ICCJ. Decizia nr. 2594/2009. Comercial

Decizii ICCJ - Secţia comercială (2009)

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 2594/2009

Dosar nr. 13635/211/2006

Şedinţa publică din 27 octombrie 2009

Deliberând asupra recursurilor de faţă, din actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa comercială nr. 2763/ C din 8 mai 2007 pronunţată în dosarul 13.635/211/2006 de Tribunalul Comercial Cluj a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul C.E.I.P. Cluj - Napoca, în contradictoriu cu pârâta SC D. SRL Cluj-Napoca precum şi cererea intervenientului în interes propriu formulată de C.L.M. Cluj-Napoca şi, în consecinţă, a fost dispusă evacuarea pârâtei din spaţiul în suprafaţă de 61,11 m.p. situat în imobilul din Cluj-Napoca.

Totodată, a fost obligată pârâta SC D. SRL să achite reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 1.009,30 lei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că imobilul situat în Cluj-Napoca, str. Memorandumului este proprietatea Statului Român, în administrarea C.L.M. Cluj - Napoca, iar dreptul de administrare a fost delegat în atribuţiile reclamantului, în temeiul Protocolului nr. 1 din 28 februarie 2006, înregistrat la reclamant sub nr. 779 din 25 septembrie 2006.

A mai reţinut prima instanţă că între părţi a fost încheiat contractul de închiriere privind suprafaţa de 61,11 m.p. din imobil, în care pârâta şi-a desfăşurat activitate de comerţ cu produse farmaceutice, începând cu data de 15 octombrie 2000 şi prelungit până la 15 octombrie 2005 prin actul adiţional nr. 1/819/2004.

La expirarea termenului de închiriere reclamantul, prin consiliul de administraţie, a decis că nu doreşte prelungirea acestui contract, spaţiul fiind necesar desfăşurării procesului de învăţământ şi a notificat în acest sens C.L. Cluj şi I.Ş.J. Cluj - Napoca.

Din probele administrate în cauză, instanţa de fond a constatat că după expirarea perioadei pentru care s-a încheiat contractul de închiriere, data de 15 octombrie 2005, nu s-a încheiat un alt contract de închiriere cu C.L.M. Cluj - Napoca, deşi au fost încasate de la SC D. SRL sume cu titlu de chirie, nefiind emise facturi care să ateste obligaţia de plată.

Având în vedere materialul probator administrat în cauză, instanţa de fond a apreciat, ca întemeiată, atât acţiunea reclamantului cât şi cererea de intervenţie în interes propriu, iar în temeiul art. 1436 raportat la art. 1438 C. civ., s-a dispus evacuarea pârâtei SC D. SRL din spaţiul în suprafaţă de 61,11 m.p. situat în imobilul menţionat în petitul acţiunii introductive.

S-a mai reţinut de către instanţa de fond împrejurarea că reprezentantul C.L.M. Cluj - Napoca a fost notificat în sensul prezentării la şedinţa colegiului de conducere a reclamantului, precum şi că reclamantul nu mai doreşte prelungirea contractului de închiriere cu SC D. SRL, aspecte lipsite de eficienţă juridică privind adoptarea hotărârii, în lipsa acestui reprezentant.

De asemenea, după cum a şi recunoscut reprezentatul C.L.M. Cluj - Napoca în prezent nu există o metodologie stabilită de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi la care face trimitere textul art. 166 alin. (6) din Legea nr. 84/1995 republicată.

În acest context, a reţinut instanţa de fond, pârâta SC D. SRL nu poate opune tacita relocaţiune şi nici faptul că a virat sume cu titlu de chirie în contul C.L.M. Cluj-Napoca şi nici faptul că la data hotărârii luate de către consiliul de administraţie al reclamantului, acesta nu ar fi avut drept de administrare, deoarece prin încheierea ulterioară a protocolului s-a confirmat existenţa acestui drept.

