ICCJ. Decizia nr. 2994/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2994/2009
Dosar nr. 1636/36/2007
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată, la 1 septembrie 2005, reclamanta C.N.A.P.M. SA Constanţa cheamă în judecată pe pârâta S.N.T.F.M. – C.F.R. M. SA Bucureşti, sucursala C.F.R. M. Constanţa F.B. Constanţa solicitând instanţei să oblige pe pârâtă la plata sumei de 135.502,01 lei reprezentând prestaţii efectuate cu titlu de supraveghere şi control naval maritim, cu cheltuieli de judecată.
Prin încheierea din 9 noiembrie 2005, Tribunalul Constanţa, secţia comercială, constată natura cauzei ca fiind maritimă şi fluvială faţă de faptul că prestaţiile efectuate de reclamantă se referă la operaţiuni generate de transportul maritim, creanţa izvorând din prestaţii portuare pretinse a fi efectuate în beneficiul pârâtei, şi trimite cauza secţiei maritime şi fluviale.
Prin sentinţa civilă nr. 6/ MF din 1 februarie 2006, Tribunalul Constanţa, secţia maritimă şi fluvială, respinge acţiunea reclamantei, reţinând că, în condiţiile în care reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 998 C. civ., nu se constată a fi îndeplinite condiţiile existenţei faptei ilicite şi a prejudiciului, întrucât, potrivit actului constitutiv al reclamantei, exercitarea activităţii de control nu constituie pentru aceasta o sursă de venit, ci doar o obligaţie, veniturile sale realizându-se doar din lucrări şi prestări de servicii pe bază de tarife ce se stabilesc doar pentru activităţile prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) – d) şi f) – j) din HG nr. 464/2003, astfel că reclamanta nu putea pretinde tarife de la pârâtă pentru activitatea de control, şi, deci, nu este prejudiciată prin neplata lor de către pârâtă.
Mai reţine instanţa că, deşi reclamanta poate stabili şi încasa tarife pentru activitatea de supraveghere a operaţiunilor de încărcare/descărcare a navelor, aceasta nu a stabilit un tarif distinct pentru activitatea de supraveghere pentru a-l putea pretinde de la pârâtă, care nici nu a comandat serviciile respective.
Apelul reclamantei împotriva sentinţei primei instanţe este respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 11/ MF din 12 iunie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, care reţine, în acest sens, că în cauză nu s-au produs dovezi din care să rezulte că pârâta intimată ar fi încălcat normele legale în vigoare, producând printr-o atare atitudine un prejudiciu reclamantei, care să antreneze răspunderea civilă delictuală a pârâtei, precum şi că permisul de acostare face dovada numai a activităţii de control la navele la sosire, activitate ce revine reclamantei ca autoritate portuară, iar activitatea de supraveghere nave, aducătoare de venituri pentru reclamantă, se confirmă prin procese-verbale din care să rezulte că prestaţia a fost efectuată, or supravegherea descărcării mărfurilor de către pârâtă nu era necesară, întrucât mărfurile sunt transportate în vagoane închise şi sigilate, încărcate direct pe nave, fără ca personalul portuar să aibă acces în terminalul F.B.
Prin Decizia nr. 1243 din 20 martie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, admite recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei instanţei de apel pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare, reţinând că pentru prestaţiile efectuate de reclamantă în temeiul legii aplicabile zonei sale de jurisdicţie, activităţi de supraveghere a operaţiunilor de încărcare/descărcare a navelor şi de control efectuate asupra unor astfel de operaţii, aceasta a emis facturi, în perioada 30 iulie 2004 – 30 iulie 2005, refuzate la plată de către pârâtă sub motiv că prestaţiile respective nu au fost comandate, că permisele de acostare eliberate fac dovada efectuării serviciilor de control şi supraveghere ce trebuie remunerate conform prevederilor legale, dar că prin nota de refundamentare a modificării unor tarife, aprobate prin hotărârea nr. 50 din 28 noiembrie 2003 a Consiliului de Administraţie al reclamantei, nu se evidenţiază tarifele pentru activitatea de supraveghere şi control, neexistând o defalcare clară, distinctă, a contravalorii operaţiunilor, astfel încât nu se poate stabili dacă valoarea tarifelor activităţilor de supraveghere şi control are corespondent în respectiva notă, instanţa de recurs stabilind că se impune efectuarea unei expertize care să stabilească precis tariful propriu activităţii prestate de reclamantă, sau prezentarea de către aceasta a unor note de calcul în care să evidenţieze tariful, respectiv algoritmul de calcul al sumelor înscrise pe facturi.
Prin Decizia civilă nr. 13/ MF din 6 noiembrie 2008, pronunţată în rejudecare, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, admite apelul formulat de apelanta reclamantă împotriva sentinţei instanţei de fond pe care o schimbă în tot, în sensul că admite acţiunea şi obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 135.502,01 lei reprezentând contravaloare prestaţii efectuate, cu 8.168,05 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel reţine, în lumina dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., că problema existenţei dreptului reclamantei de a i se remunera serviciile efectuate pârâtei, servicii de supraveghere şi control, a fost dezlegată de instanţa de recurs şi că, în urma administrării probelor indicate de aceeaşi instanţă, în baza algoritmului de calcul al sumelor înscrise în facturi şi tariful aplicat, algoritm de calcul necontestat de pârâtă, s-a putut identifica tariful propriu pentru activitatea de supraveghere şi control şi elementele care au fost luate în calculul pentru fundamentarea acestuia, calcul, de asemenea, necontestat de către pârâtă, ale cărei nemulţumiri sunt legate de necomandarea serviciului.
