ICCJ. Decizia nr. 2572/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2572/2009
Dosar nr. 25246/3/2005
Şedinţa publică din 27 octombrie 2009
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 8867 din 24 octombrie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. în contradictoriu cu pârâta Asociaţia Salariaţilor şi Membrilor Conducerii E.L.T.A.X. SA Prejmer, pe care în consecinţă, a obligat-o la plata de daune interese reprezentând: dobânda aferentă ratelor 3-6; penalităţi ca urmare a nerealizării obligaţiilor privind investiţiile; dividende aferente anului 1998 şi penalităţi aferente neachitării ratelor 2-6.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut neexecutarea de către pârâtă a obligaţiilor pe care şi le-a asumat prin contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 172 din 3 aprilie 1998 în raport de probele administrate în cauză, respectiv expertiza contabilă.
În contra sentinţei a declarat apel reclamanta motivat de faptul că în mod eronat instanţa de fond încuviinţând expertiza contabilă nu a acceptat toate obiectivele propuse, fapt ce a determinat pronunţarea unei soluţii eronate în cauză.
Curtea de apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr .486 din 17 noiembrie 2008 a respins apelul declarat de pârâtă ca nefondat.
Instanţa de apel a încuviinţat şi administrat o nouă expertiză contabilă, dar care, conform constatărilor instanţei de apel nu a adus elemente noi faţă de expertiza administrată la fond.
Reţinând realitatea contractului de vânzare-cumpărare acţiuni, pe care părţile l-au încheiat la 30 aprilie 1998, modificat sub aspectul termenului de plată prin actele adiţionale din 29 iunie 1999 şi 28 septembrie 2000, acesta din urmă reglementând şi un pact comisoriu de grad IV pentru cazul neachitării la scadenţă a două rate consecutive, cu dreptul vânzătorului de a reţine din sumele plătite de cumpărător dobânzile şi penalităţile scadente la data desfiinţării contractului şi constatând că prin sentinţele 8244 din 22 iunie 2001 şi 8403 din 31 octombrie 2001 intimata a fost obligată la penalităţi aferente ratei nr. 2, integral achitată la 3 mai 1999 şi respectiv la plata ratei nr. 2, a dobânzii şi a penalităţilor aferente calculate până la data de 15 septembrie 2001 dar că nu a achitat la scadenţă ratele 3-5 şi că i s-a notificat rezoluţiunea, instanţa de apel a apreciat corectă aplicarea de către instanţa de fond a prevederilor art. 21 alin. (1) din OG nr. 25/2002.
În contra deciziei menţionate a declarat recurs reclamanta A.V.A.S. pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. arătând că instanţa de apel a apreciat asupra sumelor datorate de intimată doar prin prisma raportului de expertiză ce a fost efectuată în apel deşi prin apelul formulat a adus critici la modul în care instanţa de fond a stabilit sumele datorate. Cu toate că în raport de expertiza efectuată în apel şi-a precizat cuantumul daunelor interese datorate de pârâtă instanţa de apel nu a motivat soluţia de respingere a acestor sume, în raport de prevederile art. 21 alin. (3) din OG nr. 25/2002.
Intimata a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a deciziei atacate.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 304 C. proc. civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate solicita numai pentru motivele limitativ prevăzute de acest text de lege.
Recurenta invocă motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 dar cu privire la prima critică nu se raportează la un text de lege care să fi fost greşit interpretat sau aplicat.
Administrând o nouă expertiză în apel cu privire la care a constatat că în raport se concluzionează în acelaşi sens ca şi în raportul expertizei administrate la fond, neaducând elemente noi, instanţa de apel a făcut aplicarea art. 295 alin. (2) C. proc. civ., care-i permite refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă.
Cu privire la a doua critică, recurenta deşi menţionează art. 21 alin. (3) din OG nr. 25/2002 este de observat că soluţia din apel confirmă soluţia pronunţată la fond iar prin apelul promovat reclamanta nu a adus o astfel de critică sentinţei, care de altfel, nici nu poate fi verificată ea prezentându-se sub forma unui simplu enunţ.
Aşa fiind, Înalta Curte, faţă de cele ce preced va respinge recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 486 din 17 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2569/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2574/2009. Comercial → |
|---|
