ICCJ. Decizia nr. 2635/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2635/2009
Dosar nr. 3784/3/2008
Şedinţa publică din 29 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Tribunalul Olt, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 685 din 8 noiembrie 2006, a admis excepţia invocată de pârâta SC R.L. SRL cu sediul social în Bucureşti, în contradictoriu cu reclamanta SC A.G. SRL cu sediul social în comuna Şerbăneşti, judeţul Olt şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 6214 din 19 aprilie 2007, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta SC A.G. SRL în contradictoriu cu SC R.L. SRL cu motivarea că nu s-a făcut dovada deposedării de autovehicule şi nu s-a făcut dovada plăţii redevenţelor lunare.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 19/ A din 14 noiembrie 2007, a admis apelul reclamantei SC A.G. SRL împotriva sentinţei civile nr. 6214 din 19 aprilie 2007 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, a anulat sentinţa apelată şi a reţinut cauza pentru judecata în primă instanţă, deoarece acţiunea vizează executarea obligaţiilor asumate de părţi printr-un contract comercial, respectiv a modului de executare a obligaţiilor.
Prin sentinţa nr. 4425 din 26 martie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis acţiunea reclamantei SC A.G. SRL împotriva pârâtei SC R.L. SRL în sensul că a obligat pârâta să predea reclamantei autovehiculul M.B.
În fundamentarea acestei soluţii s-a reţinut că pârâta este în culpă contractuală, întrucât reclamanta a invocat ridicarea fără drept a autovehicului, iar pârâta avea obligaţia să asigure predarea şi liniştita folosinţă.
Potrivit art. 4.1 din contract, proprietarul avea obligaţia să predea autovehiculul iar potrivit art. 1077 C. civ., nefiind îndeplinită obligaţia de a face, creditorul poate fi autorizat de a aduce el la îndeplinire.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 489 din 30 octombrie 2008, a admis apelul declarat de SC R.L. I.F.N. SA Bucureşti împotriva sentinţei nr. 4425 din 26 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 3784/3/2008 şi a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Prima instanţă a reţinut mai întâi că în baza contractului părţilor, pârâtei proprietar îi revenea atât obligaţia de predare a autovehicului către reclamanta utilizatoare conform art. 4 din contract, cât şi obligaţia de asigurare a liniştei folosinţe, nemenţionată în mod expres în cuprinsul contractului, pentru ca mai apoi să reţină că pârâta se află în culpă în raport practic cu obligaţia de predare, nefiind dovedite cauze străine exoneratoare. Or, faptul că în raport cu încheierea contractului de leasing şi art. 4 din acesta, pârâta-proprietară şi-a îndeplinit obligaţia iniţială de predare a autovehiculului către reclamanta-utilizatoare, rezultă în mod direct şi indiscutabil din protocolul de predare-primire întrucât la 24 februarie 2004 între furnizorul extern, pârâtă şi reclamantă, semnat de către aceştia şi din recunoaşterea expresă a reclamantei în acest sens.
În raport cu această predare pârâtei îi revenea desigur în continuare, obligaţia subînţeleasă de a asigura liniştita folosinţă a autovehiculului de către reclamantă, iar în acest context reclamanta a pretins că a fost deposedată de bun de către pârâtă după ce a plătit o perioadă ratele de redevenţă, situaţie în care, în baza art. 1169 C. civ., reclamantei îi revenea obligaţia de a-şi proba susţinerile respective. Or, reclamanta nici nu susţine în concret nici nu probează unde, când şi de către ce persoană interpusă a unei persoane juridice ar fi fost deposedată în fapt.
În această situaţie, în condiţiile în care obligaţia de predare iniţială se dovedeşte a fi fost îndeplinită iar deposedarea fără temei legal de către pârâtă nu a fost, în fapt, probată, reţinerea culpei de către prima instanţă nu mai apare ca fiind justificată în fapt şi în drept.
Împotriva deciziei nr. 489 din 30 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a promovat recurs reclamanta SC A.G. SRL care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului şi menţinerea instanţei de fond.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat că în mod greşit Decizia dată în apel este fundamentată pe existenţa actului adiţional nr. 1 din 7 noiembrie 2005 la contractul de leasing, care este întocmit în fals cu scopul deposedării de autovehicul, mai ales că a fost depusă şi o plângere penală la organele competente.
Intimata pârâtă SC R.L. SRL a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse prin cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge, ca nefondat, recursul reclamantei pentru următoarele considerente.
Este de necontestat că între SC R.L. SRL în calitatea de proprietar şi SC A.G. SRL în calitatea de utilizator a fost încheiat contractul de leasing financiar nr. CLF 60.100 din 26 ianuarie 2004 având ca obiect transmiterea de la proprietar către utilizator, în sistem de leasing, a autovehiculului model M.B., fiind descrise toate clauzele vizând durata şi valoarea contractului, condiţiile de livrare.
În faza procesuală a apelului, pârâta apelantă, a făcut dovada că între SC R.L. SRL în calitate de proprietar, SC A.G. SRL în calitatea de cedent şi SC A.T. SRL în calitatea de cedent a fost încheiat actul adiţional nr. 1 din 7 noiembrie 2005 la contractul de leasing financiar nr. CLF60100 din 26 ianuarie 2004 prin care au fost cesionate drepturile şi obligaţiile contractului de leasing iniţial, iar SC A.T. SRL a devenit noul utilizator.
Aceleaşi părţi, au mai stipulat la art. 6 din actul adiţional că predarea bunului ce face obiectul contractului de leasing financiar descris mai sus, către noul utilizator, se face odată cu semnarea actului adiţional.
De remarcat că atât contractul de leasing financiar nr. CLF60100 din 26 ianuarie 2004 cât şi actul adiţional nr. 1 din 7 noiembrie 2005 sunt semnate pentru SC A.G. SRL de reprezentanta I.D.E., în calitatea de împuternicit.
Din această perspectivă, apare cât se poate de evident că, aşa cum bine argumentat a motivat instanţa de apel, pârâta SC R.L. I.F.N. SA nu are culpă în executarea contractului de leasing financiar, îndeplinindu-şi toate obligaţiile asumate contractual.
Pentru aceste raţiuni urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A.G. SRL împotriva deciziei nr. 489 din 30 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, nefiind îndeplinită nici una din cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.G. SRL ŞERBĂNEŞTI judeţul Olt împotriva deciziei comerciale nr. 489 din 30 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2633/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2636/2009. Comercial → |
|---|
