ICCJ. Decizia nr. 3024/2009. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 3024/2009

Dosar nr. 5605/97/2007

Şedinţa publică din 19 noiembrie 2009

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 19 decembrie 2007 reclamanta C.N.H. SA, Petroşani, cheamă în judecată pe pârâta SC G.I. SA, Petroşani, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să oblige pârâta la plata sumei de 339.450 lei reprezentând contravaloarea a 73 bucăţi bloc distribuitor cu reţinerea presiunii tip BD 2/5, cu cheltuieli de judecată.

Prin precizarea de acţiune, depusă la termenul din 26 martie 2008, reclamanta stabileşte caracterul acţiunii sale ca fiind răspundere pentru vicii ascunse ale lucrului vândut potrivit art. 1352 – art. 1356 C. civ.

Prin sentinţa nr. 2957/CA din 8 octombrie 2008 Tribunalul Hunedoara, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, respinge acţiunea reclamantei, cu 2.380 lei cheltuieli de judecată în sarcina acesteia, reţinând că acţiunea este prescrisă întrucât, prin raportare la termenul de 6 luni prevăzut de art. 5 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acţiune fiind născut la 7 mai 2007, când reclamanta a constatat existenţa viciilor ascunse, introducerea acţiunii la 19 decembrie 2007 s-a făcut după expirarea menţionatului termen.

Apelul declarat de apelanta reclamantă împotriva sentinţei primei instanţe este respins prin Decizia comercială nr. 17/A din 4 martie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială, care reţine, dând efect clauzelor art. 17 din contractul încheiat între părţi, că, invocând neîndeplinirea de către pârâtă a obligaţiei de înlocuire a blocurilor defecte în termen de 7 zile de la notificarea din 7 mai 2007, apelanta avea dreptul de a remedia pe riscul şi spezele pârâtei defecţiunile constatate la piesele cu privire la care a invocat vicii ascunse, şi că, fără a dovedi nici că pârâta a ascuns viciile cu viclenie, propria neglijenţă a reclamantei în valorificarea unui drept recunoscut de lege nu poate fi opusă pârâtei spre a obţine un câştig legal şi temeinic.

Împotriva deciziei de mai sus reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, cu cheltuieli de judecată.

În susţinerea recursului său recurenta critică instanţa de apel pentru greşita aplicare a dispoziţiilor art. 5 din Decretul nr. 167/1958 faţă de prevederile art. 17.2 alin. (1) din contractul de prestări servicii din 22 aprilie 2006 dintre părţi, care menţionează că perioada de garanţie acordată de pârâta intimată este de minim 12 luni de la livrare şi recepţia produselor la subunitatea beneficiară – E.M. Paroşeni, această perioadă expirând la 31 iulie 2007, astfel că în mod neîntemeiat a reţinut instanţa criticată că termenul de prescripţie curge de la data de 7 mai 2007, făcând o greşită aplicare şi dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958 şi reţinând eronat că dreptul la acţiunea în cauză fusese prescris, anterior datei formulării cererii introductive, la 19 decembrie 2007.

Recurenta reproşează instanţei de apel, care a confirmat eronat soluţia primei instanţe, şi reţinerea incorectă a situaţiei celor 73 bucăţi bloc distribuitor cu reţinerea presiunii tip BD 2/5, livrate până la 31 iulie 2006, care, la data de 5 iulie 2007, considerată neîntemeiat de instanţă ca moment al naşterii dreptului la acţiune pentru viciile ascunse al respectivelor produse, se aflau 71 bucăţi la pârâta intimată, spre a fi reparate şi alte două bucăţi urmau a-i fi deasemeni returnate tot pentru defecţiuni.

În opinia recurentei, reţinând ca întemeiată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei instanţele au făcut o greşită aplicare şi a art. 969 şi art. 970 C. civ., neluând în considerare clauzele contractuale convenite de părţi, ca şi dispoziţiile art. 1352 – art. 1356 C. civ., care obligă pe vânzător să răspundă pentru viciile ascunse ale lucrului vândut, pronunţând, astfel, hotărâri nelegale şi netemeinice.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata pârâtă solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Examinând recursul reclamantei prin prisma motivului de nelegalitate invocat, se constată că acesta este fondat.

În acest sens, se constată că sunt fundamentate criticile recurentei cu privire la greşita aplicare de către instanţa de apel, care confirmă soluţia instanţei de fond, a dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958, instanţa reţinând neîntemeiat că dreptul la acţiunea de faţă al reclamantei recurente este prescris.

Dacă instanţele de fond şi de apel au reţinut corect că dreptul la acţiune privitoare la viciile ascunse ale bunurilor transmise reclamantei recurente se prescrie prin împlinirea unui termen de 6 luni, întrucât nu s-a dovedit de către reclamantă că viciile ar fi fost ascunse cu viclenie, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 5 din Decretul nr. 167/1958, instanţele menţionate au făcut însă o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) ale aceluiaşi act normativ, neluând în considerare că prescripţia dreptului la acţiune privind viciile ascunse ale lucrului transmis începe să curgă de la data descoperirii viciilor, dar nu înainte de a se fi împlinit termenul de garanţie convenţional, care, în speţă, este de 12 luni, aşa cum se prevede în art. 17.2 alin. (1) din contractul de furnizare de produse din 22 februarie 2006 încheiat de părţile în litigiul de faţă, conform căruia „perioada de garanţie acordată produselor este cea solicitată de achizitor în descrierea produsului din S.E.A.P.", respectiv de minim 12 luni de la livrare şi recepţia produselor la subunitatea beneficiară – E.M. Paroşeni.

Cum livrarea produselor în discuţie s-a realizat până la 31 iulie 2006, acestea având numeroase deficienţe ce s-a încercat a fi remediate de către furnizor, termenul de prescripţie pentru viciile ascunse ale respectivelor bunuri curge de la descoperirea acelor vicii, dar după împlinirea termenului de garanţie de minim 12 luni, respectiv de la 31 iulie 2007 şi nu de la data de 7 mai 2007 când 71 de bucăţi se aflau încă în reparaţii, efectuate în cadrul perioadei de garanţie.

Faţă de data împlinirii termenului de garanţie la 31 iulie 2007, introducere la 19 decembrie 2007 a acţiunii reclamantei recurente privind răspunderea pârâtei intimate pentru viciile ascunse ale bunurilor livrate s-a făcut înainte de împlinirea termenului de prescripţie prevăzut de art. 5 din Decretul nr. 167/1958, astfel că în mod netemeinic şi nelegal instanţa de apel a confirmat soluţia instanţei de fond, reţinând eronat că dreptul la acţiune al reclamantei fusese prescris, recursul recurentei împotriva deciziei instanţei de control judiciar urmând a fi admis.

Cum atât instanţa de apel, cât şi instanţa de fond au pronunţat hotărârile pe baza admiterii excepţiei prescripţiei extinctive fără a intra în cercetarea fondului, respectivele hotărâri urmează a fi casate.

Astfel fiind, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., recursul recurentei reclamante împotriva deciziei instanţei de apel, netemeinică şi nelegală, urmează a fi admis, iar Decizia recurată şi sentinţa primei instanţe, apelată, urmează a fi casate, iar cauza urmează a fi trimisă spre rejudecare instanţei de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta C.N.H. SA Petroşani, împotriva deciziei nr. 17/A/2009 din 4 martie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială.

Casează Decizia recurată şi sentinţa nr. 2957/CA din 8 octombrie 2008, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, şi trimite cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3024/2009. Comercial