din 4 octombrie 2007, Judecătoria Roşiorii de Vede a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a declinat cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Teleorman.
Tribunalul Teleorman, prin sentinţa comercială nr. 291 din 30 iunie 2008, a admis în parte acţiunea reclamantei SC B.C.I. SRL ROŞIORI DE VEDE şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 155.200 lei, reprezentând c/val investiţii (lucrări) la spaţiul comercial "Ştrandul Tineretului", precum şi suma de 4931 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în esenţă, următoarele:
Pârâtul MUNICIPIUL ROŞIORI DE VEDE, prin adresa nr. 13829 din 20 iunie 2009, şi-a dat acordul pentru realizarea investiţiilor de către reclamanta SC B.C.I. SRL ROŞIORI DE VEDE menţionate în adresele nr. 8805/2001 şi 5250/2002. Astfel că, reclamanta a efectuat investiţiile numai cu acordul scris al pârâtei, însă nu sub forma unui act adiţional la contractul nr. 3001 din 9 februarie 2001 aşa cum era prevăzut în art. 15 alin. (2) din acelaşi contract. Totodată, a mai reţinut că în ce priveşte încheierea actului adiţional nu poate fi reţinută culpa reclamantei, întrucât această obligaţie îi revenea pârâtei care nu a încheiat actul adiţional ci doar şi-a exprimat acordul scris.
De asemenea, a mai reţinut că faţă de concluziile raportului de expertiză instanţa a constatat că cererea reclamantei este întemeiată în baza principiului îmbogăţirii fără justă cauză, contractul de închiriere a obiectivului încetând din anul 2005.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 545 din 10 decembrie 2008, a admis apelul formulat de pârâtul MUNICIPIUL ROŞIORI DE VEDE, – prin Primar N.I. şi a modificat în tot sentinţa apelată în sensul că a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinând în esenţă că, în cauză, nu a fost făcută dovada cu privire la natura îmbunătăţirilor în sensul art. 15 din contractul de închiriere nr. 3001 din 9 februarie 2001. A mai reţinut că nu există nici un act adiţional la contractul de închiriere aşa cum prevede art. 15 alin. (2) din acelaşi contract, iar valoarea pretenţiilor solicitate de reclamantă ca fiind contravaloarea investiţiilor executate nu a fost cert determinată, reclamanta nereprezentând nici în instanţă, nici cu ocazia efectuării expertizei, facturi sau decont cu cheltuielile efectuate. Astfel că, în speţă, nu se aplică principiul îmbogăţirii fără justă cauză cum greşit a reţinut instanţa de fond; ci mai degrabă se află în prezenta unei plăţi nedatorate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC B.C.I. SRL ROŞIORI DE VEDE solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi menţinerea sentinţei pronunţată de instanţa de fond, ca fiind temeinică şi legală.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a susţinut că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică sub aspectul legat de expertiza efectuată în cauză şi sub aspectul legat de forma juridică pe care trebuia să o îmbrace acordul scris pentru efectuarea de investiţii cu caracter definitiv. Astfel, susţine recurenta că s-a făcut dovada acordului dat prin cele două adrese semnate de instituţia primarului, fără să fie o condiţie ad-validitatem, ce îmbracă forma unui act adiţional conform art. 15 alin. (2) din contractul de închiriere nr. 3001 din 9 februarie 2001. De asemenea, mai susţine că este evidentă îmbogăţirea fără justă cauză a intimatei pârâte, forma scrisă a acordului nu cădea în sarcina subscrisei, ea fiind atributul locatorului şi nu putea să ducă la neacordarea îmbunătăţirilor efectuate la obiectivul aparţinând locatorului.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât MUNICIPIUL ROŞIORII DE VEDE – prin Primar a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, critica recurentei reclamante privind Decizia instanţei de apel fiind strâns legată de forma pe care trebuia să o îmbrace acordul scris al locatorului, menţionat în art. 15 alin. (2) din contractul de închiriere nr. 3001 din 9 februarie 2001.
Analizând hotărârea prin prisma temeiului de drept arătat şi a criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Recursul, astfel cum rezultă din prevederile art. 299-316 C. proc. civ., este definit drept o cale extraordinară de atac, de reformare, nedevolutivă care se află la dispoziţia părţilor în proces în ce priveşte promovarea sa în instanţă.
Regulile procedurale stabilesc expres cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească o astfel de cerere şi în acest sens sunt de observat dispoziţiile art. 302¹ lit. c) C. proc. civ., care impun indicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor. După cum rezultă din sinteza susţinerilor din recurs, aşa cum a fost redată mai sus, recurenta nu a indicat motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Prima critică privind raportul de expertiză este de netemeinicie, analiza acesteia nefiind posibilă în prezenta cale de atac, Înalta Curte reţinând că aceasta tinde la o reapreciere a probelor în recurs, ceea ce este inadmisibil.
Deşi recurentul nu a invocat explicit niciunul dintre motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., Înalta Curte încadrează cea de a doua critică privind acordul scris ce trebuia să îmbrace forma unui act adiţional ca fiind circumscrisă motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Din examinarea actelor de la dosar, prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei a rezultat că instanţa de apel, în mod corect, a apreciat actul juridic dedus judecăţii şi probatoriile administrate în cauză, pronunţând o hotărâre temeinică şi legală.
Instanţa de apel a reţinut în mod judicios că părţile nu au încheiat actul adiţional prevăzut de art. 15 alin. (2) din contractul de închiriere nr. 3001 din 9 februarie 2001, condiţie ad-validitatem.
Totodată, instanţa de apel în mod corect a apreciat că în cauză nu poate fi aplicat principiul îmbogăţirii fără justă cauză cum greşit a reţinut instanţa de fond, ci mai degrabă se află în prezenta unei plăţi nedatorate.
Pentru toate aceste motive, conform art. 312 C. proc. civ. se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC B.C.I. SRL ROŞIORI DE VEDE împotriva deciziei nr. 545 din 10 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC B.C.I. SRL ROŞIORI DE VEDE împotriva deciziei nr. 545 din 10 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2509/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2517/2009. Comercial → |
|---|
