ICCJ. Decizia nr. 3017/2009. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3017/2009
Dosar nr. 1328/296/2009
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2009
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1844 din 19 martie 2009 a Judecătoriei Satu Mare a fost declinată competenţa soluţionării cererii în anularea ordonanţei privind emiterea somaţiei de plată formulată de debitoarea SC G.Z.G. SRL Oţelu Roşu, judeţul Caraş Severin, în contradictoriu cu creditoarea SC L.R. SRL Satu Mare, în favoarea Judecătoriei Caransebeş, fiind admisă excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu de instanţă.
Pentru a hotărî astfel instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 5 C. proc. civ. şi sediul pârâtei aflat în raza de competenţă a Judecătoriei Caransebeş.
Prin sentinţa civilă nr. 1295 din 15 iunie 2009 Judecătoria Caransebeş, investită cu soluţionarea cererii, a invocat la rândul său, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, a admis-o şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Satu Mare şi reţinând ivirea unui conflict negativ de competenţă a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.
Această instanţă şi-a argumentat soluţia dată pe caracterul cererii în anulare – cale de atac de retractare – şi pe dispoziţiile art. 8 din OUG nr. 5/2001, precum şi faptul că ordonanţa dată în somaţia de plată, a cărei anulare s-a solicitat, a fost dată de Judecătoria Satu Mare.
Analizând conflictul de competenţă ivit între cele două instanţe, Curtea reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din OUG nr. 5/2001 împotriva ordonanţei dată în somaţia de plată debitorul poate formula cerere în anulare, cerere ce are natura unei căi de atac speciale deoarece obiectul ei îl constituie o hotărâre judecătorească, iar rezultatul ei poate fi anularea sau confirmarea irevocabilă a respectivei hotărâri.
Competenţa soluţionării cererii în anulare aparţine, conform art. 8 alin. (2) din OUG nr. 5/2001 instanţei competente „pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă".
Cele stipulate în art. 8 alin. (2) cu privire la instanţa competentă se regăsesc şi în art. 2 alin. (1) din OUG nr. 5/2001 referitoare la competenţa soluţionării cererii pentru emiterea somaţiei de plată, respectiv „instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă".
În speţă, ordonanţa privind somaţia de plată a fost pronunţată la 14 ianuarie 2009 de Judecătoria Satu Mare în dosarul nr. 9061/296/2008, instanţă care s-a considerat competentă în soluţionarea cererii în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) din OUG nr. 5/2001.
În consecinţă, având în vedere cele stipulate în art. 8 alin. (2) din acelaşi act normativ, Curtea apreciază că aceleeaşi instanţe îi revine competenţa soluţionării cererii în anulare motiv pentru care în considerarea dispoziţiilor art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ. va stabili competenţa în favoarea Judecătoriei Satu Mare, instanţă căreia urmează a i se înainta dosarul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa soluţionării cauzei, privind pe debitoarea SC G.Z.G. SRL Oţelu Roşu şi creditoarea SC L.R. SRL Satu Mare, în favoarea Judecătoriei Satu Mare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 3013/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3024/2009. Comercial → |
---|