ICCJ. Decizia nr. 2644/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2644/2009
Dosar nr. 4312/30/2008
Şedinţa publică din 29 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta SC L. SRL cu sediul în Lovrin judeţul Timiş, a chemat în judecată pe pârâta SC N. SRL cu sediul în aceeaşi localitate şi a solicitat obligarea acesteia să sisteze lucrările de demolare şi schimbare a destinaţiei clădirii folosită ca grup sanitar situată în incinta complexului Ş.T. şi obligarea la cheltuieli de judecată.
Tribunalul Timiş, prin sentinţa civilă nr. 890 din 3 octombrie 2008, a admis acţiunea, a obligat pe pârâtă la sistarea lucrărilor de demolare şi schimbare a destinaţiei grupului sanitar sub sancţiunea unor daune cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere.
Instanţa de fond a reţinut că cele două societăţi comerciale au în comun un grup sanitar pe care pârâta a început să îl demoleze pentru a-şi extinde spaţiul său.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia 11/ A din 22 ianuarie 2009, a respins apelul declarat de pârâtă, considerând că tribunalul este competent să soluţioneze pricina între două societăţi comerciale asupra unui stabiliment comercial iar reclamanta are interes în promovarea unei acţiuni prin care să se înceteze faptul prejudiciabil, iar pe fond curtea a reţinut reaua-credinţă a pârâtei care, după pronunţarea hotărârii primei instanţe prin care o obligă la sistarea lucrărilor, le-a finalizat.
Împotriva deciziei astfel pronunţate pârâta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi 4 C. proc. civ.
Recurenta susţine că instanţa de apel greşit a soluţionat excepţia necompetenţei materiale a tribunalului, cauza fiind de natura civilă întrucât priveşte lucrări la un imobil ce face obiectul unui contract încheiat cu consiliul local al localităţii, situaţie în care erau aplicabile prevederile art. 4 C. com.
Mai susţine recurenta că în mod greşit instanţa de apel a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei făcând confuzie între calitatea procesuală şi interesul părţii şi totodată refuzând să analizeze dacă raportul de drept procesual se întemeiază pe un raport de drept material existent între părţi.
Instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra identificării reclamantei întrucât sediul acesteia apare diferit în contractul de asociere în participaţiune şi cel din acţiune iar reprezentantul societăţii nu poate fi identificat.
În privinţa fondului, recurenta critică hotărârile instanţelor de fond pentru că nu au stabilit elemente de fapt care să concluzioneze asupra bunei sau relei credinţe a pârâtei.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente ce se vor expune:
Competenţa materială a instanţelor, imperativ determinată de lege, stabileşte în sarcina tribunalelor competenţa de a judeca în primă instanţă cererile în materie comercială a căror obiect este neevaluabil în bani, art. 2 pct. 1 lit. a).
Calificarea naturii civile sau comerciale a litigiului este dată de calitatea părţilor din proces şi obiectul pricinii.
În privinţa părţilor situaţia este necontestată.
Obiectul pricinii îl formează obligaţia de a nu face, respectiv de sistare a lucrărilor efectuate de societate comercială asupra unui bun, care prin destinaţia lui apare ca fond de comerţ.
Astfel, părţile au încheiat contracte comerciale de asociere în participaţiune cu consiliul local, de prin care se acordă uneia sau mai multor persoane sau societăţi o participare la beneficii sau pierderi. Dispoziţiile art. 254 C. com., conferă lucrurilor puse în asociaţiune caracterul de fond de comerţ indiferent de proprietarul acestora.
Aşadar, grupul sanitar, ce face obiectul contractului de asociere în participaţiune se cirscumscrie sferei comerţului, cu consecinţa procesuală în materia competenţei dată tribunalului conform textului de lege citat.
Calitatea procesuală activă, este definită în termenii identităţii între reclamant şi titularul dreptului subiectiv, fără însă ca aceasta să fie determinată în mod necesar de un raport contractual. De altfel, reclamanta îşi întemeiază acţiunea pe dispoziţiile privind efectele obligaţiilor, fără a întemeia în drept raportul fundamental dintre părţi. Însă acesta apare cu evidenţă delictual născut din fapta unei persoane de a îngrădi folosinţa unui spaţiu comun.
În acest raport, reclamantul este titular al dreptului la acţiune pentru înlăturarea acţiunilor care-l lipsesc de dreptul de folosinţă atribuit printr-un contract de asociere în participaţiune.
În privinţa identificării reprezentantului societăţii comerciale reclamante, aceasta a fost reprezentată în faţa tuturor instanţelor de avocat care prin reglementările privind exercitarea profesiei, atestă identitatea părţilor şi conţinutul contractului de asistenţă juridică, astfel încât motivul de apel şi recurs apare pur speculativ şi nefondat.
Instanţelor nu li se poate imputa nici lipsa de rol activ, prin aceea că nu a introdus în cauză consiliul local. Cadrul procesual, în considerarea principiului disponibilităţii, îl stabileşte reclamantul, care a apreciat asupra faptului ilicit al pârâtei fără a atrage în proces o altă parte ce nu are nici o implicare în raportul juridic născut din fapta prejudiciabilă săvârşită de pârâtă.
Critica referitoare la aprecierile asupra situaţiei de fapt exced cadrului procesual al recurentului, pct. 10 şi 11 ale art. 304 fiind abrogate.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei 11/ A din 22 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC N. SRL COMUNA LOVRIN judeţul Timiş împotriva deciziei nr. 11/ A din 22 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2643/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2647/2009. Comercial → |
|---|