Împotriva deciziei de mai sus pârâta declară recurs solicitând, cu invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei recurate şi, pe fond, respingerea acţiunii, cu cheltuieli de judecată.
În fundamentarea recursului său, reluând apărările formulate la fond şi în apel, recurenta pârâtă critică instanţa de control judiciar pentru greşita aplicare a legii, respectiv a HG nr. 464/2003, art. 1 lit. o), art. 5 alin. (1), ignorând, astfel, că permisul de acostare, eliberat de către ofiţerul de securitate portuar la sosirea navei în dană, nu reprezintă o confirmare a efectuării prestaţiei din partea administraţiei, ci o confirmare a dreptului armatorului faţă de alte organe de a ancora în acel loc şi nu poate fi invocat în facturarea operaţiunii de control, care nu se taxează şi pentru care, în consecinţă, nu se emit facturi, precum şi că pentru activitatea de supraveghere operare nave este necesar un proces verbal de recunoaştere a prestaţiei din care să reiasă că prestaţia a fost efectuată efectiv, aceasta neputând fi facturată din oficiu.
Susţine, de asemenea, recurenta că instanţa de apel a luat nejustificat în considerare notele de calcul depuse de reclamantă şi a apreciat eronat şi raportul de expertiză, care evidenţiază faptul că reclamanta nu a prezentat nici un document care să ateste acordul său pentru accesul în zona F.B., în perioada 30 iulie 2004 – 28 iulie 2005, ea utilizând infrastructura portuară pe bază de contract de prestări de servicii tip „armator" numai pentru utilizarea bazin şi cale maritimă de acces în port, servicii facturate şi plătite reclamantei, activitatea de supraveghere, singura aducătoare de venituri. executându-se după acostarea navei, pe durata operării, şi fiind certificată printr-un document semnat de părţi, pe bază de comandă, plata prestaţiilor fiind făcută pe bază de contract, comandă, proces verbal de recepţie.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata reclamantă solicită respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursul recurentei pârâte prin prisma motivului de nelegalitate invocat se constată că acesta nu este fondat.
Aşa cum judicios a stabilit instanţa de apel criticată de recurentă, existenţa dreptului reclamantei la plata de către pârâtă a prestaţiilor furnizate acesteia a fost stabilită de instanţa de recurs, instanţa de control judiciar, rejudecând cauza în limitele trasate în baza art. 315 alin. (1) C. proc. civ., având a verifica doar modul de determinare a contravalorii prestaţiilor efectuate, prin stabilirea tarifelor proprii fiecărei categorii de prestaţii.
S-a stabilit, astfel, întemeiat că, potrivit art. 5 alin. (1) din HG nr. 464/2003, reclamanta intimată realizează venituri proprii prin desfăşurarea mai multor genuri de activităţi, printre care şi activitatea de supraveghere a operaţiunilor de încărcare/descărcare a navelor, că, printre alte activităţi, conform art. 6 pct. 8 din actul constitutiv, exercită şi acţiuni de control asupra activităţilor de încărcare sau descărcare a navelor, asigurând, conform art. 49 din OUG nr. 22/1999, şi organizarea serviciului de siguranţă şi control, fapt confirmat prin eliberarea permiselor de acostare la danele unde urmează să opereze.
În mod judicios s-a stabilit, astfel, că reclamanta intimată a exercitat prestaţii de control şi supraveghere în temeiul unor dispoziţii legale în vigoare, efectuând astfel de prestaţii şi recurentei pârâte în perioada 30 iulie 2004 – 30 iulie 2005, fără ca serviciile menţionate să fi fost plătite.
Urmând indicaţiile instanţei de recurs şi administrând probele stabilite de menţionata instanţă, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel criticată a stabilit contravaloarea serviciilor prestate pârâtei recurente cu luarea în considerare a tarifelor proprii fiecărei categorii de servicii, pârâta, legal citată, lipsind la termenul de dezbatere a apelului şi neformulând nici concluzii scrise, deşi instanţa a amânat pronunţarea, astfel că întemeiat a apreciat instanţa de control judiciar că pârâta nu a contestat algoritmul de calcul reţinut.
Criticile recurentei pârâte cu privire la tarifele utilizate, şi care vizează numai aprecierea de către aceasta cu privire la numărul insuficient de salariaţi ai intimatei reclamante, nu pot fi primite, acestea neîncadrându-se în motivul de nelegalitate invocat, recurenta neindicând dispoziţiile de lege înfrânte de instanţa de apel în stabilirea corectitudinii algoritmului de calcul al sumelor facturate.
Faţă de cele de mai sus, Decizia recurată fiind legală şi temeinică, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamantei pârâte declarat împotriva acesteia urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta S.N.T.F.M. – C.F.R. M. SA Constanţa, împotriva deciziei nr. 13 din 6 noiembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2992/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2997/2009. Comercial → |
|---|
