ICCJ. Decizia nr. 3070/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3070/2009
Dosar nr. 9334/1/2008
Şedinţa publică din 24 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC B.C. SRL, a chemat în judecată pe pârâta SC C. SA şi a solicitat să se constate nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. din 24 iulie 2004 şi a actelor încheiate în vederea convocării şi desfăşurării şedinţei precum şi a proiectului de divizare publicat la 7 mai 2004.
Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 131, art. 132 şi art. 134 din Legea nr. 31/1990 şi art. 948 C. civ., motivându-se expirarea mandatului administratorilor care au convocat A.G.A., fraudarea intereselor SC C. SA care prin divizare a transferat principalele bunuri imobile altor societăţi între care şi SC C. SRL al cărei acţionar unic este soţia administratorului D.N.M., care şi-a exprimat dreptul de vot. Prin precizarea acţiunii reclamanta completează motivarea înţelegând să supună cenzurii judiciare transformarea societăţii comerciale din societate de tip deschis în societate de tip închis, dar şi încălcarea prevederilor art. 149 şi art. 150 din Legea nr. 31/1990 care interzic votul celui ce are un interes concurent.
Prin cererile de intervenţie în interesul pârâtei, din 22 martie 2005 şi 11 aprilie 2005, intervenientele SC A.N. SRL şi SC C. SRL au solicitat respingerea acţiunii pentru lipsă de interes dar şi pentru că divizarea s-a produs prin hotărârea A.G.A. la care a participat şi reclamanta.
Tribunalul Dolj, prin sentinţa nr. 19 din 8 iulie 2005 a respins cererea reclamantei, a admis cererile de intervenţie accesorie în interesul pârâtei şi a obligat pe reclamantă la 800 lei către pârâtă, la 2000 lei către intervenienta SC A.N. SRL şi la 500 lei către intervenienta SC C. SRL.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin hotărârea A.G.E.A. din 26 martie 2003 s-a aprobat transformarea societăţii din societate de tip deschis în societate de tip închis şi divizarea de principiu a SC C. SA, mandatând Consiliul de administraţie să elaboreze proiectul de divizare, respectându-se prevederile Legii nr. 31/1990 prin hotărârea A.G.E.A. din 24 iulie 2004 care a validat operaţiunile de divizare.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia 7 din 19 ianuarie 2006, a respins apelul reclamantei obligând-o la 1500 lei către SC C. SA, 5000 lei către SC A.N. SRL şi 500 lei către SC C. SRL
Instanţa de apel a considerat că motivele de nulitate invocate de apelanta-reclamantă, art. 149 şi art. 150 din Legea nr. 31/1990 – nu subzistă: votul administratorului D.N.M. privind transferul a 11,01% din capitalul social al pârâtei societăţii la care soţia sa este asociat unic nu poate fi considerat a fi dat de o persoană care are interese contrare cu ale societăţii; administratorii şi cenzorii care au convocat A.G.E.A. erau numiţi pe o perioadă de 4 ani începând cu 2001; C.N.V.M. a validat prin adresa 18647 din 12 iulie 2005 că a aprobat la data de 28 aprilie 2005 retragerea de la tranzacţionarea pe piaţa RASDAQ şi radierea din evidenţe a SC C. SA; iar procedura de informare, a fost respectată punându-se la dispoziţia acţionarilor cu o lună înainte de şedinţa A.G.E.A. documentele privind divizarea.
Instanţa a mai reţinut că nu se justifica o expertiză contabilă, cât timp aceea dispusă de judecătorul delegat a stabilit că s-a respectat principiul proporţionalităţii, iar problema subevaluării nu se justifică.
Prin Decizia nr. 3634 din 16 noiembrie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul reclamantei, a casat Decizia curţii de apel şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe stabilind obligaţia instanţei de apel să clarifice situaţia administratorilor şi cenzorilor la momentul convocării A.G.E.A. şi să administreze probe care să clarifice valorile prezentate în proiectul de divizare.
Reluând judecata apelului, prin Decizia nr. 174 din 5 iunie 2008, Curtea de Apel Craiova, a respins ca nefondat apelul reclamantei, iar prin Decizia nr. 242 din 18 septembrie 2008, a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulate de SC C. SA ca tardivă.
