ICCJ. Decizia nr. 2982/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 2982/2009
 Dosar nr. 1402/1/2009
Şedinţa publică de la 18 noiembrie 200.
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 14 februarie 2002, reclamanta SC V. SA Târgovişte a chemat în judecată pe pârâta SC H.V. SRL Târgovişte, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate reziliat contractul de leasing imobiliar cu clauza irevocabilă de vânzare şi novaţie obiectivă cu nr. 206 din 15 iunie 2000, privind spaţiile comerciale ocupate de pârâtă în Complexul V. din Târgovişte; să se dispună evacuarea pârâtei din spaţiul respectiv şi să se instituie un sechestru judiciar, cu numirea unui administrator judiciar.
Pârâta a formulat o cerere reconvenţională prin care a solicitat să se constate sporul de valoare al spaţiului comercial exploatat în regim de locaţie de gestiune şi instituirea unui drept de retenţie până la plata contravalorii îmbunătăţirilor, în ipoteza rezilierii contractului şi încetării locaţiei de gestiune.
Sentinţa civilă nr. 667 din 16 aprilie 2002 pronunţată în fond de Tribunalul Dâmboviţa a fost casată prin admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Cauza a fost strămutată la Tribunalul Comercial Mureş, prin încheierea nr. 687/2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, care s-a pronunţa în fond, după casare prin sentinţa civilă nr. 1170 din 24 aprilie 2003.
Recursul formulat de ambele părţi a fost admis de Curtea de Apel Târgu Mureş, prin Decizia civilă nr. 835 din 9 octombrie 2003, care a casat sentinţa civilă de mai sus, şi a trimis cauza spre o nouă judecată în fond atât în ce priveşte acţiunea principală cât şi în ce priveşte cererea reconvenţională.
Prin sentinţa civilă nr. 511 din 23 mai 2005, Tribunalul Comercial Mureş a respins excepţia netimbrării cererii principale, şi excepţia neexecutării contractului de leasing invocate de pârâtă; a admis în parte acţiunea reclamantei şi a constatat reziliat contractul de leasing nr. 206 din 19 iunie 2000 încheiat de părţi, începând cu data de 14 februarie 2002; a dispus evacuarea pârâtei din spaţiul ocupat conform contractului menţionat, numai după valorificarea dreptului de retenţie pentru restul sumelor datorate cu titlu de investiţii în sumă de 3.917.663.026 lei vechi; a dispus compensarea acestei sume cu suma de 7.573.664.846 lei vechi debit datorat de reclamantă, până la concurenţa sumei celei mai mici; a fost admisă în parte în cererea reconvenţională a pârâtei fiind obligată reclamanta la plata sumei de 7.573.664.846 lei investiţii efectuate la H.V. , iar prin compensare rămânând de plată 3.917.663.026 lei vechi, pentru care s-a constituit în favoarea pârâtei un drept de retenţie asupra spaţiului ocupat conform contractului de leasing în Complexul H.V. până la achitarea sumei respective. Totodată a fost respinsă cererea de ridicare a sechestrului asigurator, s-a dispus cererea de înlocuire a administratorului acestui sechestru şi au fost compensate cheltuielile de judecată, reclamanta urmând să plătească pârâtei suma de 56.516.880 lei vechi cu acest titlu, după compensare.
Curtea de Apel Târgu Mureş, prin Decizia comercială nr. 45 din 9 iunie 2006 a respins apelurile declarate de reclamantă şi pârâtă împotriva hotărârii de mai sus, compensând cheltuielile de judecată.
Prin Decizia nr. 1184 din 15 martie 2007 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a admis recursurile reclamantei şi pârâtei, a casat hotărârea pronunţată în apel şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, întrucât s-au încălcat dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea dată nu cuprinde o motivare care să permită verificarea modului cum s-a făcut controlul judiciar, urmând a fi avute în vedere şi criticile din recurs.
Rejudecând cauza, după această din urmă casare, Curtea de Apel Târgu Mureş, prin Decizia nr. 95 din 17 decembrie 2007, a respins apelurile reclamantei şi pârâtei, ca nefondate şi a compensat cheltuielile de judecată efectuate de părţi, în această cale de atac.
