ICCJ. Decizia nr. 3115/2009. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 3115/2009

Dosar nr. 4431/105/2008

Şedinţa publică din 26 noiembrie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 17 iulie 2008 reclamantul Tribunalul Prahova a chemat în judecată pârâta SC C.C. SRL prin lichidator C.C. IPURL solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la predarea de urgenţă a documentelor necesare întocmirii cărţii tehnice a construcţiei Cap. B Execuţie.

A mai solicitat reclamanta obligarea pârâtei la întocmirea proceselor verbale de predare-primire stadii fizice executate până la data de 12 noiembrie 2007 între antreprenorul general şi investitor în termen de 2 săptămâni de la pronunţarea sentinţei.

Tribunalul Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 58 din 11 februarie 2009 a admis acţiunea astfel cum a fost formulată.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut că potrivit procesului verbal de control din data de 26 februarie 2008 întocmit de Inspectoratul de Stat în Construcţii s-a constatat că pentru obiectivul de investiţii Palatul de Justiţie Prahova nu s-a regăsit cartea tehnică a construcţiei, contrar prevederilor art. 21 lit. g) din Legea nr. 10/1995 şi a normelor pentru întocmirea cărţii tehnice şi a normativului C 56/1995 pentru aceste aspecte răspunzători fiind investitorul antreprenorul general şi proiectantul.

Cartea tehnică a construcţiei este formată din ansamblul documentelor tehnice referitoare la proiectarea, execuţia, exploatarea şi urmărirea comportării în exploatare a construcţiei şi instalaţiilor aferente, cuprinzând toate datele, documentele şi evidenţele necesare pentru identificarea şi determinarea stării tehnice a construcţiei respective şi evoluţia acesteia în timp.

Împotriva acestei soluţii a promovat apel pârâta criticile făcând referire la faptul că instanţa a pronunţat o hotărâre prin care s-a dat mai mult decât s-a cerut, fără să existe o cerere completatoare a acţiunii; de asemenea fără ca instanţa să prevadă sancţiunea decăderii a trecut la judecarea cauzei fără audierea martorului propus; nu s-a reţinut corect situaţia de fapt şi anume că actele necesare întocmirii cărţii tehnice sunt sau trebuiau să fie la reclamant.

Curtea de Apel Ploieşti prin Decizia nr. 98 din 12 iunie 2009 prin Decizia nr. 98 din 12 iunie 2009 a anulat apelul ca netimbrat.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că apelanta SC C.C. SRL prin lichidator C.C. IPURL nu a achitat taxa de timbru în cuantum de 20 lei şi timbru judiciar de 0,15 lei deşi a fost citată cu această menţiune aşa cum reiese din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare.

Împotriva acestei soluţii a declarat apel SC C.C. SRL - în faliment, prin lichidator C.C. IPURL criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel se arată că au fost încălcate dispoziţiile art. 77 din Legea insolvenţei în conformitate cu care toate acţiunile introduse de lichidator sunt scutite de plata taxei de timbru.

Recursul este fondat.

Potrivit art. 77 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei stabilite expres că "toate acţiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator în aplicarea prezentei legi, inclusiv pentru recuperarea creanţelor sunt scutite de plata taxei de timbru".

Scutirea de plata taxelor de timbru are caracter general în sensul că ea priveşte toate acţiunile promovate de lichidator şi administratorul judiciar, indiferent împotriva cui sunt îndreptate şi fără a interesa felul sau natura acţiunilor. În aplicarea art. 77, se poate spune că nici o acţiune introdusă de administratorul judiciar sau de lichidator, în aplicarea Legii nr. 85/2006 nu va putea fi anulată ca netimbrată.

Scutirea de la plata taxelor judiciare priveşte nu numai acţiunile promovate în faţa primei instanţe şi cele introduse ca urmare a exercitării căilor de atac.

Raţiunea scutirilor de taxe de timbru rezidă în aceea că iniţierea procedurii insolvenţei este determinată de existenţa unor dificultăţi financiare ale debitorului, constând practic în lipsa de lichidităţi, astfel că se justifică exceptarea de la timbrare a acţiunilor promovate de către practicianul de insolvenţă, deoarece acestea nu sunt în interesul debitorului ci în folosul creditorilor acestuia fiind vorba de un interes colectiv.

În aceste condiţii văzând dispoziţiile art. 312 coroborat cu art. 313 C. proc. civ. având în vedere calitatea părţilor instanţa apreciază că interesele bunei administrări a justiţiei o cer, situaţie în care

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta SC C.C. SRL prin lichidator C.C. IPURL împotriva deciziei nr. 98 din 12 iunie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.

Casează Decizia recurată şi trimite cauza la Tribunalul Satu Mare în vederea judecării apelului declarat de pârâta SC C.C. SRL prin lichidator C.C. IPURL împotriva sentinţei nr. 58 din 11 februarie 2009 a Tribunalului Prahova.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3115/2009. Comercial