ICCJ. Decizia nr. 3030/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 3030/2009
 Dosar nr. 3819/212/2006
Şedinţa publică de la 24 noiembrie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 30 octombrie 2006 şi înregistrată sub nr. 13129/2006 (nr. nou 3819/211/2006) pe rolul Judecătoriei Constanţa, reclamanta CN T. SA, sucursala de T.T. Constanţa, a solicitat să se dispună obligarea pârâtei SC H.C.M.S. SA de a asigura o servitute de trecere pe terenul său în favoarea fondului reclamantei situat în Constanţa, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin procesul-verbal din 2 februarie 1999, SC C., sucursala de Distribuţie Constanţa, a predat în patrimoniul SC C., sucursala de T.T. Constanţa (ulterior devenită CN T. SA, sucursala Constanţa) clădirea din strada şi întreaga suprafaţă de teren în incinta SC E. SA, clădire care nu dispune de acces la calea publică.
A mai arătat reclamanta că singurul drum de acces la calea publică este cel folosit de reclamantă în baza procesului verbal de utilizare comună a drumurilor de acces încheiat la data de 25 iulie 1991 între R.E.N.E.L. F.R.E. Constanţa şi SC E. SA (proprietarul fondului pe care se făcea accesul la calea publică). Servitutea nu a mai fost recunoscută, însă, de pârâta SC H.C.M.S. SA care a dobândit în ianuarie 2006 dreptul de proprietate asupra terenului respectiv. Deşi s-au depus toate diligenţele în vederea soluţionării pe cale amiabilă, pârâta refuză accesul la calea publică pe calea statornicită deja de ieşirea la drumul public.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 616-619 C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 305 din 16 ianuarie 2007, Judecătoria Constanţa a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.
Prin cererea depusă la data de 26 martie 2007, reclamanta a arătat că titulatura dreptului la acţiune este CN T. SA prin directorul sucursalei de T.T. Constanţa, raportat la Decizia nr. 358 din 28 aprilie 2006. În dovedirea identităţii între CN T. SA şi titularul dreptului afirmat a relatat istoricul companiei dovedind că este succesoarea R.E.N.E.L. F.R.E.
Pe cale reconvenţională, pârâta a solicitat obligarea reclamantei-pârâte, în cazul instituirii servituţii de trecere, la plata sumei de 108.000 lei, evaluată provizoriu, reprezentând despăgubirea pentru prejudiciul suferit prin instituirea servituţii de trecere.
În motivarea cererii reconvenţionale se arată că, potrivit art. 616 C. civ., servitutea de trecere nu este gratuită, proprietarul locului înfundat având datoria de a plăti o despăgubire în proporţie cu pagubele ce le ocazionează.
Prin sentinţa civilă nr. 1096/COM din 25 aprilie 2008, Tribunalul Constanţa a admis acţiunea principală formulată de reclamanta C.N. T. SA, prin directorul sucursalei de T.T. Constanţa, în contradictoriu cu pârâta SC H.C.M.S. SA, s-a stabilit o servitute de trecere pe terenul proprietatea pârâtei în favoarea terenului reclamantei situat în municipiul Constanţa, pe drumul de acces stradal poziţionat în planul topografic anexa 2 la raportul de expertiză imobiliară efectuat în cauză de expert S.O. şi colorat cu roşu pe acesta având suprafaţa de 1626 mp.
S-a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta reconvenientă SC H.C.M.S. SA în contradictoriu cu reclamanta pârâtă C.N. T. SA şi a fost obligată reclamanta către pârâta-reconvenientă la plata sumei de 5.967 Euro/an în echivalent lei la data plăţii reprezentând echivalentul lipsei de folosinţă, de la data pronunţării hotărârii şi până la încetarea servituţii, iar în temeiul art. 276 C. proc. civ. s-a procedat la compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de părţi în cauză.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, din dispoziţiile art. 576 C. civ., art. 462-471 C. civ., art. 616 C. civ. rezultă că servitutea de trecere poate fi instituită atunci când un imobil nu are ieşire la calea publică, fără a distinge între teren sau construcţie astfel încât, chiar dacă reclamantei nu i-a fost eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului pentru care solicită instituirea servituţii, poate solicita instituirea acesteia pentru construcţiile asupra cărora a făcut dovada existenţei dreptului de proprietate (atelier auto S.C.M., magazie S.C.M. şi şopron incinta S.C.M.).
