ICCJ. Decizia nr. 2569/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2569/2009
Dosar nr. 1796/57/200.
Şedinţa publică din 23 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu sub nr. 4066 din 20 mai 2002 reclamanta SC P. SA SIBIU, în contradictoriu cu pârâta SC N.E. SRL, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta la plata unei despăgubiri lunare reprezentând echivalentul valoric al folosinţei imobilului teren înscris în C.F. 36 Cristian III A+3 nr.top. 186/7/1/2 aferent supraedificatului Cabana 1 Păltiniş începând cu data de 20 mai 1999.
Reclamanta îşi justifică demersul juridic precizând următoarele aspecte:
- în condiţii discutabile din punct de vedere juridic pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra Cabanei 1 Păltiniş (Cabana 1);
- întregul teren aferent cabanei şi folosit de pârâtă este în proprietatea reclamantei în temeiul HG nr. 834/1991;
- pârâta foloseşte de la cumpărarea cabanei întregul teren fără să plătească contravaloarea acestei folosinţe;
- reclamanta a încercat o rezolvare pe cale amiabilă a acestui diferend oferindu-i pârâtei posibilitatea să cumpere terenul aferent, oportunitate care a fost însă respinsă de pârâtă.
Reclamanta îşi întemeiază acţiunea pe dispoziţiile art. 480, art. 482, art. 494 C. civ. şi art. 274 C. proc. civ.
Judecătoria Sibiu, prin sentinţa nr. 2425 din 8 aprilie 2004 a admis în parte acţiunea, obligând pârâta să plătească reclamantei suma de 380.260.000 lei despăgubiri pentru folosul de tras de pe suprafaţa de 600 mp ocupată de Cabana 1 pe perioada 25 mai 1999 - 25 martie 2004, 23.676.980 lei lunar cu acelaşi titlu începând cu 26 martie 2004 şi 24.946.400 lei cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, prin Decizia nr. 1718/A/2004 a admis excepţia invocată de pârâta SC N.E. SRL, de necompetenţă materială, a admis apelul pârâtei, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Sibiu, secţia comercială, ca instanţă de fond.
Tribunalul Sibiu, Secţia comercială prin sentinţa nr. 626/C din 4 mai 2006, a respins acţiunea formulată şi precizată de reclamantă şi a anulat ca insuficient timbrată cererea reconvenţională.
Prin Decizia nr. 196A din 10 noiembrie 1999 Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat de reclamantă, a desfiinţat în parte sentinţa atacată şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea acţiunii principale, menţinându-se în rest dispoziţiile sentinţei apelate.
Rejudecând cauza înregistrată sub nr. 56/85/2007 Tribunalul Sibiu, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 813/C din 20 martie 2007, a admis acţiunea precizată, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 3.102 lei pe lună începând cu data de 20 mai 1999 pe toată durata existenţei construcţiei reprezentând echivalentul valoric al folosinţei terenului pe care este amplasată Cabana 1 teren, proprietatea reclamantei înscris în C.F. nr. 396 Cristian III A+4 nr.top.186/7/1/2, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 7.573 lei cheltuieli de judecată.
În fundamentarea acestei soluţii instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că pârâta nu a contestat folosinţa terenului aferent cabanei, că prin concluziile scrise depuse la dosar în primul ciclu procesual pârâta a fost de acord cu plata echivalentului valoric al folosinţei terenului pentru suprafaţa de 600 mp ocupată efectiv de construcţiile proprietatea sa. În stabilirea valorii folosinţei terenului instanţa de fond s-a raportat la concluziile raportului de expertiză tehnică de specialitate întocmit în cauză.
Împotriva acestei sentinţe a promovat apel pârâta SC N.E. SRL Sibiu criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie cu motivarea că reclamanta s-a obligat, la momentul vânzării Cabanei 1 conform contractului 800/30/1993 încheiat în conformitate cu HG nr. 331/1992 să vândă deţinătorului construcţiei terenul pe care este amplasată cabana fără a-i percepe chirie. Cum pârâta a dobândit prin cumpărare respectiva cabană, reclamanta este obligată să-i înstrăineze şi terenul aferent de la momentul dobândirii construcţiei mai ales că la acel moment reclamanta deţinea deja certificat de atestare a dreptului de proprietate.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, prin Decizia nr. 11 A din 13 februarie 2009, a admis apelul pârâtei SC N.E. SRL Sibiu, a schimbat în tot sentinţa atacată în sensul că a respins acţiunea.
În pronunţarea acestei decizii instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:
- urmare a unor vânzări succesive pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra construcţiilor privatizate în temeiul HG nr. 331/1992;
- la rândul ei, reclamanta dobândeşte în anul 1995 certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra întregului teren, deci şi asupra suprafeţei de teren aferente Cabanei 1;
- regimul juridic al drepturilor şi obligaţiilor rezultând din procesul de privatizare a societăţii reclamante este unul reglementar, întinderea şi conţinutul obligaţiilor părţilor neputând fi examinate doar din perspectiva dreptului comun, ci prin prisma reglementărilor speciale aplicabile speţei;
- deşi pârâta nu a participat direct la procesul de privatizare, necumpărând direct de la reclamantă, subzistă totuşi obligaţia reclamantei de a transmite acesteia dreptul de cumpărare a terenului aferent construcţiilor, acest drept fiind transmis prin vânzările succesive ale construcţiei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC P. SA SIBIU, criticând-o pentru nelegalitate.