Conform protocolului încheiat în 25 septembrie 2006, reclamantul deţine în continuare dreptul de administrare asupra imobilului în care se găseşte spaţiul ocupat de către pârâta SC D. SRL

În final, instanţa de fond a înlăturat ca nefondate apărările pârâtei SC D. SRL, în sensul că spaţiului nu i-ar fi aplicabile prevederile art. 1 din protocolul menţionat, pentru că în mod evident de la data încheierii contractului de închiriere în acest spaţiu nu s-a mai desfăşurat nici un proces instructiv educativ, aceasta însă neînsemnând că reclamantul nu ar avea un drept de administrare.

În baza art. 274 C. proc. civ., instanţa de fond a obligat pârâta SC D. SRL, aflată în culpă procesuală, să achite reclamantului suma de 1.009,30 RON cheltuieli de judecată reprezentând taxă timbru, timbru judiciar şi onorariu avocaţial.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâta SC D. SRL Cluj-Napoca şi intervenientul C.L.M. Cluj-Napoca.

Prin Decizia nr. 221 din 15 octombrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, au fost respinse apelurile declarate de pârâta SC D. SRL şi de intervenientul C.L.M. Napoca.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut, în esenţă că, evacuarea pârâtei din spaţiul din litigiu s-a dispus pentru lipsă de titlu locativ al pârâtei, întrucât termenul pentru care s-a încheiat contractul de închiriere a expirat la data de 15 octombrie 2005 şi, cum cererea de prelungire a termenului a fost respinsă, în mod corect tribunalul a constatat că pârâta ocupă spaţiul fără titlu locativ.

S-a mai reţinut că subsecvent datei de 15 octombrie 2005 pentru a prezenta un titlu locativ pârâta avea obligaţia de a parcurge procedura parcursă anterior încheierii contractului de închiriere, iar în susţinerile apelantei-pârâte privind voinţa neechivocă a consiliului local de prelungire a duratei contractului, nu pot fi primite în raport cu clauzele contractuale existente şi convenţiile ulterioare a acestora, în baza cărora doar până la data de referinţă a existat un titlu locativ.

C.L.M. Cluj-Napoca nu poate dispune de spaţiile de învăţământ cu încălcarea protocoalelor încheiate în baza dispoziţiilor Legii nr. 84/1995, astfel că susţinerile apelantei-pârâte vizând prelungirea contractului de închiriere presupusă ca urmare a încasării contravalorii chiriei nu poate fi primită.

Alegaţiile apelantei-pârâte vizând nerespectarea procedurii în luarea deciziei de evacuare a sa de către reclamant, nu sunt confirmate de starea de fapt existentă şi de dispoziţiile legale incidente, având în vedere că nu s-a realizat un proces decizional de către consiliul de administraţie la momentul solicitării de evacuare, Decizia asupra momentului epuizării contractului de închiriere fiind luată anterior, cu avizul consiliului local, la momentul încheierii contractului şi respectiv a actului adiţional.

Considerentele evidenţiate anterior au relevat că prima instanţă a stabilit în mod corect starea de fapt existentă şi a aplicat dispoziţiile legale incidente făcând o interpretare exactă a acestora, astfel că apelurile promovate apar ca nefondate, iar Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 295 şi următoarele C. proc. civ., va respinge apelurile declarate de pârâţii SC D. SRL Cluj-Napoca şi C.L.M. Cluj-Napoca împotriva sentinţei civile nr. 2.763 din 8 mai 2007 pronunţată în dosarul nr. 13.635/211/2006 al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menţine în întregime.

În contra celei din urmă hotărâri au declarat recurs pârâta şi intervenientul.

1. Recursul declarat de pârâtă.

În motivarea recursului pârâta invocă, ca şi în apel excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi implicit a Tribunalului Cluj, secţia comercială şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului C.E.I.P. Cluj-Napoca.

Referitor la excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Cluj şi implicit a Tribunalului Cluj, secţia comercială, în soluţionarea litigiului, recurenta-pârâtă a susţinut că incidente în cauză sunt dispoziţiile Legii nr. 554/2004 întrucât una dintre părţile din litigiu este C.L. Cluj-Napoca, iar obiectul cauzei dedus judecăţii este un contract de închiriere, natura acestuia fiind civilă şi, pentru toate aceste considerente competent să soluţioneze pricina este Tribunalul Cluj, secţia contencios administrativ şi nu Tribunalul Comercial Cluj; în consecinţă solicită admiterea recursului casarea celor două hotărâri şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Tribunalul Cluj, secţia contencios administrativ, în primă instanţă.

În motivarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a C.E.I.P. în argumentarea căreia arată că reclamantul nu putea să solicite evacuarea întrucât nu i s-a transmis niciodată C.A.C.I.P. dreptul de administrare asupra spaţiului ce a format obiectul contractului de închiriere încheiat la data de 12 septembrie 2000, în suprafaţă de 61,11 m.p., intrat în Cluj-Napoca str. Memorandului; în opinia recurentei, C.L.M. Cluj-Napoca avea calitatea de proprietar al acestui imobil.

Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă a criticat soluţia pronunţată în apel în ceea ce priveşte:

- interpretarea greşită a dreptului de administrare al reclamantului asupra spaţiului din litigiu, ignorând dreptul de proprietate al statului prin C.L.M. Cluj-Napoca, în opinia recurentei – pârâte proprietarul fiind cel care este îndrituit să-şi dea acordul cu privire la actele de administrate efectuate de reclamant ca şi pentru evacuarea din spaţiu era necesar acordul expres al proprietarului, în speţă C.L. Cluj-Napoca.

- instanţele nu au decelat în mod judicios raportul existent între dreptul de proprietate şi dreptul de administrare, astfel că dreptul de administrare nu-şi produce efectul fără acordul proprietarului;

- instanţele nu au clarificat raporturile juridice dintre părţi încheiate ulterior dezacordului existent între titularul dreptului de proprietate şi C.E.I.P.";

- instanţa a ignorat faptul că hotărârea adoptată privind evacuarea pârâtei din spaţiu nu a fost luată cu respectarea legală a procedurii legale în şedinţa consiliului de administraţie al reclamantului deoarece nu a participat şi reprezentatul administraţiei publice locale conform art. 145 alin. (3) din Legea nr. 84/1995.

- greşit s-a reţinut că între pârâtă şi C.L. Cluj nu există niciun raport contractual de închiriere asupra spaţiului din litigiu câtă vreme C.L. Cluj a semnat contractul în calitate de proprietar, fapt ce îi conferea în exclusivitate dreptul să solicite evacuarea pârâtei din spaţiul din litigiu, cu atât mai mult cu cât societatea pârâtă a achitat chiria în continuare la C.L. Cluj, acesta nerefuzând încasarea ei.

- respingerea cererii de prelungire a termenului prevăzut în actul adiţional la contractul de închiriere s-a dat cu încălcarea prevederilor protocolului încheiat între C.L. Cluj şi C.E.I.P. pentru că în cadrul acestui protocol se menţiona faptul că în baza Legii nr. 84/1995 republicată şi modificată conform Legii nr. 354/2004 C.L. Cluj dreptul său de administrare s-a transferat asupra imobilelor în care îşi desfăşoară activitatea unităţile preuniversitare de stat, ori, în acest spaţiu nu şi-a desfăşurat niciodată activitatea C.E.I.P. din mai multe considerente, dintre care, susţine recurenta, spaţiul fiind prea mic pentru a servi drept sală de curs, iar, încă de la înfiinţare acesta a avut destinaţie comercială şi anume de „prăvălie"; şi, de altfel, C.L. Cluj nu şi-a dat acordul pentru respingerea cererii de prelungire a duratei contractului de închiriere, singurul abilitat să soluţioneze cererea.

Recurenta-pârâtă susţine că prevederile art. 166 alin. (6) din Legea nr. 84/1995 sunt incidente spaţiilor folosite pentru desfăşurarea de activităţi didactice şi nu la cele cu destinaţia economică sau comercială.

