ICCJ. Decizia nr. 2701/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2701/2009
Dosar nr. 195/54/2009
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 252 din 20 septembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Gorj a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţii M.A., M.V. şi P.A. împotriva pârâtei SC V.B. SA Tg.Jiu şi în consecinţă pârâta a fost obligată să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită folosinţă suprafaţa de 17278 mp teren situat în Tg.Jiu, vecin la N – DN 67, E – rest proprietate M., S – rest proprietate moştenitori M.V., la V – pârâta, teren intravilan, tarlaua 2, parcela 1/1, curţi S – 6089 mp, 2/1 curţi, construcţii S 543 mp şi parcele, alte terenuri în suprafaţă de 646 mp.
Prin încheierea din 6 decembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. 2645/2004, a fost respinsă cererea formulată de pârâtă prin care a solicitat completarea sentinţei nr. 252 din 20 septembrie 2004, în sensul ca instanţa să se pronunţe asupra tuturor capetelor de cerere cu care a fost investită.
A fost respinsă cererea reconvenţională formulată de pârâtă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii şi-au dovedit acţiunea în sensul că sunt proprietarii terenului revendicat.
Împotriva sentinţei pârâta a declarat apel, admis prin Decizia nr. 706 din 27 iunie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, sentinţa fiind anulată, inclusiv încheierea recurată, cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Gorj, secţia comercială.
Împotriva deciziei reclamanţii au declarat recurs, iar prin Decizia nr. 1931 din 20 martie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul declarat de reclamant, sentinţa a fost casată, pricina fiind trimisă spre rejudecare la Tribunalul Gorj în vederea soluţionării apelului.
S-a reţinut că acţiunea promovată de reclamanţi şi cererea reconvenţională formulată de pârâtă, au fost corect calificate ca fiind de natură civilă, iar prima instanţă a soluţionat pricina ca fiind civilă, astfel că, instanţa de apel greşit a calificat ca fiind de natură comercială litigiul fără ca mai întâi să-şi verifice competenţa în soluţionarea apelului, potrivit Legii nr. 219/2005, prin care dispoziţiile codului de procedură civilă privitoare la competenţă, după materie, au fost modificate.
Prin încheierea nr. 163 din 17 noiembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia comercială, în dosarul nr. 13616/95/2008 a fost scos de pe rol dosarul privind recursul declarat de recurenta-pârâtă SC V.B. SA Tg.Jiu împotriva sentinţei nr. 252 din 20 septembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 3695/2004 şi a încheierii din 6 decembrie 2004 pronunţată în dosarul nr. 2645/2004, în contradictoriu cu intimaţii reclamanţi M.A., M.V. şi P.A. şi trimis la secţia civilă din cadrul Tribunalului Gorj pentru competentă soluţionare.
În pronunţarea acestei soluţii instanţa a avut în vedere Decizia nr. 1931 din 20 martie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, care a stabilit în mod irevocabil natura civilă a cauzei şi implicit, instanţa competentă material în soluţionarea acesteia.
La data de 30 martie 2008 în cadrul judecării recursului declarat de pârâta SC V.B. SA Tg.Jiu împotriva încheierii nr. 163 din 17 noiembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia comercială, în dosarul nr. 13616/95/2008, recurenta pârâtă a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 158 alin. (3), art. 282 alin. (2) şi art. 299 alin. (1) C. proc. civ. în raport de prevederile art. 16, art. 20, art. 21 şi art. 53 din Constituţia României.
În motivarea cererii de sesizare s-a arătat că dispoziţiile art. 282 alin. (2) şi implicit cele ale art. 299 alin. (1) C. proc. civ. care trimit la art. 282 alin. (2) sunt contrare prevederilor art. 16 şi art. 21 din Constituţie precum şi art. 20 coroborat cu art. 6 CEDO.
S-a precizat că, în ipoteza în care secţia comercială a declinat competenţa de judecare a cauzei în favoarea secţiei civile, faţă de faptul că practica instanţelor este neunitară considerându-se fie că încheierea poate fi atacată cu recurs, fie că recursul împotriva încheierii este inadmisibil, textele art. 282 alin. (2) şi art. 299 alin. (1) C. proc. civ., prin redactarea defectuoasă, restricţionează accesul la justiţie şi la o cale de atac.
Formularea „în afară de cazul în care prin ele s-a întrerupt cursul judecăţii" este ambiguă şi de natură a da naştere la interpretări diferite, care să conducă la restrângerea dreptului la o cale de atac şi la un proces echitabil.