A motivat instanţa că dispoziţiile art. 624 şi art. 625 C. civ. privind interdicţia constituirii unei servituţi continue şi neaparente cum este servitutea de trecere prin destinaţiunea proprietarului nu sunt aplicabile servituţilor legale. Chiar dacă, în accepţiunea pârâtei, s-ar aplica servituţii de trecere dispoziţiile art. 624 şi urm. C. civ., art. 627 C. civ. permite aplicarea modului de constituire a servituţii prin destinaţia proprietarului şi servituţilor aparente dar necontinue în situaţia în care se înfăţişează titlul prin care cele două fonduri au fost separate şi din acest titlu nu rezultă nicio clauză care să aducă atingere servituţii (dacă proprietarul a două proprietăţi, între care există un semn văzut de servitute, înstrăinează una din proprietăţi, fără ca contractul să conţină nici o convenţie atingătoare de servitute, ea urmează de a exista într-un mod activ sau pasiv în favoarea fondului înstrăinat sau asupra fondului înstrăinat - art. 627 C. civ.).
Având în vedere că iniţial întreaga suprafaţă de teren de 18.550 mp a aparţinut unui singur proprietar â€" I.R.E. â€" care a stabilit servitutea de trecere pentru imobilul S.C.M. Constanţa, iar ulterior proprietarul, ca urmare a reorganizării, a separat cele două proprietăţi între R.E.N.E.L. şi SC E.C. SA cu menţinerea drumului de acces, deci a servituţii de trecere, se constată că sunt îndeplinite condiţiile art. 627 C. civ.
Prin urmare, fiind o servitute legală, proprietarul locului înfundat poate pretinde pe locul vecinului său un drept de trecere la calea publică, bineînţeles cu obligaţia de a-l despăgubi de pagubele cauzate în acest fel. Singura interdicţie de acordare a acestui drept este atunci când terenul a devenit înfundat prin faptul proprietarului său ceea ce nu este aplicabil în cazul de faţă.
Având în vedere că imobilul reclamantei nu are nicio ieşire la calea publică, iar prin expertiza tehnică s-a stabilit în conformitate cu art. 617-618 C. civ. calea cea mai scurtă şi care ar produce cea mai puţină pagubă, instanţa a considerat întemeiată acţiunea principală şi a stabilit în favoarea reclamantei drumul de acces stradal poziţionat în planul topografic, anexa 2 la raportul de expertiză tehnică imobiliară efectuat în cauză şi colorat în roşu în suprafaţă de 1626 mp.
S-a mai reţinut că în temeiul dispoziţiilor art. 616 C. civ. proprietarul fondului aservit (în speţă pârâta reconvenientă) are dreptul de a fi despăgubit de proprietarul fondului dominant în proporţie cu pagubele ce s-ar putea ocaziona. Aceste despăgubiri au fost raportate la lipsa de folosinţă a terenului de 1626 mp şi calculate de către expertul desemnat de instanţă la suma de 17.902 Euro/an.
Deşi prin cererea reconvenţională pârâta a solicitat stabilirea unei sume globale, instanţa a apreciat că dat fiind caracterul perpetuu al servituţii şi faptul că nu s-a stabilit o limită de timp, calcularea unei sume globale nu este posibilă, despăgubirea urmând a fi acordată în fiecare an până la încetarea servituţii.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel atât reclamanta, cât şi pârâta care au criticat soluţia instanţei de fond doar în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor stabilite ca efect al instituirii servituţii de trecere.