În continuare, mai arată recurenta că din cuprinsul protocolului nr. 1 din 28 februarie 2006, rezultă fără dubiu că spaţiul din litigiu, menţionat la poziţia 3 din protocol, este prăvălie înscris în C.F. şi Foaia de Avere. În acelaşi context, pârâta arată că reclamantul nu avea calitatea să încheie contractul de închiriere în anul 2000, în condiţiile în care dreptul de administrare i-a fost transmis de abia în anul 2006, situaţie în raport cu care există contradicţie între protocolul încheiat în anul 2006 şi procesul-verbal de predare – primire încheiat în anul 2000, fapt ce lipseşte de eficienţă juridică şi adresa nr. 328 din 13 septembrie 2005 (comunicată de reclamant prin care se punea în vedere pârâtei să elibereze spaţiul) reclamantului nefiindu-i transmis dreptul de administrare.

În consecinţă, recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

2. Prin recursul declarat de intervenientul C.L.M. Cluj critică soluţia dată în apel din perspectiva conţinutului juridic al dreptului de administrare raportat la dispoziţiile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, în argumentarea căruia arată că, potrivit art. 1 din Protocolul încheiat la 25 septembrie 2006, dreptul de administrare al consiliului se face numai asupra patrimoniului, imobilele în care se desfăşoară activităţi educative, ori, spaţiul din litigiu având destinaţie comercială, cum, de altfel, chiar reclamantul evidenţiază că nu mai doreşte prelungirea contractului de închiriere cu pârâta urmând să se organizeze o nouă licitaţie pentru spaţiul din litigiu.

În continuare, intervenientul arată că instanţa de apel nu a avut în vedere calitatea de proprietar al C.L.M. Cluj şi a înlăturat nelegal dreptul de administrare conferit reclamantului de a-şi exprima acordul cu privire la actele de administrare încheiate de către reclamant; în acelaşi sens, susţine că datorită interpretării greşite a protocolului încheiat la 25 septembrie 2006 nu s-a mai încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu SC D. S.A., în opinia recurentului-intervenient, operează tacita relocaţiune, destinaţia spaţiului din litigiu nefiind dedicat procesului de învăţământ, ci având regimul unui spaţiu comercial.

În consecinţă, intervenientul solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului pe care l-a declarat, iar pe fond respingerea acţiunii reclamantului, ca nefondată.

Reprezentantul recurentului intervenient şi apărătorul recurentei pârâte în raport de înscrisurile depuse la termenul de astăzi au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi excepţia lipsei interesului în promovarea acţiunii introductive, pe care Înalta Curte le va examina odată cu recursurile, întrucât aceste excepţii au fost invocate şi ca motive de recurs.

Recursurile sunt nefondate, conform considerentelor ce se vor arăta în continuare:

În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâtă.

Pârâta invocă excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Cluj, Secţia Comercială şi implicit a Tribunalului Cluj, secţia comercială, în soluţionarea litigiului solicitând casarea celor două hotărâri ca fiind pronunţate de instanţe necompetente material; în opinia acestei recurente competenţa de soluţionare a litigiului aparţinând Secţiei de contencios administrativ în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.

Obiectul cauzei dedus judecăţii este, evacuarea pârâtei, din spaţiul care constituie fondul său de comerţ, spaţiul fiind închiriat cu pârâta în scopul desfăşurării activităţii sale comerciale de desfacere şi comercializare produse farmaceutice; că este aşa rezultă şi din art. 2.5. din contractul de închiriere nr. 872 din 12 octombrie 2000, potrivit căruia activitatea ce urmează să se desfăşoare în spaţiul închiriat constă în comerţul cu amănuntul a produselor farmaceutice. Prin urmare, în mod legal instanţa de apel a constatat că natura juridică a contractului de închiriere este comercială, spaţiul închiriat pârâtei fiind destinat fondului de comerţ al societăţii pârâtei, iar evacuarea din acest spaţiu este un litigiu căruia îi sunt incidente dispoziţiile art. 2 pct. 1 C. proc. civ. şi art. 3 pct. 2 din acelaşi cod, aşa încât competent să soluţioneze litigiul în primă instanţă este Tribunalul, secţia comercială şi, în apel, Curtea de Apel, secţia comercială.

