ICCJ. Decizia nr. 3109/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3109/2009
Dosar nr. 45429/3/2007
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 17 decembrie 2007, reclamantul H.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii D.A.M., SC A.M. SRL prin lichidator C. SPRL şi SC B.A.C. SRL pronunţarea unei sentinţe prin care să se constate nulitatea absolută a contractului de împrumut nr. 85 din 10 decembrie 2002 atestat de avocat C.Ş.
În susţinerea cererii reclamantul arată că, la data de 10 decembrie 2002, între SC B.A.C. SRL şi SC A.C. SRL s-a încheiat un contract de împrumut prin care împrumutatorul a împrumutat suma de 250.000.000 lei cu o dobândă de 20 % pe an. În contract au fost înscrişi în calitate de fidejusori persoanele fizice reprezentanţi ai SC A.C. SRL, reclamantul H.C. şi pârâtul D.A.M. În această calitate de fidejusor rezidă şi interesul legitim al reclamantului, de a promova acţiunea, întrucât SC B.A.C. SRL a înţeles să-şi valorifice pretinsele pretenţii împotriva SC A.C. SRL şi faţă de fidejusorii din contract.
Susţine reclamantul că este nul absolut contractul de împrumut din perspectiva dispoziţiilor Legii nr. 58/1998 modificată prin Legea nr. 485/2003 îndeplineşte condiţiile prevăzute de legea specială fiind încălcat principiul specialităţii de folosinţă a persoanei juridice conform art. 34 din Decretul nr. 31/1954.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa nr. 9189 din 16 septembrie 2008, a respins acţiunea, ca nefondată, iar prin încheierea şedinţei publice de la 10 iunie 2008, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că în raport de dispoziţiile art. 2 din Decretul nr. 167/1958 nulitatea unui act juridic poate fi invocată oricând, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie.
Pe fond s-a reţinut că din probele administrate nu a rezultat că societatea pârâtă încheie în mod curent acele acte şi operaţiuni permise de legea specială numai oamenilor persoane juridice în condiţiile prevăzute de art. 9 şi urm. din Legea nr. 58/1998, argumentul reclamantului referitor la încălcarea principiului specialităţii capacităţi de folosinţă fiind lipsit de substanţă.
Prin răspunsul la criticile formulate de apelantul reclamant Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 117 din 11 martie 2009, a respins apelul ca nefondat.
În fundamentarea soluţiei instanţa de control judiciar a reţinut că nu era o condiţie a valabilităţii actului juridic contestat, includerea în obiectul de activitate al intimatei pârâte a activităţii specifice de creditoare, actul juridic nefiind încheiat în realizarea obiectului propriu de activitate, nefiind în situaţia încălcării principiului specialităţii capacităţii de folosinţă.
În realitate, prin încheierea contractului de împrumut nr. 85/2002 s-a urmărit preluarea societăţii împrumutate de către împrumutator, stabilindu-se în clauza 3.2 că în cazul în care împrumutatorul sau asociatul unic al acesteia urma să cumpere 52 % din părţile sociale ale împrumutatului, în această situaţie suma împrumutată urma să fie considerată preţ achitat pentru părţile sociale dobândite de împrumutator/asociatul său unic.
Cu privire la nivelul dobânzii stabilit la 20 % pe an, se constată că reclamanta apelantă se găseşte în calitatea sa de semnatar al contractului de împrumut în situaţia invocării propriei sale culpe din moment ce contractul încheiat este rezultatul acordului de voinţă al părţilor în urma negocierilor purtate.
Cu petiţia înregistrată, la data de 19 mai 2009, reclamantul a declarat recurs împotriva soluţiei instanţei de apel, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Se susţine că hotărârea s-a dat cu interpretarea greşită a legii şi actului dedus judecăţii respectiv contractul de împrumut.
Astfel, interpretarea dată este în totală contradicţie cu însăşi raţiunea legii, care a înţeles să permită persoanelor juridice numai activităţi specifice scopului înfiinţării, respectiv cele determinate de obiectul de activitate în mod limitativ.
De asemenea, instanţele au confundat destinaţia împrumutatului cu scopul, cauza contractului.
Se învederează ca incident procedural faptul că SC A.M. SRL societate împrumutată nu mai avea capacitate procesuală fiind radiată ca urmare a încheierii procedurii insolvenţei conform sentinţei nr. 1274 din 5 martie 2009.
Recursul este nefondat.
Contractul de împrumut, ce face obiectul prezentei cauze este un contract atipic, în cuprinsul său sunt reunite aspectele unui contract de împrumut, a unui contract de concesiune de părţi sociale sub condiţie şi unui contract de fidejusiune.
Astfel, contractul de împrumut, conform clauzelor inserate era de a furniza împrumutatului un ajutor financiar pentru susţinerea activităţii curente – art. 2.1.
Contractul de concesiune de părţi sociale, sub condiţia suspensivă conform prevederilor art. 4.2., în cazul în care împrumutatul îi vinde 52 % din părţile sociale ale lui SC A.M. SRL, împrumutatorului sau asociatului unic al acestuia, atunci împrumutatorul ar obliga să nu mai pretindă restituirea sumei datorate şi nici doânda aferentă acestora, ci să o considere preţ achitat pentru părţile sociale pe care le va achiziţiona.
Faţă de cele arătate, rezultă că respectivul contract de împrumut se transformă în contract de asociere de părţi sociale sub condiţia suspensivă conform art. 4.2.
Conform art. 5.5. din contract, cei doi reprezentanţi ai împrumutatului declară că sunt de acord ca, în cazul în care SC A.M. SRL nu îşi îndeplineşte obligaţiile prevăzute în prezentul contract să răspundă solidar cu aceasta în calitate de fidejusori conform art. 1652 – art. 1684 C. civ.
În sfera activităţilor bancare în adevăr, intră operaţiunile enumerate în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 58/1998 în principal acordarea de credite şi acceptarea de depozite.
Aşa cum au reţinut şi instanţele anterioare nu a rezultat că societatea pârâtă încheie în mod curent acele acte şi operaţiuni permise de legea specială numai anumitor persoane juridice, în condiţiile prevăzute de art. 9 şi urm. din Legea nr. 58/1998, argumentul recurentului referitor la încălcarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă neputând fi reţinut.
Cu privire la incidentul procedural de care face vorbire recurentul, respectiv faptul că pârâta SC A.M. SRL a fost radiată ca urmare a închiderii procedurii insolvenţei conform relaţiilor obţinute de la O.R.C. nu poate influenţa soluţia pronunţată neconstituind motiv de nelegalitate.
În aceste condiţii, văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul H.C. împotriva deciziei comerciale nr. 117 din 11 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3106/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3111/2009. Comercial → |
|---|