Prin Decizia civilă nr. 209/COM din 10 decembrie 2008 Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondate apelurile formulate de apelanta reclamantă CN T. SA, sucursala de T.T.C., şi apelanta-pârâtă SC H.C.M.S. SA.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut că s-a stabilit în cauză, fără a se contesta de către părţi, că imobilul reclamantei nu are ieşire la calea publică. Prin expertiza tehnică efectuată de ing. S.O., dispusă de instanţa de fond la solicitarea ambelor părţi, s-a stabilit, în conformitate cu art. 617-618 C. civ., calea cea mai scurtă şi care ar produce cea mai puţină pagubă, astfel că instanţa a încuviinţat instituirea unei servituţii de trecere în favoarea reclamantei pe drumul de acces stradal poziţionat în planul topografic anexa 2 la raportul de expertiză tehnică şi colorat în roşu, în suprafaţă de 1626 mp.
Curtea consideră nefondate susţinerile apelantei CN T. SA în ceea ce priveşte metoda de evaluare utilizată de expertul S.O. Expertul a stabilit o valoare de piaţă a terenului de 45 Euro/mp negociat, având în vedere şi situaţia urbanistică existentă în zonă la momentul efectuării expertizei. Apelanta nu a făcut dovada că o astfel de valoare nu corespunde criteriilor menţionate mai sus, punctul de vedere al expertului parte nefiind susţinut de alte probe. Curtea apreciază că nu se poate avea în vedere, la stabilirea întinderii prejudiciului determinat de lipsa de folosinţă, categoria de folosinţă indicată de apelantă, respectiv drum de acces, tocmai datorită scopului pentru care terenul a fost achiziţionat şi proiectului de investiţie urmărit de pârâtă.
De asemenea, aserţiunile apelantei SC H.C.M.S. SA privind întinderea despăgubirii sunt neîntemeiate. Expertul a stabilit o valoare totală a prejudiciului de 17.902 Euro/an, valoarea pe care apelanta şi-a însuşit-o, contestând doar reducerea ei prin împărţirea despăgubirii la trei utilizatori ai drumului de acces. Se reţine că legea impune ca despăgubirea să fie proporţională cu prejudiciul ceea ce înseamnă că la cuantificarea lipsei de folosinţă trebuie să se aibă în vedere faptul că reclamanta nu foloseşte terenul în exclusivitate, ci acesta este utilizat în continuare de proprietar, dar şi de către alte persoane. În condiţiile în care proprietarul fondului aservit nu este lipsit în totalitate de folosinţa terenului şi, în virtutea acestui fapt, permite utilizarea aceluiaşi drum de acces şi de către alte persoane, este evident că reclamanta nu poate fi obligată la suportarea întregului prejudiciu stabilit de expert la o valoare totală de 17.902 Euro/an, ci proporţional cu participarea sa la folosinţa terenului.
Singurul utilizator al drumului de acces, în afara celor două părţi, evidenţiat de expert în raportul de expertiză şi necontestat de pârâta SC H.C.M.S. SA este SC S. SRL care deţine o construcţie aflată în continuarea construcţiei reclamantei, spre Est, şi care foloseşte acelaşi drum pentru ieşirea la calea publică. Chiar dacă această societate nu este parte în proces, faptul că utilizează aceeaşi cale de acces nu poate fi ignorat. Hotărârea pronunţată nu îi este opozabilă societăţii terţe şi nu creează în sarcina sa nicio obligaţie, ci doar are în vedere împrejurarea că la producerea prejudiciului cauzat de lipsa de folosinţă participă mai multe persoane, aşa încât valoarea dezdăunării trebuie redusă în mod proporţional.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta CN T. SA reprezentată prin directorul sucursalei de T.T. Constanţa invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat, admiterea recursului, modificarea deciziei, schimbarea în parte a sentinţei civile numai în ceea ce priveşte plata echivalentului lipsei de folosinţă a terenului pârâtei-reconveniente în sensul micşorării valorii acestuia.