Susţinerea recurentei că în cauză Contractul de închiriere încheiat este asimilat actelor administrative în baza Legii nr. 554/2004 urmează a fi înlăturată, întrucât aşa cum în mod corect a apreciat instanţa de apel, imobilul situat în Cluj-Napoca, str. Memorandului, spaţiul din prezentul litigiu face parte din bunurile proprietatea privată a statului sau ale autorităţilor administrativ – teritoriale şi nu din categoria bunurilor proprietate publică, care intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 21 lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantului invocată de recurenta–pârâtă în apel şi recurs, este neîntemeiată, întrucât reclamantul este titularul dreptului de a solicita evacuarea, în calitate de locator în contractul de închiriere nr. 872 din 12 octombrie 2000 care s-a derulat pe toată perioada pentru care s-a încheiat, conform cerinţelor legale înscrise în protocolul nr. 4, potrivit căruia reclamantului i se delega dreptul de administrare al spaţiului de la C.L.M. Cluj-Napoca, şi anume de exercitare a prerogativelor dreptului transmis.

Faţă de considerentele mai sus enunţate, reclamantul îşi justifică interesul în promovarea acţiunii de evacuare din spaţiul litigios, dat fiind dreptul însuşi conferit prin contractul părţilor, în temeiul învestirii sale prin delegarea dreptului de administrare obţinut în baza legii învăţământului, astfel cererea de chemare în judecată formulată de reclamant îndeplineşte condiţiile de exercitare a unei acţiuni.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică dispune că statul sau unităţile administrativ-teritoriale exercită posesia, folosinţa şi dispoziţia asupra bunurilor care alcătuiesc domeniul public în limitele şi condiţiile legii.

Dreptul de administrare constituit pe tărâmul proprietăţii publice, ca natură juridică, este un drept real, opozabil, ca orice drept real, erga omnes, în raporturile de drept comercial şi civil; indiferent de modalitatea în care a fost dobândit, poate, în anumite condiţii, să fie retras de autoritatea publică îndrituită să o facă, pentru îndeplinirea unor scopuri diferite. După cum s-a decis, cu valoare de principiu, în practica instanţei Supreme, statul, prin guvern cu aprobarea ministrului de resort, poate, în exercitarea dreptului său de proprietate publică, să transfere, în interes public, bunurile sale proprietate publică, acest transfer fiind un drept exclusiv al proprietarului. Potrivit dispoziţiei de principiu, înscrisă în art. 12 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, titularul dreptului de administraţie poate să posede, să folosească bunul şi să dispună de acesta, în condiţiile în care i-a fost dat în administraţie.

În temeiul Legii nr. 84/1995 modificată şi completată prin Legea nr. 345/2004 au fost încheiate mai multe protocoale, dintre care ultimul la data de 25 septembrie 2006 prin care dreptul de administrare al C.L.M. Cluj-Napoca a fost delegat pe seama C.A.C.I.P. „cu privire la imobilul situat în Cluj, str. Momorandumului, în care se află şi spaţiul în suprafaţă de 6,11 m.p., spaţiul ce formează obiectul prezentului litigiu.

Având în vedere dispoziţiile legale enunţate, rezultă că dreptul de administrare asupra spaţiului din litigiu i-a fost atribuit reclamantului prin delegare, prin mai multe protocoale, printre care şi cel din 25 septembrie 2006, aspect ce a rezultat şi din semnarea spre avizare a contractului de închiriere şi a actului adiţional la contract de către C.L. Cluj.

În baza actul normativ menţionat s-a încheiat contractul de închiriere nr. 812 din 12 septembrie 2000 între reclamant, în calitate de locatar şi pârâta în calitate de locator, fapt recunoscut de C.L.M. Cluj prin avizarea acestui contract şi a actului adiţional.

Prin mai multe protocoale, ultimul fiind cel din 25 septembrie 2006, în temeiul Legii nr. 84/1995, privind delegarea dreptului de administrare al C.L. asupra patrimoniului unităţilor şcolare preuniversitare de stat către consiliile de administraţie a acestora, a fost delegat pe seama Consiliului de Administraţie al reclamantului şi dreptul de administrare asupra imobilului din Cluj-Napoca, str. Memorandumului în care se regăseşte spaţiul din litigiu, în suprafaţă de 61,11 m.p.