Curtea de apel a reţinut, în esenţă, că normele aplicabile sunt cele în vigoare la data adoptării hotărârii A.G.E.A. astfel încât invocarea art. 149 şi art. 150 din Legea nr. 31/1990 nu este pertinentă, textele de lege reglementând răspunderea pentru pagube; mandatul administratorului D.N.M. şi al cenzorilor era valabil, hotărârea din 29 martie 2001 a A.G.A. împuternicindu-l pe o perioadă de 4 ani astfel încât la data convocării şi adoptării hotărârii A.G.E.A. din 24 iulie 2004, consimţământul societăţii comerciale era valabil exprimat.
Instanţa de apel a considerat că divizarea în favoarea unei alte societăţi comerciale, ca de altfel şi interzicerea cumulului de funcţii nu constituie motive de nulitate a hotărârii din 2004, iar procedura de divizare hotărâtă în principiu prin A.G.A. din 26 martie 2003 a fost continuată prin respingerea cererii de anulare a ei, irevocabilă prin Decizia nr. 3746/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hotărâre judecătorească ce a stabilit şi legalitatea transformării societăţii în societate de tip închis.
În privinţa proiectului de divizare, instanţa de apel a considerat că acesta nu este afectat de vreo cauză de ineficacitate, reclamanta neprecizând normele legale încălcate iar raportul de expertiză confirmând modul în care s-au transmis bunurile reflectate în contabilitate.
Împotriva deciziei pronunţate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9.
Recurenta susţine că instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 208 C. proc. civ. expertiza efectuată fiind lovită de nulitate întrucât a fost făcută fără a o convoca.
În privinţa fondului litigiului, recurenta susţine că instanţa de apel a considerat greşit mandatul organelor de conducere, reînnoirea acestora producându-şi efecte după 7 ianuarie 2005 aşa încât la data adoptării hotărârii A.G.E.A. din 24 iulie 2004 consimţământul societăţii comerciale nu exista.
Pe de altă parte instanţa de apel nu a avut în vedere principiul proporţionalităţii, ignorând diferenţele valorice rezultate în urma expertizelor efectuate; au fost ignorate indicaţiile referitoare la evaluarea la nivelul anului 2004 a imobilelor dar şi a bunurilor mobile.
Mai susţine recurenta că nelegal nu au fost avute în vedere dispoziţiile art. 149 alin. (1) şi (2) şi art. 150 din Legea nr. 31/1990, sancţiunea încălcării lor fiind nulitatea, sancţiune care afectează posibilitatea acţionarului ce are şi calitatea de asociat. Operaţiunea de divizare este nulă şi prin participarea firmelor, favorizând prin obţinerea preferenţială a unor bunuri de către D.M., soţia administratorului.
Greşit instanţa de apel nu a analizat încălcarea dispoziţiilor art. 135 din Legea nr. 31/1990, face confuzie între hotărârea de divizare în principiu din anul 2003 cu hotărârea prin care s-a stabilit concret derularea divizării şi se pronunţa numai asupra hotărârii A.G.E.A. din 24 iulie 2004 fără a se pronunţa asupra convocării, proiectului de divizare şi actele adiţionale post-divizare.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru considerentele ce se vor expune:
Prin hotărârea A.G.E.A. din 24 iulie 2004, s-a pus în aplicare hotărârea de divizare de principiu stabilită de SC C. SA la 26 martie 2003.
Divizarea, în forma stabilită anterior modificării legislative prin art. 1 pct. 160 din Legea nr. 441/2006, statua, în art. 238 alin. (2) şi (3), că se face prin desprinderea unei părţi din patrimoniul societăţii comerciale şi transmiterea către una sau mai multe societăţi existente sau care astfel iau fiinţă.
În desfăşurarea unei asemenea operaţiuni, pe lângă aspectele formale determinate expres de actele normative, apar şi elemente de fond, între care principiul proporţionalităţii sau al echităţii este esenţial.
Deşi s-a conformat dispoziţiilor date de instanţa de recurs, Curtea de apel s-a rezumat a lua în consideraţie concluziile unui raport de expertiză, care a constatat că toate operaţiunile contabile, modul de întocmire a bilanţului de divizare reflectate în contabilitatea societăţilor rezultate în urma divizării elementelor de activ şi pasiv au fost corecte; şi într-adevăr sub aspect contabil reflectarea divizării în contabilitatea societăţilor comerciale este corectă.