Recurenta-reclamantă îşi subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., motivând nelegalitatea deciziei recurate prin aceea că aceasta a fost pronunţată cu încălcarea principiului disponibilităţii, a dispoziţiilor art. 294 C. proc. civ. şi, cele ale art. 315 alin. (1) C. proc. civ., cu neobservarea faptului că pârâta nu a contestat vreodată existenţa dreptului şi numai întinderea acestuia, respectiv cuantumul sumei pe care trebuia să o plătească.
În finalul cererii de recurs recurenta formulează critici şi cu privire la stabilirea de către instanţa de control judiciar a valorii de circulaţie a terenului, în raport de concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză.
Recurenta-reclamantă conchide în sensul că solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi menţinerea sentinţei de fond ca legală şi temeinică.
Prin întâmpinarea şi concluziile scrise formulate, intimata-pârâtă solicită respingerea recursului ca nefondat, precizând în esenţă, că motivarea deciziei atacate este obiectivă, nepărtinitoare în raport cu datele de fapt şi de drept ale cauzei deduse judecăţii.
Intimata-pârâtă solicită în principal respingerea recursului, menţinerea dispoziţiilor deciziei atacate, cu cheltuieli de judecată iar, în subsidiar, solicită instanţei să aprecieze asupra oportunităţii unei noi expertize, împrejurare faţă de care s-ar impune, trimiterea dosarului la o instanţă inferioară pentru administrarea acestei probe.
Înalta Curte, analizând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este fondat pentru motivele ce se vor arăta.
În mod corect instanţa de apel a reţinut, secvenţial traseul transmiterii dreptului de proprietate asupra Cabanei 1 Păltiniş, demers derivat din procesul de privatizare derulat în temeiul HG nr. 834/1991 la care a fost supusă reclamanta, pârâta în cauză dobândind dreptul de proprietate asupra cabanei nr. 1 – urmare a unor vânzări succesive.
Cât priveşte dreptul de proprietate asupra terenului aferent Cabanei 1 instanţa de control judiciar, reţine în considerentele deciziei, făcând trimitere la HG nr. 331/1992 şi la contractul de vânzare-cumpărare nr. 800 din 29 iulie 2003, că acesta este corelativ dreptului de proprietate asupra cabanei, reclamanta având obligaţia legală de a-l transmite pârâtei-cumpărător al construcţiei.
Examinând parcursul procesual al cauzei şi limitele învestirii, se constată că reclamantei nu i-a fost contestat dreptul de proprietate asupra terenului, obiectul disputei părţilor purtând asupra daunelor rezultate din lipsa de folosinţă a terenului aferent Cabanei 1.
Or, întreaga motivare a instanţei de control judiciar se focalizează asupra primului aspect, cel pe care părţile nu îl contestă.
În plus, raţionamentul îmbrăţişat de instanţă pleacă de la premise greşite.
Astfel, potrivit art. 1 din HG nr. 331/1992 terenurile aferente activelor vândute în temeiul cap. VII din Legea nr. 58/1991 anterior datei eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor aflate în patrimoniul societăţii comerciale vânzătoare, cum este cazul în speţă, vor fi incluse în certificat şi vor fi vândute cumpărătorilor activelor respective, la cererea acestora.
Aşadar, transferul dreptului de proprietate operează la cerere şi nu automat.
Teza acreditată de instanţa de apel potrivit căreia certificatul de atestare a dreptului de proprietate are caracter declarativ şi nu constitutiv de drepturi, atestând doar un drept anterior dobândit contrazice dispoziţiile legale cuprinse în HG nr. 331/1992 şi HG nr. 834/1991 invocate în Decizia atacată, acreditând în mod eronat existenţa ope legis a transferului dreptului de proprietate asupra terenului concomitent cu transferul dreptului de proprietate asupra cabanei, implicit a restrângerii dreptului proprietarului terenului de a-şi exercita prerogativele ce decurg firesc din dreptul său.
Cât priveşte ultimele critici ale recurentei, cele vizând stabilirea de către instanţă a valorii de circulaţie a terenului ele nu pot forma obiect de analiză în recurs întrucât vizează aspecte de netemeinicie ce exced controlul de legalitate.
De reţinut este şi faptul că, deşi recurenta indică drept temei al recursului şi dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Înalta Curte constată că dezvoltarea criticilor aduse deciziei atacate nu permite încadrarea acestora motivului de modificare invocat.
Înalta Curte, constatând că hotărârea atacată, este nelegală sub aspectul primului motiv de recurs, încălcarea dispoziţiilor art. 294 C. proc. civ., din perspectiva motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în aplicarea art.312 C. proc. civ., va admite recursul, va modifica Decizia recurată în sensul că va respinge apelul pârâtei, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă SC P. SA SIBIU împotriva deciziei nr. 11/A din 13 februarie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială, modifică Decizia atacată în sensul că respinge apelul declarat de pârâta SC N.E. SRL SIBIU împotriva sentinţei nr. 813/C din 20 martie 2007 a Tribunalului Sibiu, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2550/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2572/2009. Comercial → |
|---|
