ICCJ. Decizia nr. 2695/2009. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2695/2009
Dosar nr. 2667/2/2008
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor de la dosar, constată următoarele;
Prin sentinţa nr. 49 din 13 aprilie 2009, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatoarea C.I.T. SA Craiova împotriva intimatei A.V.A.S. Bucureşti.
Contestatoarea a învestit instanţa cu o contestaţie la executare, având ca obiect anularea adreselor nr. GC/24953 din 20 iunie 2005 şi nr. GC/14432 din 19 aprilie 2005 emise de A.V.A.S. Bucureşti, adrese prin care contestatoarea a fost încunoştiinţată de eşalonarea nr. CC/7837 din 14 noiembrie 2003 încheiată în temeiul OG nr. 40/2002 cu C.N.A.S şi în urma cărora conturile bancare ale contestatoarei au fost executate.
În considerentele sentinţei, instanţa de fond a reţinut că A.V.A.S. Bucureşti a preluat creanţele bugetare restante ale contestatoarei, în vederea încasării şi virării acestora la Fondul Naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi că modalitatea de recuperare a creanţelor fiscale a fost cea prevăzută de prin Convenţia de acordare a înlesnirilor de plată, încheiată între contestatoare şi C.N.A.S., în baza OUG nr. 40/2002.
Instanţa a mai reţinut că, în cuprinsul convenţiei, la art. 4 alin. (2) părţile au convenit că nerespectarea acesteia, respectiv a termenelor de plată şi a condiţiilor în care s-au acordat înlesnirile de plată, atrag anularea acestora, începerea imediată sau continuarea, după caz, a executării silite pentru întreaga sumă neplătită şi obligaţia de plată a dobânzilor şi a penalităţilor de întârziere calculate de la data la care termenele şi/sau condiţiile nu au fost respectate.
Constatându-se că debitoarea nu a respectat condiţiile în care s-au acordat înlesnirile la plată, în cuantumul şi la termenele prevăzute în graficele de eşalonarea probate, respectiv: achitarea cu întârziere a ratelor de eşalonare pentru perioada septembrie – noiembrie 2004 şi a ratei aferente lunii noiembrie 2004, întârzieri confirmate şi de contestatoare, a celor aferente perioadei ianuarie-martie 2005, instanţa a apreciat că, în mod corect, intimata a procedat la anularea facilităţilor la plată a obligaţiilor restante la FNUASS.
Împotriva acestei sentinţe, contestatoarea a declarat recurs prin care a invocat motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în susţinerea căruia arată următoarele:
1. Instanţa de fond a aplicat greşit prevederile OG nr. 86/2003, OG nr. 94/2004, modificată şi aprobată prin Legea nr. 507/2004 şi ale OUG nr. 26/2005 modificată şi prelungită prin Legea nr. 244/2005.
Recurenta arată că a achitat rata cu scadenţă 20 noiembrie 2004, în data de 25 noiembrie 2004, deci cu o întârziere de 5 zile, dar cu respectarea dispoziţiilor OG nr. 86/2003 conform cărora, în cazul în care debitorii nu achită ratele eşalonate la termenele prevăzute în graficele anexă la convenţiile încheiate, pot efectua plata acestora cel mai târziu până la următorul termen din grafic.
De asemenea, se susţine că prin art. 25 din OG nr. 94/2004, modificată şi aprobată prin Legea nr. 507/2004, debitorii care au beneficiat de înlesniri la plata obligaţiilor datorate bugetului de stat, asigurărilor sociale de sănătate, bugetului asigurărilor pentru şomaj (…) sau bugetului Fondului Naţional Unic de asigurări de sănătate, şi care, până la data de 30 noiembrie 2004, fac dovada stingerii sumelor cuprinse în rate precum şi a obligaţiilor fiscale curente, cu termene de plată la aceeaşi dată şi plăţii oricăror altor obligaţii fiscale ce nu fac obiectul înlesnirilor beneficiază de menţinerea înlesnirii pentru sumele rămase de plată, începând cu data de 30 noiembrie 2004, cu toate efectele prevăzute de lege.
În fine, recurenta mai susţine că potrivit OUG nr. 26/2005, debitorii menţionaţi anterior, în aceleaşi condiţii expuse mai sus, beneficiază de menţinerea înlesnirilor pentru sumelor rămase de plată, începând cu data de 30 aprilie 2005, cu toate efectele prevăzute de lege.