Conţinutul juridic al dreptului de administrare este cuprins în dispoziţiile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 titularul acestui drept poate să posede să folosească şi să dispună de bunul aflat în administrare, în condiţiile stabilite în actul de atribuire.

Aşa fiind, protocolul încheiat între intervenientul în interes propriu şi reclamant a fost transmis prin delegare dreptul de administrare asupra imobilului, cu atributele sale, de la C.L. Cluj-Napoca la C.E.I.P., cu singura restricţie, prevăzută la art. 4 din protocol, potrivit căruia: „Consiliile de Administraţie vor putea încheia contracte de închiriere în aceste imobile numai cu acordul C.L.M. Cluj-Napoca.

Contractul de închiriere nr. 872 din 12 octombrie 2000 a fost încheiat cu respectarea acestor condiţii pe o perioadă de 4 ani, prelungit prin actul adiţional nr. 1 din 4 octombrie 2004 cu un an până la data de 15 octombrie 2005.

Astfel, în cauză nu au fost nesocotite prevederile legale ale dreptului de proprietate al statului, precum susţine recurenta în sensul că nu s-a dat avizul C.L. Cluj-Napoca pentru evacuarea pârâtei din spaţiul din litigiu.

Că este aşa, rezultă din faptul că locaţiunea din prezenta cauză este guvernată de dispoziţiile art. 1436I C. civ. şi art. 1438 din acelaşi cod, cum corect au soluţionat instanţele anterioare.

Potrivit art. 14361 C. civ., locaţiunea făcută pentru un timp determinat încetează de la sine cu trecerea termenului, fără să fie trebuinţă de o prealabilă înştiinţare dispoziţie legală în raport de care raportul locativ între locator, reclamant, şi locatar, pârâta a încetat în data de 15 octombrie 2005.

Iar, potrivit art. 1438 C. civ., când s-a notificat concediul, locatarul, chiar dacă ar fi continuat a se servi de obiectul închiriat sau arendat, nu poate opune relocaţiunea tăcută.

Este evident că, din moment ce reclamantul a asigurat pârâtei printr-un contract de închiriere folosinţa spaţiului, tot reclamantul este în drept să ceară evacuarea pârâtei atunci când termenul pentru care s-a făcut închirierea a expirat. Aşa fiind, instanţele în mod corect au apreciat că acţiunea reclamantului este întemeiată, deoarece la vremea când s-a încheiat contractul de închiriere spaţiul era în administrarea reclamantului şi acesta din urma era parte în contract. De asemenea, în mod corect instanţele au reţinut că în privinţa închirierii spaţiului nu operează tacita relocaţiune.

Din contractul de închiriere încheiat între părţi, privind suprafaţa de 61,11 m.p. din imobil, reclamantul a înţeles să închirieze spaţiul până la 15 octombrie 2004 şi prelungit până la 15 octombrie 2005 prin actul adiţional nr. 1/819/2004 şi pârâta a acceptat acest termen, iar după expirarea termenului, reclamantul a comunicat pârâtei că nu mai prelungeşte contractul şi i-a cerut pârâtei să elibereze spaţiul, fapt neîndeplinit de pârâtă, ce a determinat sesizarea instanţei de judecată şi declanşarea prezentului litigiu. Prin urmare, chiar dacă pârâta a făcut plăţi în contul chiriei şi a continuat să folosească spaţiul, din momentul în care i s-a notificat denunţarea contractului nu mai poate opune reînnoirea tacită a locaţiunii, în acest sens fiind prevederile art. 1438 C. civ.

În consecinţă, la expirarea termenului de închiriere reclamantul, prin consiliul de administraţie, a decis că nu doreşte prelungirea acestui contract, spaţiul fiind necesar desfăşurării procesului de învăţământ şi a notificat în acest sens, ceea ce înseamnă că pentru încetarea acestui raport locativ nu era necesar acordul proprietarului, întrucât conform art. 969 C. civ., convenţiile legal făcute au putere de lege, ori, prin contractul părţilor nu s-a prevăzut posibilitatea prelungirii contractului după expirarea termenului consfinţit de ambele părţi.

Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte apreciază că instanţele au soluţionat corect pricina, în sensul aplicării dispoziţiilor prevăzute de art. 1438 C. civ., având în vedere că reclamantul a făcut dovada că a notificat pârâta „concediul" prin adresa nr. 328 din 13 septembrie 2005 şi notificarea nr. 735 din 11 octombrie 2005 solicitând evacuarea pârâtei şi predarea spaţiului în stare de funcţionare până la data de 15 octombrie 2005, deoarece reclamantul nu mai doreşte prelungirea contractului de închiriere, ulterior datei de 15 octombrie 2005.

Una din problemele supuse analizei prezentei cauze se referă la întinderea dreptului de administrare al statului consiliilor locale dat prin delegare Consiliului de Administraţie al reclamantului, care este cuprins, enunţat de dispoziţiile Legii nr. 354/2004; conform acestui act normativ se prevede expres care este întinderea şi care sunt limitele dreptului de proprietate al Statului Român, respectiv prin C.L.M. Cluj-Napoca.

Aşa fiind, susţinerea recurentei-pârâte privind nesocotirea dreptului de proprietate nu poate fi primită, întrucât aceasta extinde dreptul de proprietate în mod nelegal, or, în cauză atâta timp cât contractul de închiriere a încetat, pârâta nu mai poate cere acordul intervenientului la încetarea contractului, în raport de dispoziţiile art. 1438 C. civ., acordul acestuia fiind necesar numai la încheierea actului juridic civil.

Hotărârea C.L.M. Cluj din 6 octombrie 2009 prin care s-a dispus retragerea dreptului de administrare al reclamantului pentru folosinţa celor două spaţii invocată de consilierul juridic al intervenientului prezent la termenul de astăzi nu are nicio relevanţă juridică întrucât contractul de închiriere a fost încheiat şi încetat anterior datei adoptării acesteia, fapt pentru care s-a examinat pricina din perspectiva dispoziţiilor legale în vigoare la data încheierii şi încetării actului juridic civil incidente speţei perioadei aferente, când dreptul de administrare al intervenientului era delegat reclamantului.

În ceea ce priveşte recursul declarat de intervenientul C.L.M. Cluj-Napoca.

Criticile formulate nu sunt fondate, întrucât contractul de închiriere a încetat prin expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, situaţie în raport cu care pârâta nu mai are un titlu locativ asupra spaţiului, cum corect au examinat şi soluţionat pricina cele două instanţe.

Încetarea raporturilor contractuale nu poate fi supusă niciunei cenzuri întrucât acordul cerut de lege şi protocol cu privire la încheierea contractului de închiriere şi termenul pentru care s-a încheiat acesta a existat în momentul încheierii lui, situaţie în care nu se prevede necesitatea unui acord pentru încetarea efectelor contractului de închiriere.

În acelaşi context trebuie analizat şi cererea de prelungire a contractului de închiriere cerut de societatea pârâtă; în caz contrar, instanţa nu se poate substitui dreptului de administrare conferit reclamantului de către consiliul local şi nici acesta din urmă nu-şi poate depăşi atributele prerogativelor dreptului de proprietate aparţinând statului.

În caz contrar, s-ar nesocoti prerogativele dreptului de administrare transmis şi delegat în acelaşi timp, ceea ce ar echivala cu o imixtiune din partea instanţelor judecătoreşti în încheierea contractelor.

În concluzie, la încetarea contractului nu era necesar acordul C.L. Cluj-Napoca, dat fiind expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, iar o prelungire a contractului nu putea avea loc atâta timp cât părţile nu au convenit o asemenea clauză.

Cum reclamantul nu a mai dorit prelungirea contractului, societatea pârâtă nu mai avea nici un titlu locativ.