În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susţinut că valoarea de piaţă a terenului este mare şi în al doilea rând despăgubirea constând în lipsa de folosinţă a terenului trebuie să fie suportată de toţi utilizatorii drumului de acces; că în primul rând drumul de acces a fost stabilit de către expert cu acordul pârâtei, în al doilea rând dacă pârâta stabileşte o altă cale de acces recurenta este de acord că o folosească pe aceea şi nu în ultimul rând acest drum de acces nu a fost construit de SC H.C.M.S. SA special pentru sucursala recurentei; că respectivul drum de acces era construit cu mult înainte ca intimata să devină proprietară; că expertul a stabilit o valoare de 45 E/mp precizând că este preţul de piaţă negociat şi că aceasta se regăseşte şi în anunţurile imobiliare; cu toate acestea nu a ţinut cont de faptul că preţurile afişate în anunţurile imobiliare nu reflectă adevăratul preţ de piaţă întrucât include şi comisionul agenţiei imobiliare şi de asemenea sunt preţuri stabilite pentru terenuri pe care se poate construi, astfel că acestea ar trebui micşorate cu 20%; că expertul a folosit metoda bonităţii care nu se utilizează, nefiind acceptată de standardele internaţionale de evaluare; că valoarea terenului de sub drum nu trebuie determinată pe baza valorii de piaţă a unui teren liber pe care să se poată construi, ci trebuie avut în vedere că acel teren este un drum de acces ce nu poate fi folosit în alt scop decât cel de drum; că din informaţiile de la O.R.C. Constanţa rezultă că drumul de acces este folosit de cel puţin 10 societăţi comerciale care funcţionează la adresa respectivă, astfel că lipsa de folosinţă trebuie suportată de toate aceste societăţi comerciale; că prin răspunsurile date la interogatoriul formulat de reclamantă pârâta recunoaşte implicit că la adresa respectivă funcţionează şi alte societăţi comerciale.
Intimata SC H.C.M.S. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs şi dispoziţiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă.
Recurenta a invocat în drept dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., însă din analiza criticilor rezultă că raportarea la aceste dispoziţii este formală deoarece ele nu vizează interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii sau natura, ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Cum dezvoltarea în fapt nu permite încadrarea criticilor în motivul de nelegalitate invocat pentru a face posibil controlul judiciar Înalta Curte va respinge acest motiv de recurs.
Nici motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi primit.
Deşi recurenta a invocat afectarea hotărârii atacate de existenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul declarat nu face referire la vreo dispoziţie legală greşit aplicată sau interpretată de către instanţa de apel şi nici dezvoltările făcute nu fac posibilă o asemenea încadrare.
Criticile concret formulate privesc doar reţinerea greşită a situaţiei de fapt printr-o apreciere necorespunzătoare a probelor, ce nu-şi găsesc corespondent în ipotezele textului legal invocat.
Recurenta se referă la conţinutul probator şi la aprecierea acestor probe de către instanţă, la metoda de calcul a lipsei de folosinţă al terenului pârâtei-reconveniente, aspecte de netemeinicie ce nu pot fi cenzurate în recurs.
Chiar şi referirile la forţa probantă ce trebuie acordată unor probe se circumscriu aspectelor de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a hotărârii atacate.
Constatând că valoarea despăgubirilor datorate de reclamanta-pârâtă ca efect al instituirii în favoarea sa a servituţii de trecere trebuie să reflecte întinderea prejudiciului suportat de pârâtă prin lipsirea de folosinţa terenului, iar lipsa de folosinţă nu poate fi analizată decât în raport de valoarea de piaţă a terenului, de poziţionarea lui, de scopul pentru care a fost achiziţionat, dar şi de modul în care este utilizat în fapt de către proprietarul său, instanţa de apel în raport de starea de fapt stabilită a apreciat corect valoarea prejudiciului.
Nu este întemeiată nici critica referitoare la greşita stabilire a cuantumului despăgubirii prin raportare la alţi utilizatori ai drumului de acces, instanţa de apel reţinând corect că nu se poate considera că vreuna dintre societăţile indicate este proprietara unui fond dominant ce utilizează terenul pârâtei ca fond aservit, având astfel o servitute de trecere.
Pentru considerentele expuse în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va respinge recursul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta CN T. SA prin sucursala Constanţa, împotriva deciziei nr. 209/COM din 10 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 24 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3023/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3072/2009. Comercial → |
|---|