Instanţele de fond rezumându-se a analiza numai valorile bunurilor nu au sesizat dezechilibrul transmiterii activului şi pasivului. Astfel, potrivit raportului de expertiză privind evaluarea şi divizarea (întocmit de experţii P.F. şi N.M., (fila 122 -134 dosar fond), SC C. SA Craiova transmite către SC C. SRL active în valoare de 6.752.221 mii ROL şi un pasiv de 6.058 mii ROL, iar către SC A.N. SRL active în valoare de 14.475.068 mii ROL şi un pasiv de 6.463 mii ROL. O asemenea disproporţie a fost avută în vedere de instanţa de recurs, când a dispus instanţei de apel să aibă în vedere dacă proiectul de divizare creează o situaţie inechitabilă. Iar inechitatea este vădită ţinând cont că s-au transferat active în valoare totală de 21.227.289 mii ROL şi s-au preluat datorii de 12.521 mii ROL din pasivul de 12.420.678 mii ROL al SC C.L. SA.
Nerespectarea unor reguli cu valoare de principiu reprezentate de certitudinea şi siguranţa activităţii comerciale, dar şi de onestitate şi bune moravuri, plasează activitatea desfăşurată în afara spiritului de comercialitate, în domeniul de aplicare a fraudei şi relei-credinţe, situaţii ce se exclud de la ordinea publică.
Din această perspectivă operaţiunea de divizare apare executată în frauda intereselor acţionarilor SC C. SA, chiar dacă hotărârea A.G.E.A. din 24 iulie 2004 a fost adoptată cu un procent de 64,4%, prin transferarea unei părţi substanţiale din activul societăţii şi a unor minime datorii, către societăţi cu răspundere limitată ai căror asociaţi au şi calitatea de acţionari sau angajaţi ai societăţii divizate. Astfel, cauza actelor juridice încheiate apare nelicită (art. 966 -968 C. civ.).
În privinţa reprezentării societăţii de către administrator şi cenzori, prevederile art. 5 din Legea nr. 26/1990 dă înscrierilor din registrul comerţului efecte numai pentru opozabilitatea faţă de terţi. Neînregistrarea hotărârii A.G.A. din 2001 prin care s-a prelungit mandatul administratorilor şi cenzorilor nu poate fi astfel invocată pentru stabilirea nulităţii actelor de divizare a SC C.L. SA.
Nici încălcarea prevederilor art. 149 şi art. 156 din Legea nr. 31/1990 nu are ca efect înlăturarea actelor de divizare, dispoziţiile menţionate sancţionând activitatea administratorului care îndeplineşte acte de dispoziţie fără aprobarea adunării generale. Pe de altă parte art. 149 alin. (4) stabilea răspunderea administratorului pentru daune.
Criticile referitoare la neîndeplinirea obligaţiei de informare sau la greşita soluţionare a tuturor capetelor de cerere nu este întemeiată, instanţa de apel considerând, judicios, că dreptul la informare a fost respectat prin punerea la dispoziţie a documentelor cu o lună înainte de data stabilită pentru desfăşurarea adunării generale, iar soluţionarea a avut în vedere toate capetele de cerere, respingerea capătului principal având efect şi asupra celor accesorii.
Critica referitoare la nerespectarea prevederilor art. 136 din OUG nr. 28/2002 modificată prin Legea nr. 525/2002 nu poate fi primită, caracterul de tip închis al societăţii fiind stabilit cu autoritate de lucru judecat prin Decizia nr. 3746/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat împotriva deciziei 174 din 5 august 2008 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, va modifica Decizia atacată în sensul că va admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei nr. 19 din 8 iulie 2005 pronunţată de Tribunalul Dolj şi pe fond va schimba în tot sentinţa, va admite acţiunea reclamantei, va constata nulitatea hotărârii A.G.E.A. din 24 iulie 2004 şi a actelor de divizare a SC C.L. SA şi va respinge cererile de intervenţie.
În considerarea prevederilor art. 274 C. proc. civ. şi a culpei procesuale a intimatelor, va obliga pe acestea la 4000 lei cheltuieli de judecată către recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC B.C. SRL Craiova împotriva deciziei nr. 174 din 5 iunie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială.
Modifică Decizia atacată în sensul că admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei nr. 19 din 8 iulie 2005 a Tribunalului Dolj şi pe fond schimbă în tot sentinţa atacată, admite acţiunea reclamantei.
Costată nulitatea Hotărârii A.G.A. din 24 iulie 2004 şi a actelor privind proiectul de divizare şi respinge cererile de intervenţie ale intervenientelor SC A.N. SRL Craiova şi SC C. SRL Craiova.Obligă pe intimate la 4.000 lei cheltuieli de judecată către recurentă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3069/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3074/2009. Comercial → |
|---|