În motivarea amplă făcută de instanţă la rejudecarea apelurilor s-a reţinut o creanţă a pârâtei faţă de reclamantă în sumă de 7.573.664.846 lei vechi stabilită potrivit rapoartelor de expertiză, construcţii şi bunuri mobile, reprezentând valoarea actualizată a investiţiilor. Totodată s-a reţinut că pârâta datorează reclamantei, în baza contractului de leasing avansul şi redevenţa indexată trimestrial până la rezilierea contractului din 14 februarie 2002, fiind deduse sumele achitate în perioada ianuarie 2001 â€" ianuarie 2002, situaţie în care instanţa a dispus compensarea sumelor ce s-au constatat a fi reciproc datorate.
Pârâta SC H.V. SRL Târgovişte a declarat recurs, atât împotriva hotărârii pronunţate în fond - sentinţa comercială nr. 511 din 23 mai 2005 a Tribunalului Comercial Mureş, cât şi împotriva deciziei nr. 95 din 17 decembrie 2007 pronunţată în apel de Curtea de Apel Târgu Mureş, invocând ca temei legal art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referindu-se, în esenţă, la motivele: - 1) lipsa termenului legal privind natura juridică â€" şi calificarea contractului care a născut leasingul, eficienţa contractului de leasing, fundamentarea răspunderii cu daune interese, fundamentarea creanţei sale privind investiţiile; - 2) aplicarea greşită a legii privind autoritatea de lucru judecat, excepţia de neexecutare, răspunderea cu daune interese, compensarea şi desocotirea, situaţie în care se solicită, în principal admiterea cererii sale reconvenţionale şi obligarea reclamantei la executarea conformă a contractului de leasing în litigiu, prin predarea activului H.V., în Constituţia sa originală, inclusiv salonul multifuncţional de la etajul I, integral holul de primire-recepţie şi subsolul tehnic, iar în secundar obligarea la plata sumei de 10.503.389.500 Rol (conform expertizei valorificate din contractul de leasing), sau de 10.500.263.471 Rol, spor de valoare a fondului rezultat din bunuri de construcţii, şi datori din expertizele H. şi S.
Prin Decizia nr. 3506 din 25 noiembrie 2008 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a respins, ca nefondat recursul pârâtei SC H.V. SRL Târgovişte.
S-a reţinut că din probatoriile suplimentare, instanţa a reţinut corect că prin analizarea contractului de locaţie de gestiune de leasing şi actul adiţional, nu se fac menţiuni privind salonul multifuncţional sau de protocol, pe care pârâta solicită să-i fie predat prin recursul de faţă.
În consecinţă, devin neconcludente criticile pârâtei privind obiectul şi eficienţa contractului de leasing imobiliar, obligaţia de predare a activului nu se referă la compensarea pretinsă de pârâtă şi corect înlăturată de instanţa de apel.
Având în vedere dispoziţiile contractului de leasing nr. 206/2000, în situaţia pe de o parte, în care utilizatorul a refuzat primirea imobilului în condiţiile menţionate mai sus, iar pe de altă parte nu s-au achitat în întregime avansul şi redevenţele, s-au constatat ca îndeplinite condiţiile de reziliere a contractului, din capitolele VIII, cât şi art. 14 şi art. 15 din OG nr. 51/1997.
În consecinţă, cum utilizatorul nu mai deţine un titlu legal pentru posesia şi folosinţa bunului în litigiu, s-a dispus corespunzător evacuarea pârâtei.
Având în vedere creanţa deţinută de reclamantă împotriva pârâtei, în baza contractului de leasing, (titlu executor) precum şi investiţiile pretinse prin cererea reconvenţională efectuate de pârâtă la imobil şi neprevăzute prin procesul verbal din 29 august 2000, instanţa a procedat la compensarea prin aplicaţiunea dispoziţiilor art. 1113 alin. (2) şi art. 1144 alin. (2) C. civ., susţinerile pârâtei privind modul de compensare practicat de instanţă urmând a fi înlăturate.
S-a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cum s-a menţionat anterior, recursul pârâtei a fost respins ca nefondat.
