ICCJ. Decizia nr. 2988/2009. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2988/2009
Dosar nr. 4829/62/2007
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2009
Asupra perimării recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 3747 din 26 noiembrie 2007, Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea reclamantei COMUNA CRISTIAN, PRIN PRIMAR, a dispus rezoluţiunea contractelor nr. 902/2006, 903/2006 şi 904/2006, încheiate între părţi şi a obligat pârâta SC C.S. SRL BUCUREŞTI, la restituirea către reclamantă a sumei de 175.783 lei achitaţi cu titlu de avans şi la plata sumei de 46.411 lei cu titlu de penalităţi.
Sentinţa instanţei de fond a fost apelată de pârâta SC C.S. SRL BUCUREŞTI, iar prin Decizia nr. 42/Ap din 17 aprilie 2008, Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot sentinţa şi a respins acţiunea reclamantei.
Prin cererea înregistrată la data de 6 iunie 2008, reclamanta COMUNA CRISTIAN, PRIN PRIMAR, a declarat recurs împotriva deciziei sus menţionate şi în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a solicitat modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului pârâtei şi menţinerii sentinţei instanţei de fond, ca fiind temeinică şi legală.
Prin încheierea de şedinţă din 26 februarie 2009, Înalta Curte a suspendat judecata recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Cauza a rămas suspendată mai mult de şase luni, astfel că din oficiu, a fost repusă pe rol, în vederea constatării perimării recursului.
Asupra perimării recursului, Înalta Curte a reţinut:
Potrivit art. 248 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., perimarea operează asupra unei cereri de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii, timp de şase luni.
Pe cale de consecinţă, pentru a opera această sancţiune procedurală, trebuie analizată îndeplinirea cerinţelor art. 248 C. proc. civ. şi în acest sens, se constată că Înalta Curte a fost investită cu soluţionarea unui recurs, iar după suspendarea judecăţii pricinii, aceasta a rămas în nelucrare timp de şase luni. Totodată, se constată că înainte de împlinirea acestui termen, nu s-a cerut de către părţile în proces, reluarea judecării şi nici nu au fost invocate motive de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare.
Pe cale de consecinţă, faţă de cele ce preced, urmează să se constate perimarea recursului, potrivit art. 248 şi urm. C. proc. civ., cu consecinţa prevăzută de art. 254 alin. (1) C. proc. civ., text potrivit căruia sunt ineficiente toate actele de procedură îndeplinite în faţa instanţei care a aplicat această sancţiune procedurală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimarea recursului declarat de reclamanta COMUNA CRISTIAN, PRIN PRIMAR, împotriva deciziei nr. 42/Ap din 17 aprilie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 2987/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2996/2009. Comercial → |
---|