ICCJ. Decizia nr. 2981/2009. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2981/2009
Dosar nr. 18230/3/2008
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la data de 15 mai 2008 sub nr. 18230/3/2008, reclamanta A.V.A.S. a chemat în judecată pe pârâta SC B. SA Bucureşti solicitând obligarea pârâtei să transmită A.V.A.S. documentele menţionate în anexa 1, precum şi anexa 2 completată a dosarului de privatizare a societăţii, (parafate şi semnate în original de conducerea societăţii), sub sancţiunea plaţii de amenzi civile al căror cuantum va fi stabilit de instanţă.
Prin sentinţa comerciala nr. 13716 din 11 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 18230/3/2008, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A.V.A.S., în contradictoriu cu pârâta SC B. SA BUCUREŞTI. Pârâta a fost obligată să transmită reclamantei A.V.A.S. documentele menţionate în Anexa1 a dosarului de privatizare, precum şi Anexa 2 completată a dosarului de privatizare. A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata unei amenzi civile.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a avut în vedere dispoziţiile legale în materie.
Împotriva sentinţei comerciale nr. 13716 din 11 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 18230/3/2008, a declarat apel A.V.A.S.
Prin Decizia nr. 205 din 15 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, apelul a fost respins ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta nemulţumită de faptul că s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata unei amenzi civile, arătând că instanţa de judecată poate completa obligaţia de "a face" cu menţiunea plăţii de amendă civilă în baza prevederilor articolului 5803 alin. (1) C. proc. civ.
Recurenta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Înalta Curte, analizând Decizia prin prisma criticilor formulate, va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Reglementarea art. 5803 C. proc. civ., se subsumează Cărţii a V-a Codului de procedură civilă consacrată executării silite a obligaţiilor stabilite printr-un titlu executoriu, constituind Secţiunea IV referitoare la executarea silită a obligaţiilor de a face sau de a nu face.
Finalitatea aplicării unei amenzi civile este evidenţiată şi consta în determinarea debitorului rău platnic de a executa obligaţia la care este ţinut în temeiul unui titlu executoriu pe care numai el o poate executa.
Faţă de faptul ca art. 5803 C. proc. civ., este reglementat în cadrul Cărţi a V-a a Codului de procedură civilă, care se referă la executarea silită, rezultă că instanţa competentă să aplice amenda civilă este instanţa de executare şi pentru considerentele de fapt şi de drept reţinute mai sus, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 205 din 15 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 205 din 15 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 18 noiembrie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 2978/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2989/2009. Comercial → |
---|