ICCJ. Decizia nr. 3072/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 3072/2009
Dosar nr. 294/86/2006
Şedinţa publică de la 25 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2933 din 22 septembrie 2008 Tribunalul Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei SC V.C. SRL Cornu Luncii şi a dispus obligarea pârâtei SC D.G. SRL Vatra Moldoviţei, astfel cum a fost modificată, la plata sumei de 125.895 lei reprezentând preţul serviciilor prestate şi neachitate şi a sumei de 7.400,55 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinţei s-a reţinut, în esenţă, că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale prevăzute în contractul nr. 106 din 11 decembrie 2004, că lucrările de construcţii au fost recepţionate de pârâtă şi că s-au întocmit facturile fiscale pentru contravaloarea acestora, care nu au fost achitate integral.
De asemenea, s-a reţinut că din expertiza tehnică efectuată în cauză rezultă că lucrările au fost executate cu respectarea clauzelor contractuale, iar raportul de expertiză întocmit de L.A. a fost confirmat şi de concluziile expertizei tehnice întocmit de SC C. S.N.C. C. & Co la solicitarea Inspectoratului de Stat în Construcţii, filiala Suceava, care a stabilit că lucrările efectuate de reclamantă sunt de bună calitate.
Cum din raportul de expertiză contabilă rezultă că pârâta a înregistrat în contabilitate facturile nr. 9603232 din 14 iulie 2005, 9603235 din 29 august 2005 şi 9603236 din 31 august 2005 însoţite de situaţiile de lucrări recepţionate de aceasta, dar nu a făcut decât o plată parţială de 8.512 lei, expertul a stabilit că pârâta mai datorează reclamantei suma de 125.895 lei cu titlu de preţ al lucrărilor executate.
Împotriva acestei sentinţe pârâta a formulat apel.
Prin Decizia nr. 31 din 16 februarie 2009 Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei, obligând apelanta la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată, în apel.
În motivarea deciziei, s-a reţinut că reclamanta a executat lucrările de construcţii contractate, că acestea au fost recepţionate de pârâtă şi că au fost întocmite facturi pentru încasarea contravalorii acestora însoţite de situaţiile de lucrări care au fost înregistrate în contabilitatea pârâtei, situaţie în care pârâta a fost obligată în mod legal la plata sumei datorate, conform art. 18 din contractul încheiat de părţile în litigiu.
Susţinerea apelantei referitoare la nefolosirea materialelor prevăzute în proiectul de execuţie şi la înlocuirea unor materiale de construcţie cu altele nu a fost reţinută întrucât apelanta nu şi-a dat acordul pentru decopertarea lucrărilor în vederea efectuării verificărilor necesare.
Împrejurarea că o parte din lucrări nu a fost recepţionată de Agenţia Sapard, instanţa a considerat-o nerelevantă întrucât nu există un raport contractual a acestei agenţii cu reclamanta, iar pârâta avea obligaţia conform art. 14.3 din contractul nr. 106/2004 de a supraveghea executarea lucrărilor.
Instanţa de apel a mai avut în vedere şi procesul verbal din 26 ianuarie 2006 prin care s-a stabilit stadiul fizic al lucrărilor executate întrucât facturile neachitate reprezintă contravaloarea unor lucrări executate în perioada în care contractul nr. 106/2004 era în vigoare.
Împotriva acestei decizii pârâta a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susţinând că în mod greşit s-a considerat că datorează plata facturilor în litigiu, întrucât în raport cu răspunsul la obiectivul nr. 2 expertul contabil a reţinut că pârâta nu datorează sumele pretinse prin acţiune.
Mai susţine că a achitat toate lucrările executate şi recepţionate, prin plata în avans a lucrărilor şi că a solicitat o nouă expertiză contabilă pe care instanţa nu a încuviinţat-o, încălcându-i dreptul la apărare şi la un proces echitabil.
Mai consideră că s-au încălcat dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. prin neadmiterea cererii de efectuare a unei noi expertize contabile.
Prin întâmpinare intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, întrucât în speţă s-a efectuat o expertiză contabilă la care pârâta nu a formulat obiecţiuni.
Recursul pârâtei este neîntemeiat.
Conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. hotărârea poate fi modificată când este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Din cuprinsul recursului rezultă că pârâta a invocat probele susţinute în fond şi apel, respectiv raportul de expertiză efectuat în cauză, precizând că acesta nu a fost analizat sub aspectul obiectivului nr. 2 astfel că hotărârile pronunţate sunt nelegale, criticând Decizia pentru motive de netemeinicie, prezentând situaţia de fapt precum şi reţinerea greşită a stării de fapt faţă de constatările raportului de expertiză, cu alte cuvinte invocând probatoriile în cauză, precum şi interpretarea greşită a probelor administrate.
Faţă de împrejurarea că recursul este o cale de atac nedevolutivă, neconferind instanţei posibilitatea de a realiza o rejudecare în fond a cauzei, este evident că această cale de atac poate fi exercitată numai pentru motivele strict prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În recurs se analizează numai motivele de nelegalitate, nu situaţiile de fapt care implică netemeinicia hotărârii, instanţa de recurs neputând examina hotărârea atacată sub aspectul probaţiunii administrate şi a situaţiei de fapt stabilite.
Ca urmare instanţa de recurs nu va reexamina probatoriile administrate în cauză şi constată că hotărârea atacată este legală şi la adăpost de orice critică, faţă de împrejurarea că instanţa de apel a apreciat corect asupra concludenţei şi pertinenţei raportului de expertiză.
Pe de altă parte, raportând art. 304 pct. 9 C. proc. civ. la motivul de recurs invocat de pârâta SC D.G. SRL, care vizează interpretarea greşită a obiectivului nr. 2 din raportul de expertiză contabilă judiciară efectuat în cauză, Curtea constată că în mod corect instanţa de apel a interpretat răspunsul expertului la acest obiectiv în sensul că între Agenţia Sapard şi reclamantă nu există niciun raport contractual, astfel că pârâta datorează suma conform cu evidenţele contabile care confirmă situaţiile de lucrări incluse în valoarea investiţiei Pensiunea V. şi care constituie temeiul legal al obligării sale la plată.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentei referitoare la nerespectarea dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., se constată că este neîntemeiată întrucât instanţa nu a încuviinţat o nouă expertiză având în vedere că în cauză s-a efectuat o expertiză contabilă la care pârâta nu a formulat obiecţiuni.
Constatând că motivele invocate nu se încadrează în dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., conform art. 312 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul.
Conform art. 274 C. proc. civ. partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată şi cum intimata SC V.C. SRL Cornu Luncii a solicitat cheltuieli de judecată, la filele 25 şi 77 din dosarul de recurs existând dovada acestora, Curtea o va obliga pe recurentă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC D.G. SRL Vatra Moldoviţei împotriva deciziei nr. 31 din 16 februarie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante SC V.C. SRL Cornu Luncii suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3030/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3129/2009. Comercial → |
|---|