S-a mai arătat că în procedura civilă competenţa materială este o chestiune esenţială ce poate conduce la nulitatea absolută a actelor săvârşite de un judecător necompetent şi, în situaţia în care împotriva unei încheieri de declinare a competenţei se poate exercita recursul doar odată cu fondul, se întârzie soluţionarea cauzei şi, deci se împiedică accesul la justiţie, iar eventuala casare pe raţiuni de necompetenţă materială prelungeşte nejustificat durata procesului.
S-a arătat totodată că art. 158 alin. (3) C. proc. civ., prin stabilirea unei singure căi de atac, a recursului, restricţionează accesul la justiţie creând premisele unui proces neechitabil şi nu asigură garanţiile pentru soluţionarea corespunzătoare a problemei competenţei materiale, încălcându-se dispoziţiile art. 20 şi art. 21 şi art. 53 din Constituţie.
Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin încheierea din 11 mai 2009 pronunţată în dosarul nr. 195/54/2009 a respins cererea de sesizare, reţinând, în esenţă, următoarele:
- legiuitorul a reglementat cazurile în care excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă în art. 29 din Legea nr. 47/1992;
- potrivit art. 29 alin. (6) din lege, excepţia este inadmisibilă atunci când este contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3);
- aliniatele (1), (2) şi (3) stabilesc condiţiile de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, anume: să aibă legătură cu soluţionarea cauzei [alin. (1)], să fie ridicată de una din părţi sau de instanţa de judecată ori de arbitraj comercial, din oficiu, sau procuror în cauzele în care participă [alin. (2)], să nu existe o decizie anterioară a Curţii Constituţionale prin care să se constate neconstituţionalitatea [alin. (3)].
- excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată atât pentru texte de lege care vizează fondul cauzei cât şi pentru texte care vizează procedurile incidente, cu condiţia ca acestea să aibă legătură cu cauza;
- din considerentele deciziei nr. 1931 pronunţată în 20 martie 2009 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, irevocabilă, rezultă clar că, atât acţiunea în revendicare formulată de reclamanţi, cât şi cererea reconvenţională formulată de pârâta SC V.B. SA Tg.Jiu, ca cerere incidentală, sunt de natură civilă, că prima instanţă care a soluţionat pricina a apreciat-o ca civilă şi că instanţa de apel în mod greşit a calificat litigiul ca fiind de natură comercială fără ca mai întâi să verifice competenţa pentru soluţionarea apelului. Ca urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit irevocabil că litigiul este de natură civilă şi că instanţa competentă să judece apelul este Tribunalul Gorj, ca instanţă civilă – secţia civilă;
- faţă de Decizia nr. 1931 din 20 martie 2009, problema instanţei care judecă apelul şi, implicit, a secţiei din cadrul Tribunalului Gorj competentă să-l soluţioneze, este o problemă de drept dezlegată definitiv şi irevocabil.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate.
Deşi nu indică temeiul cererii de recurs, dezvoltarea criticilor formulate de recurenta-pârâtă permite subsumarea acestora motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9. C. proc. civ. Astfel recurenta arată că încheierea pronunţată de instanţă este profund şi flagrant nelegală, abuzivă şi grav prejudiciată întrucât nu ţine cont de faptul că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale respectă toate exigenţele impuse de lege şi conchide în sensul că, prin refuzul sesizării Curţii Constituţionale se încalcă art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată şi dreptul său la apărare.
Intimaţii M.A. şi M.V. au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte examinând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia de casare nr. 1931 din 20 martie 2009 a dezlegat în mod irevocabil problema de drept privind natura juridică a cauzei, calificând şi calea de atac ca fiind apelul şi nu recursul, statuând totodată şi asupra instanţei competente în soluţionarea apelului.
Raportat la acest context, Curtea de Apel Craiova, prin încheierea din 11 mai 2009, a apreciat în mod corect asupra inadmisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, reţinând, în mod legal, că dispoziţiile a căror neconstituţionalitate s-a invocat se referă la exercitarea recursului împotriva hotărârii de declinare de competenţă, respectiv la imposibilitatea atacării distincte a încheierilor premergătoare cu excepţia celor prin care se întrerupe cursul judecăţii, aspecte străine de cauză.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând legalitatea încheierii recurate sub aspectul criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă SC V.B. GORJ SA TG. JIU împotriva încheierii din 11 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, în dosarul nr. 195/54/2009, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2700/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2758/2009. Comercial → |
|---|