Recurenta consideră că prima instanţă trebuia să aibă în vedere aceste prevederi şi nu pe cele art. 4 alin. (2) din Convenţie pentru că Guvernul României poate suplini voinţa unei structuri din aparatul sau să-i impună prin acte normative producerea de efecte, chiar şi în situaţia în care s-au încălcat anumite prevederi contractuale.
2. Suma ce a făcut obiectul convenţiei are caracter fiscal, fiind datorată la bugetul fondului unic naţional unic de asigurări de sănătate, iar competenţa de soluţionare a cauzei aparţine instanţei de contencios administrativ, respectiv Secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti.
Intimata A.V.A.S. Bucureşti a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor invocate de recurentă, având în vedere şi dispoziţiile art. 304/1 C. proc. civ., Înalta Curte constă că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
1. Recurenta nu se poate prevala de incidenţa actelor normative invocate în susţinerea recursului său (OG nr. 86/2003, OG nr. 94/2004, modificată şi aprobată prin Legea nr. 507/2004 şi ale OUG nr. 26/2005 modificată şi prelungită prin Legea nr. 244/20059), acte ce prevăd, în esenţă, posibilitatea debitorilor care au beneficiat de înlesniri la plata obligaţiilor datorate bugetului statului de a beneficia în continuare de acele înlesniri pentru sumele rămase de plată, şi pentru anii 2004-2005 cu condiţia respectării anumitor condiţii.
Astfel, pe de o parte instanţa de fond - în mod corect - a dat eficienţă prevederilor art. 969 C. civ. conform cărora, convenţiile legal făcute au putere de lege pentru părţile contractante.
Pornind de la acest principiu, pe bună dreptate s-au luat în considerare prevederile art. 4 alin. (2) din Convenţia de acordare a înlesnirilor de plată a obligaţiilor restante la F.N.U.S.S. nr. CC/7837 din 14 noiembrie 2003 încheiată în baza OUG nr. 40/2002. Prin dispoziţiile menţionate, părţile au convenit că, nerespectarea convenţiei, respectiv a termenelor de plată şi a condiţiilor în care s-au acordat înlesnirile la plată, atrag anularea acestora, începerea imediată sau continuarea, după caz, a executării silite pentru întreaga sumă neplătită şi obligaţia de plată a dobânzilor şi a penalităţilor de întârziere calculate de la data la care termenele şi/sau condiţiile nu au fost respectate.
Or, în cauză s-a demonstrat că recurenta nu a respectat obligaţiile asumate prin convenţie, respectiv faptul că a achitat cu întârziere a ratelor de eşalonare aferente perioadei septembrie – noiembrie 2004, a ratei aferente lunii noiembrie 2004, a ratelor aferente perioadei ianuarie-martie 2005, dar şi a obligaţiilor curente datorate de contestatoare (conform notei de constatare nr. 2284 din 3 martie 2005).
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar fi acceptat aplicabilitatea actelor normative invocate de recurentă, din reglementările cuprinse de acestea se poate constata că, pentru a beneficia de în continuare de înlesnirile pentru sumele rămase de plată, societatea debitoare ar fi trebuit să facă dovada plăţii până la datele stabilite a datoriilor curente şi a ratelor eşalonate la termenele stabilite. Însă, aşa cum s-a arătat anterior tocmai pentru nerespectarea acestor obligaţii, intimata a procedat la anularea facilităţilor acordate în baza OUG nr. 40/2002.
2. Nici cel de-al doilea motiv de recurs ce vizează natura litigiului şi, în raport de aceasta stabilirea instanţei competente nu poate fi primit.
Astfel, recurenta susţine că litigiul are ca obiect creanţe de natură fiscală ceea ce ar atrage competenţa de soluţionare a instanţei de contencios administrativ şi nu a instanţei comerciale numai că, omite a avea în vedere Decizia nr. 795 din 28 februarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată tot în această cauză, decizie prin care s-a admis recursul societăţii debitoare, iar sentinţa prin care contestaţia la executare fusese respinsă ca tardivă a fost casată cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.
Înalta Curte nu poate face abstracţie de Decizia menţionată prin care s-a tranşat în mod irevocabil problema competenţei, în sensul că s-a stabilit competenţa materială a instanţei comerciale raportat la obiectul executării silite pornite de A.V.A.S. Bucureşti care este constituit şi dintr-o creanţă bancară a BCR, aşa încât s-a constatat aplicabilitatea prevederilor OUG nr. 51/1998.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul contestatoarei, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă SC C.I.T. SA CRAIOVA împotriva sentinţei nr. 49 din 13 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 2693/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2697/2009. Comercial → |
---|