ICCJ. Decizia nr. 2872/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2872/2009
Dosar nr. 3718/87/2008
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Petenta D.G.F.P.J. Teleorman a solicitat anularea încheierilor judecătorului delegat nr. 2201 din 9 octombrie 2007 cu privire la fuziunea prin absorbţie şi nr. 51 din 17 ianuarie 2006 privind radierea SC O. SRL, motivând că urmare Hotărârii A.G. nr. 2/2007 a fost depus la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Teleorman proiectul de fuziune al SC O. SRL şi SC M. SRL, judecătorul delegat pronunţându-se prin încheierea nr. 2201 din 9 octombrie 2007 prin care s-a dispus radierea din registrul comerţului de pe lângă Tribunalul Teleorman a SC O. SRL ca efect al fuziunii prin absorbţie cu SC M. SRL, fuziune care este lovită de nulitate absolută deoarece a fost făcută cu încălcarea dispoziţiile art. 244 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 situaţie faţă de care se impune anularea fuziunii, anularea radierii SC O. SRL din Registrul Comerţului şi repunerea părţilor în situaţia anterioară fuziunii.
Temeiul de drept invocat de petentă a fost art. 243 alin. (2) – art. 244 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.
Tribunalul Teleorman, secţia civilă, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de către petentă aşa cum rezultă din sentinţa comercială nr. 668 din 22 decembrie 2008.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în mod corect prin încheierea judecătorului delegat nr. 2201 din 9 octombrie 2007 s-a dispus radierea din Registrul Comerţului a SC O. SRL deoarece conform art. 250 (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 cu modificările şi completările ulterioare, societatea absorbită încetează să mai existe, fuziunea prin absorbţie a SC O. SRL de către SC M. SRL ca societate absorbantă fiind admisă de către judecătorul delegat prin încheierea 2201 din 9 octombrie 2007. A mai reţinut instanţa că fuziunea s-a efectuat cu stricta respectare a Legii nr. 31/1990 întrucât conform art. 239 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 fuziunea s-a hotărât de către fiecare societate în parte, că au fost respectate art. 241 şi 242 din aceeaşi lege, deoarece proiectul de fuziune a fost întocmit legal de către administratorul desemnat, vizat de către judecătorul delegat şi publicat în M. Of. al României Partea a IV-a, că nu s-au înregistrat opoziţii la proiectul de fuziune, că cererea nu întruneşte condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 251 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 31/1990 şi că art. 2432 nu se aplică în cazul fuziunii prin absorbţie, când societatea absorbită se dizolvă fără a intra în lichidare, transferându-şi toate activele şi pasivele către societatea absorbantă.
Împotriva acestei hotărâri petenta a formulat recurs care a fost calificat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca fiind apel astfel că prin Decizia comercială nr. 178 din 10 aprilie 2009, instanţa a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa atacată în sensul că a admis excepţia tardivităţii şi a respins acţiunea în anulare ca tardivă.
În considerentele hotărârii instanţa de apel a hotărât că în conformitate cu art. 249 lit. b) din Legea nr. 31/1990 republicată, fuziunea produce efecte de la data înregistrării ultimei hotărâri a adunării generale care a aprobat operaţiunea şi că în speţă data prevăzută de acest articol a fost 26 septembrie 2007 când au avut loc adunările generale ale ambelor societăţi comerciale care fac obiectul fuziunii şi absorbţiei şi că de la această dată au trecut mai mult de şase luni până la data de 20 octombrie 2009 când a fost înregistrată acţiunea în anulare.
Împotriva acestei hotărâri petenta a formulat recurs solicitând modificarea deciziei atacate în sensul admiterii cererii privind anularea hotărârilor judecătorului delegat nr. 2201 din 9 octombrie 2007 cu privire la fuziunea prin absorbţie şi nr. 51 din 17 ianuarie 2006 privind radierea SC O. SRL, temeiul de drept invocat fiind art. 304 pct. 9 C. proc. civ., art. 244 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 şi art. 299 – art. 316 C. proc. civ.
Recurenta a motivat solicitarea modificării hotărârii atacate invocând art. 251 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 potrivit căruia procedurile de anulare şi de declarare a nulităţii fuziunii sau divizării nu pot fi iniţiate după expirarea unui termen de şase luni de la data la care fuziunea sau divizarea a devenit efectivă în temeiul art. 249 sau dacă situaţia a fost rectificată arătând că în conformitate cu art. 249 lit. b) din Legea nr. 31/1990 republicată, fuziunea produce efecte de la data ultimei hotărâri care a aprobat operaţiunea, în speţă data de referinţă fiind 26 septembrie 2007 şi că având în vedere că în discuţie este vorba de o nulitate absolută ea poate fi invocată de oricine are interes, nulitatea absolută fiind imprescriptibilă, putând fi intentată indiferent de timpul scurs de la data încheierii actului, aşa cum este prevăzut de art. 2 din Decretul nr. 167/1958.
În baza aceluiaşi temei de drept a invocat aplicarea greşită a legii şi în ceea ce priveşte soluţia pe fond.
Întrucât recurenta nu a indicat încadrarea motivelor de recurs în dispoziţiile Codului de procedură civilă, Curtea, conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., le va încadra în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi va analiza recursul sub aspectul rezolvării de către instanţa de apel a excepţiei tardivităţii.
Conform art. 251 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 „procedurile de anulare şi de declarare a nulităţii fuziunii sau divizării nu pot fi iniţiate după expirarea unui termen de şase luni de la data la care fuziunea sau divizarea a devenit efectivă, în temeiul art. 249, sau dacă situaţia a fost rectificată".
Art. 249 lit. b) prevede că fuziunea produce efecte de la data înregistrării hotărârii ultimei adunări generale care a aprobat operaţiunea, cu excepţia cazului în care prin acordul părţilor se stipulează că operaţiunea va avea ca efect o altă dată.
Aprobarea fuziunii prin absorbţie a SC O. SRL de către SC M. SRL s-a hotărât de către SC O. SRL Vânători prin Hotărârea nr. 2/2007 şi de către SC M. SRL prin Hotărârea nr. 2/2007, la această dată devenind efectivă fuziunea.
Cum în speţă nu există un acord al părţilor prin care să se stipuleze că operaţiunea privind fuziunea va avea ca efect o altă dată, se constată că în mod corect instanţa de apel a apreciat momentul de la care curge termenul de şase luni prevăzut de art. 251 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, data de 26 septembrie 2007, aşa încât la data de 20 octombrie 2008, când s-a formulat cererea care face obiectul prezentului dosar, termenul de şase luni era depăşit.
Motivarea cum că fiind o acţiune în constatarea nulităţii absolute îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 din Decretul nr. 167/1958 republicat nu poate fi reţinută deoarece în cauză se aplică dispoziţiile legii speciale, respectiv Legea nr. 31/1990 modificată conform principiului specialia generalibus derogant.
În consecinţă, Curtea constată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii şi în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta D.G.F.P.J. Teleorman împotriva deciziei nr. 178 din 10 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2871/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2878/2009. Comercial → |
|---|