În contra celei din urmă hotărâri SC H.V. SRL Târgovişte a formulat contestaţie în anulare, neîntemeiată pe dispoziţiile art. 318 alin. (2) C. proc. civ., în argumentarea căreia a arătat că:
1. â€" Primul motiv contestatoarea susţine că instanţa de recurs a dat o hotărâre prin care nu s-a urmărit o sistematizare tehnico-juridică care asigurau unitatea dintre enunţ şi dezvoltare, în opinia contestatoarei, această legătură nu a fost respectată prin dispensarea de examinarea lor concretă, sub motiv că ele au fost repartizate de contestatoare în două grupe, sens în care enumeră motivele de recurs pretins disparate.
2. Examinarea motivelor de recurs s-a făcut cu ignorarea conţinutului lor propriu zis prin aprecieri de o generalitate care, în opinia contestatoarei, echivalează cu o nemotivare.
3. În mod greşit instanţa de recurs a calificat motivele de casare, ca motive de netemeinicie, ceea ce a condus la o descalificare a motivării recursului şi neexaminarea în drept a faptelor.
4. În susţinerea acestui motiv contestatoarea arată în ce măsură instanţa de recurs a examinat motivele de recurs, prezentând un tabel care cuprinde motivul de recurs invocat şi considerentele deciziei a cărei anulare s-a cerut privind natura juridică şi indicarea contractului din a cărui executare s-a născut litigiul, eficienţa contractului de leasing, lipsa temeiului legal al titlului executoriu a contractului de execuţie, este relevată şi de ignorarea sentinţei civile nr. 2545 din 24 iunie 2006 a Judecătoriei Târgovişte, eficienţa răspunderii cu daune interese, fundamentarea creanţei societăţii contestatoare privind plata contravalorii lucrărilor de investiţii, au fost încălcate şi aplicate greşit dispoziţiile, autoritatea de lucru judecat, excepţie de neexecutare, compensarea şi ocrotirea dintre locator şi locatar; în continuare dezvoltă criticile privind pretenţiile sale cum au fost examinate pe parcursul judecării procesului referitoare la contractul de leasing. Mai arată că în cauză nu poate opera decât compensaţia judecătorească şi numai prin formularea unui capăt de cerere distinct, ceea ce reclamanta-intimată nu a făcut.
- critică examinarea redevenţelor datorate cu titlu de daune, care nu puteau depăşi suma a două redevenţe â€" 48.872.000 Rol â€" astfel contractul de leasing devine reziliat; nu a examinat instanţa de recurs inadmisibilitatea invocării pe cale de excepţie a compensaţiei judecătoreşti, inoperabilitatea clauzei penale şi anularea titlului executor al contractului de leasing:
- valoarea investiţiilor i-a fost diminuată în mod discreţionar, sens în care enumeră contravaloarea lucrărilor de construcţii, care sporesc valoarea fondului de comerţ şi nu sunt reparaţii de întreţinere.
În consecinţă contestatoarea solicită admiterea contestaţiei în anulare, astfel cum a fost formulată cu rejudecarea recursului şi examinarea motivelor omise sau examinate numai parţial.
Contestaţia în anulare este nefondată.
Potrivit art. 318 alin. (1) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare.
Contestaţia în anulare specială prevăzută de textul de lege enunţat este o cale extraordinară de atac, de retractare care priveşte două situaţii şi anume â€" când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau instanţa a omis unul din motivele de recurs.
Cea de-a doua teză a art. 318 C. proc. civ. are în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de casare sau modificare, text invocat de contestatoare.
Din examinarea criticilor formulate de contestatoare acestea vor fi analizate după cum urmează.
1. În ceea ce priveşte criticile vizând omiterea instanţei de recurs de a se pronunţa asupra unor motive de recurs sau, după cum susţine contestatoarea sunt generale vor fi respinse întrucât instanţa de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept care susţin motivul de casare sau de modificare, ci poate să le analizeze global printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esenţial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmaţie de-a recurentului nu deschide calea contestaţiei în anulare.