Ori, toate aceste împrejurări au fost făcute cu respectarea prevederilor legale în materie ale dreptului de administrare dat de Statul Român unităţilor de învăţământ teritoriale în temeiul art. 345/2004.

Faptul că societăţii – pârâte i s-a primit contravaloarea chiriei la C.L.M. Cluj-Napoca nu echivalează cu o tacită relocaţiune, în condiţiile în care, contractul de închiriere a încetat prin expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, pe de o parte, iar pe de altă parte, acesta nu putea fi prelungit neexistând o clauză în acest sens, cu atât mai mult cu cât protocolul nu prevedea o obligaţie în sarcina reclamantului de a prelungi eventualele contracte de închiriere sau că proprietarul ar fi în drept să prelungească astfel de contracte fără acordul reclamantului.

În acest context, în mod legal instanţa de apel a reţinut că intervenientul nu poate dispune de spaţiile de învăţământ cu încălcarea protocoalelor încheiate cu unităţile de învăţământ în baza Legii nr. 84/1995.

De asemenea, o problemă supusă dezbaterii acestei cauze este dacă spaţiul din litigiu face sau nu obiectul protocolului şi, dacă face, ce regim juridic are în acest context.

Din examinarea protocolului încheiat şi anexele acestuia, Înalta Curte constată că acesta este inclus în anexa 2, ceea ce înseamnă că şi acest spaţiu a făcut obiectul protocolului de predare primire şi, prin urmare folosit în procesul de învăţământ, destinaţie magazin – cărţi.

În concluzie, spaţiul din litigiu nu face parte din excepţiile prevăzute de actul normativ invocat de recurent, acesta fiind folosit în exclusivitate pentru activitatea de învăţământ, intenţia legiuitorului, fiind de ocrotire a activităţii didactice şi a spaţiilor aferente; că este aşa rezultă tocmai din dispoziţiile legii învăţământului, ca lege specială, care în temeiul ei s-a dispus delegarea dreptului de administrare al C.L.M. Cluj-Napoca în seama reclamantului, pentru o bună administrare a unităţilor de învăţământ şi rentabilizarea spaţiilor cu această destinaţie şi evitarea schimbăriifolosinţei acestora, menţionate expres în anexele protocolului.

În consecinţă, în mod corect au interpretat instanţele întinderea dreptului dobândit de reclamant din perspectiva dispoziţiilor legale incidente în cauză, analizate pe larg în considerentele expuse anterior.

Pentru aceleaşi considerente, Înalta Curte urmează să respingă şi celelalte critici formulate de intervenient privind excepţiile invocate, iar în ceea ce priveşte H.C.L.M. Cluj din 6 octombrie 2009 prin care s-a dispus retragerea dreptului de administrare al reclamantului pentru folosinţa celor două spaţii invocată de consilierul juridic al intervenientului prezent la termenul de astăzi, aceasta nu are nicio relevanţă juridică asupra obiectului cauzei dedus judecăţii, întrucât actul juridic civil în baza căruia s-a dispus evacuarea pârâtei a fost încheiat şi expirat ulterior adoptării acestei hotărâri, deci sub incidenţa altor acte normative în vigoare la acea dată.

În consecinţă, criticile formulate de ambele recurente nu se circumscriu motivelor de nelegalitate invocate de recurenţi, instanţele anterioare interpretând corect actul juridic supus judecăţii în raport de dispoziţiile legale incidente în cauză, motiv pentru care Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă, ca nefondate, recursurile declarate în cauză.

Potrivit art. 274 C. proc. civ., recurentele vor fi obligate la plata cheltuielilor de judecată datorate în recurs către intimatul-reclamant C.E.I.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâta SC D. SRL Cluj-Napoca şi intervenientul C.L.M. Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 221 din 15 octombrie 2007 a Curţii de Apel Cluj-Napoca, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.

Obligă recurentele să plătească intimatului-reclamant C.E.I.P. suma de 1500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, în recurs.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2009.

← ICCJ. Decizia nr. 2591/2009. Comercial  ICCJ. Decizia nr. 2595/2009. Comercial →

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2594/2009. Comercial