ICCJ. Decizia nr. 2979/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 2979/2009
 Dosar nr. 12150/3/2008
Şedinţa publică de la 18 noiembrie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 13598 din 10 decembrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis în principiu cererea de intervenţie formulată de către intervenientul G.V., a admis excepţia de inadmisibilitate atât a cererii principale, cât şi a celei de intervenţie şi, în consecinţă a respins cererea principală formulată de reclamantul D.P.O., în contradictoriu cu pârâţii E.G.R. şi SC B.S.G. SA şi pe cea de intervenţie, formulată de intervenientul G.V., ca inadmisibile.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că a fost sesizată cu judecata unei cereri prin care reclamantul D.P.O. a solicitat să se dispună excluderea pârâtului E.G.R. din cadrul SC B.S.G. SA.
Prima instanţă a invocat la termenul de la 5 noiembrie 2008 excepţia de inadmisibilitate a cererii, iar la data de 10 decembrie 2008, G.V., în calitate de acţionar al SC B.S.G. SA a formulat o cerere de intervenţie în interes propriu, prin care a solicitat excluderea aceluiaşi pârât din societate.
După ce a pus în discuţie admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie, instanţa de fond a invocat excepţia de inadmisibilitate şi a cererii de intervenţie.
A fost admisă în principiu cererea de intervenţie în interes propriu, apreciindu-se ca fiind îndeplinite prevederile art. 49 şi urm. C. proc. civ. şi, examinând excepţia de inadmisibilitate a cererii principale şi a celei de intervenţie, prima instanţă a reţinut că, în raport de dispoziţiile art. 222 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, sancţiunea excluderii unui asociat este reglementată numai pentru societăţile în nume colectiv, societăţile în comandită simplă şi societăţile cu răspundere limitată. Aşa fiind, tribunalul a constatat că sancţiunea este justificată numai în considerarea caracterului intuitu personae al asocierii persoanelor în societăţile enumerate restrictiv de art. 222.
Spre deosebire de aceste societăţi, în care affectio societatis are un rol decisiv în viaţa societăţii, prima instanţă a apreciat că în cadrul societăţii comerciale pe acţiuni primează elementul obiectiv â€" capitalul - , astfel încât a considerat că prevederea statuată conform căreia poate fi exclus din societate pe acţiuni asociatul care săvârşeşte faptele prevăzute de art. 222 din Legea nr. 31/1990 este lovită de nulitate absolută, întrucât contravine naturii juridice a societăţilor pe acţiuni.
În acest context, tribunalul a înlăturat susţinerea intervenientului, potrivit căreia legalitatea clauzei de excludere din actul constitutiv rezultă din însuşi faptul că judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului a admis înfiinţarea societăţii în aceste condiţii, întrucât controlul efectuat de judecătorul delegat la momentul constituirii unei societăţi comerciale nu exclude posibilitatea ca instanţa de judecată, în cadrul unei proceduri contencioase, să cenzureze clauzele care contravin dispoziţiilor Legii nr. 31/1990.
Împotriva acestei sentinţe, D.P.O. a declarat apel, solicitând desfiinţarea sa şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanţe.
Prin Decizia nr. 125 din 16 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost respins ca nefondat apelul formulat de reclamant.
Împotriva deciziei reclamantul a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în argumentarea cărora a arătat că instanţa de apel a interpretat greşit art. 222 din legea societăţilor comerciale.
Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte, conform art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 11 şi art. 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 146/1997, modificată, a luat în examinare excepţia netimbrării cererii de recurs, având în vedere că invocarea acesteia primează înaintea oricărei alte cereri şi invocării altor excepţii, formulate în faţa instanţelor de judecată, şi a reţinut:
Art. 1 din Legea nr. 146/1997, modificată, privind taxele judiciare de timbru prevede că acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât şi de către persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de către instanţă.
Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea părţii se anulează ca netimbrată.
Faţă de dispoziţiile legale evocate se constată că recursul declarat de către recurent nu a fost însoţit de dovada achitării taxei judiciare de timbru, recurenta fiind citată pentru termenul de judecată din data de 18 noiembrie 2009 cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru şi de a depune timbrul judiciar (fila 11 dosar recurs).
În raport de împrejurarea că recurentul nu s-a conformat obligaţiei de timbrare potrivit menţiunii din citaţia emisă pentru termenul de judecată din data de 18 noiembrie 2009, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 pct. 1 şi pct. 3 din Legea nr. 146/1997, modificată şi respectiv art. 30 pct. 1 şi pct. 5 din Normele metodologice de aplicare a legii, precum şi ale art. 9 din OG nr. 32/1995, privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare şi să dispună anularea recursului ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul D.P.O. împotriva deciziei nr. 125 din 16 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 18 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2977/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2982/2009. Comercial → |
|---|
