ICCJ. Decizia nr. 2603/2009. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2603/2009
Dosar nr. 7536/55/2007
Şedinţa publică din 28 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa 213, pronunţată la data de 4 aprilie 2008, Tribunalul Timiş a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune formulată de pârâta SC E. SA Timişoara.
A admis excepţia lipsei calităţii procesual active a MINISTERULUI FINANŢELOR PUBLICE prin D.G.F.P. Arad.
A respins acţiunea formulată de reclamanta SC C.A. SA, în contradictoriu cu pârâţii SC E.E. SA şi S.R., prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, reprezentată prin A.N.A.F. – D.G.F.P. Arad.
Prin nr. 229 din 13 noiembrie 2008, Curtea de Apel Timişoara a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâta – intimată SC E.E. SA.
A respins apelul declarat de reclamanta SC C.A. SA, împotriva sentinţei civile nr. 213 din 8 aprilie 2008, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 7536/55/2007.
Împotriva evocatei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC C. SA
Cum recurenta nu a timbrat anticipat recursul, aceasta a fost legal citată pentru termenul din 28 octombrie 2009 cu menţiunea de a timbra recursul cu 15.805 lei, taxă judiciară de timbru şi 5 lei, timbru judiciar, obligaţie căreia nu s-a conformat.
Ori, prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.
Potrivit prevederilor art. 9 din OG nr. 32/1995, art. 20, alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru şi/sau timbrul judiciar, cererea părţii se anulează, după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligaţiei de timbrare potrivit menţiunii din citaţia pentru termenul de judecată din 28 octombrie 2009, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală, personală sau ca obiect, de obligaţia timbrării, Curtea urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997 respectiv ale art. 35 alin. (1) şi (5) din Normele metodologice de aplicare a legii şi să dispună anularea, ca netimbrat, a recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul declarat de reclamanta SC C. SA Arad, împotriva sentinţei Curţii de Apel Timişoara nr. 229 din 13 noiembrie 2008, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 2599/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2610/2009. Comercial → |
---|