2. În ceea ce priveşte criticile privind contravaloarea lucrărilor efectuate şi cuantumul redevenţelor, acestea vizează motive de netemeinicie, şi nu de omisiune a instanţei, pe de o parte, iar, pe de altă parte, recursul este o cale de atac extraordinară - în codul de procedură civilă actual â€" prin care se examinează numai, restrictiv motivele de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ în art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. Ori, din analizarea acestor critici, nu constituie o omisiune a instanţei, contestatoarea nefăcând altceva decât să invoce netemeinicia probelor şi modul eronat de administrare al acestora.
3. În al treilea rând contestatoarea se referă şi la motivele de casare, care nu sunt dezvoltate, ceea ce face imposibilă examinarea acestora prin lipsa conţinutului criticilor care ar fi trebuit să vizeze sub aspectul omisiunii în baza textului de lege evocat. Singura afirmaţie pe care o face contestatoarea se referă la discordanţa dintre unitatea dintre enunţ şi dezvoltare fapt ce în opinia contestatoarei hotărârea pronunţată în recurs le-a descalificat desigur; Afirmaţia contestatoarei este lipsită de eficienţă juridică şi de argumentare logică adecvată la ceea ce a vrut să pretindă.
4. Contestatoarea a invocat şi motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru care instanţa de recurs nu l-a examinat. Însă, din analizarea considerentelor deciziei pronunţate în recurs din perspectiva criticii formulate de contestatoare Înalta Curte, constată că acesta a fost analizat sub toate aspectele, respectiv la lipsa termenului legal al contractului de leasing, eficienţa acestui contract şi la fundamentarea răspunderii cu daune interese.
Contestatoarea mai invoca la pct.4 cu menţionarea pe coloane greşelile de judecată în recurs, privind contractul de leasing.
Înalta Curte faţă de susţinerile contestatoarei urmează să examineze pricina din perspectiva art. 318 teza a I-a C. proc. civ.
În sensul acestui text de lege teza a I-a greşeala materială înseamnă greşeală de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecinţă darea unei soluţii greşite. Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba despre acea greşeală pe care o comite instanţa prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale şi care determină soluţia pronunţată. Legea are în vedere greşeli materiale cu caracter procedural care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate. Prin urmare, greşelile instanţei de recurs, care deschid calea contestaţiei în anulare, sunt greşelile de fapt şi nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispoziţiilor legale.
În speţă, contestatoarea nu invocă o greşeală materială, adică o eroare evidentă legată de aspectele formale ale judecăţii în recurs, ci critică modul în care instanţa a dezlegat o anumită problemă de drept, şi anume aceea a interpretării şi calificării clauzelor contractului de leasing.
Faptul că această dezlegare s-ar datora aplicării greşite a unui text de lege nu reprezintă o eroare materială, ci ar putea constitui una de judecată, a cărui analizare şi remediere nu este posibilă în calea de atac extraordinară a contestaţiei în anulare.
De asemenea, trebuie subliniat că aplicarea dispoziţiilor legale incidente în speţă, pe care contestatoarea încearcă să le dea un înţeles în sensul art. 318 teza a II-a C. proc. civ., nu au fost corect aplicate sau sunt lipsite de conţinut, sau nu există unitate între enunţ şi considerente nu constituie omisiune a instanţei şi nici nu poate fi apreciată ca o greşeală materială.
A pronunţa în sensul celor susţinute de contestatoare înseamnă a schimba motivele admisibile în contestaţia în anulare, conform dispoziţiilor legale înscrise.
Şi, în sfârşit, o greşeală în aprecierea probelor, datorită căreia situaţia de fapt reţinută de instanţă ar fi eronată, este o greşeală de fond, de apreciere a probelor, ce nu poate fi valorificată pe calea contestaţiei în anulare.
În consecinţă, Înalta Curte constată că susţinerile contestatoarei nu pot fi apreciate în raport de textele de lege evocate, neputând fi valorificate în calea căii de atac extraordinară, motiv pentru care, urmează să respingă prezenta contestaţie în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC H.V. SRL Târgovişte împotriva deciziei nr. 3506 din 25 noiembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 18 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2979/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3023/2009. Comercial → |
|---|
