ICCJ. Decizia nr. 2785/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2785/2009
Dosar nr. 12688/3/2008
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 10816 din 20 octombrie 2008 pronunţată în dosar nr. 12688/3/2008 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC E.B. SA împotriva pârâtei C.N.T.E.E.T. SA Bucureşti, cu consecinţa obligării acesteia la plata sumei de 2.888.162,17 lei cu titlu de penalităţi de întârziere şi 31.973,14 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei anterior menţionate, în temeiul Convenţiei de participare la piaţa de echilibrare nr. C 278 din 28 noiembrie 2005 având ca obiect vânzarea şi cumpărarea de energie electrică pe piaţa de echilibrare şi respectiv a Convenţiei de asumare a responsabilităţii echilibrării nr. 277 din aceeaşi dată al cărui obiect constă în vânzarea şi cumpărarea de energie electrică, ca urmare a producerii dezechilibrării de producţie şi consum, în conformitate cu prevederile Codului comercial al pieţei angro de energie electrică şi cu alte norme specifice.
Prin aceste convenţii părţile au stabilit modalitatea de decontare în sensul că reclamanta emite, în prima zi financiară din a treia lună care urmează fiecărei luni de contract, o factură care va cuprinde valorile energiei de echilibrare efectiv livrate, corespunzător reglajului de creştere de putere stabilit prin nota de informare transmisă de SC O. SA, în calitate de societate comercială licenţiată de A.N.R.E. ca operator al pieţei de energie electrică. Contravaloarea facturilor astfel emise urma să fie achitată de pârâtă în 7 zile financiare de la emitere, sub sancţiunea plăţii penalităţilor de întârziere în cazul neîndeplinirii obligaţiei la scadenţă.
Tribunalul, constatând că deşi reclamanta nu a respectat întocmai procedura de emitere a facturilor, a calculat corect scadenţa fiecărei facturi, a admis acţiunea înlăturând totodată apărarea pârâtei conform căreia, în speţă sunt aplicabile prevederile Codului comercial al pieţei angro de energie electrică şi nu ale convenţiilor menţionate. Sub aspectul scadenţei, reţine prima instanţă, nu există nicio contradicţie, pentru că aceste prevederi fie că sunt cuprinse în convenţii, fie că sunt incluse în cod, stabilesc acelaşi moment, respectiv, efectuarea plăţii în termen de 7 zile financiare de la emitere.
Totodată, faptul că alţi participanţi la piaţa de energie electrică nu şi-au îndeplinit propriile obligaţii de plată, nu poate avea drept efect înlăturarea obligaţiei de plată a pârâtei, în condiţiile în care prin convenţiile menţionate aceasta datorează penalităţi de întârziere independent de încasarea preţului de la alţi beneficiari, împotriva cărora, de altfel, are deschisă calea pentru recuperarea pierderilor suferite din această cauză.
Apelul declarat de pârâtă a fost respins, ca nefondat, prin Decizia comercială nr. 62 din 6 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, cu motivarea că este lipsită de relevanţă împrejurarea că reclamanta a emis facturile cu nerespectarea modalităţii şi termenelor stabilite de părţi de comun acord, deoarece data scadenţei a fost corect stabilită.
De asemenea, au fost înlăturate şi criticile formulate de apelantă în opinia căreia în speţă nu se aplică cele două convenţii ci Codul comercial al pieţei angro de energie electrică, care au un caracter derogator, în considerarea faptului că faţă de asumarea obligaţiei de plată a penalităţilor de întârziere, prin contractele încheiate, pârâta nu poate invoca cu succes exonerarea sa de la plata acestor penalităţi.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta C.N.T.E.E.T. SA Bucureşti criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor recurenta invocă faptul că instanţele nu au sesizat că dispoziţiile convenţiilor încheiate între părţi şi ale Codului comercial al pieţei angro de energie electrică trebuie interpretate şi aplicate unitar, în sensul că prevederile acestui cod se aplică cu prioritate faţă de clauzele contractuale, după cum rezultă din art. 43 din Convenţia C 278/2005 şi respectiv art. 37 din Convenţia C 277/2005.
Consecinţa aplicării dispoziţiilor din cod cu privire la plata penalităţilor, arată recurenta, este aceea că penalităţile sunt datorate doar dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ două condiţii, adică penalităţile se calculează de la scadenţă potrivit art. 32 şi 37 din cele două convenţii însă suma datorată cu acest titlu va fi achitată numai după încasarea plăţilor de la ceilalţi participanţi pe piaţa de echilibrare a energiei electrice, proporţional cu participaţia dreptului de încasare al fiecărui participant.
Dar, susţine recurenta, în condiţiile în care participanţii la piaţa de energie electrică nu şi-au îndeplinit propriile obligaţii, rezultă că nu i se poate imputa nicio culpă pentru întârzierea în efectuarea plăţilor, situaţie care nu are semnificaţia unei exonerări de plată ci doar o condiţionare a momentului, care poate fi cel din convenţii, sau în situaţia neîncasării sau încasării parţiale, plata va putea fi făcută doar după efectuarea plăţilor de către ceilalţi participanţi la piaţa de echilibrare.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi raportat la temeiurile de drept indicate, cu precizarea că pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., este doar menţionat, fără o dezvoltare corespunzătoare, Curtea constată că nu sunt fondate nici criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Sub aceste aspecte, Curtea va reţine că ambele instanţe au interpretat corect clauzele convenţiilor şi ale codului referitoare la existenţa obligaţiei de plată a penalităţilor de întârziere pentru ipoteza neîndeplinirii la scadenţă a sumelor datorate de pârâtă.
În privinţa scadenţei, deşi nu au fost respectate procedura şi termenele de emitere a facturilor, totuşi acest moment a fost corect stabilit ca fiind la 7 zile financiare de la emiterea facturilor de către reclamantă, după cum prevedeau cele două convenţii şi respectiv dispoziţiile codului. În această privinţă, de altfel, dispoziţiile contractuale şi ale codului nu sunt contradictorii.
Prin urmare, data scadenţei, ca moment ce interesează în modul de calcul al penalităţilor fiind corect stabilită, rezultă că nerespectarea procedurii şi datelor de emitere a facturilor din litigiu nu are consecinţe în privinţa cuantumului penalităţilor şi respectiv a perioadei pentru care au fost emise facturile din litigiu.
Pe de altă parte, pârâta, prin poziţia procesuală adoptată pe parcursul derulării litigiului în faţa primei instanţe a avut obiecţiuni doar cu privire la aceste aspecte, precizând însă că se impune modificarea datelor de emitere a facturilor pentru a se putea deconta.
De altfel, şi prin recursul declarat, în realitate, pârâta nu contestă existenţa obligaţiei de plată susţinând doar că se impune amânarea acestui moment până la încasarea propriilor debite de la ceilalţi participanţi la piaţa de echilibrare.
În aceste condiţii, Curtea constată că Decizia recurată este legală, astfel încât va fi menţinută, ca atare, ca efect al respingerii recursului declarat de pârâtă, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta C.N.T.E.E.T. SA Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 62 din 6 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2772/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2797/2009. Comercial → |
|---|
