ICCJ. Decizia nr. 3081/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3081/2009
Dosar nr. 1686/279/2006
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 59 din 8 aprilie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins excepţia inadmisibilităţii contestaţiei la executare pentru neîndeplinirea procedurii prealabile invocată de intimata A.V.A.S. şi a respins contestaţia la executare formulată de contestatorii P.R.Ş., P.R.A. şi P.R.G., în contradictoriu cu A.V.A.S. Bucureşti, ca nefondată.
Prin cererea adresată de P.R.Ş. s-a contestat executarea silită pornită de A.V.A.S. Bucureşti împotriva sa, motivat de faptul că nu ar fi încheiat contractul de credit, titular fiind soţul său decedat la 23 iulie 1996.
Ulterior contestaţia la executare a fost precizată şi completată în sensul că au calitate de contestatori şi cei doi fii ai contestatoarei, în calitate de moştenitori ai debitorului motiv pentru care au mai formulat un petit al contestaţiei prin care au solicitat şi partajarea bunurilor succesorale conform art. 4001 C. proc. civ.
În considerentele sentinţei, instanţa fondului a reţinut că prin contractul de credit din 21 iulie 1994, B.A. SA a acordat un credit debitorului P.M., iar creanţa rezultată din neachitarea creditului a fost preluată prin contractul de cesiune de creanţă din 1999 de către intimata A.V.A.S.
S-a mai reţinut că, prin actul adiţional la contractul de cesiune, semnat la 31 martie 1997, obligaţiile din contract au fost asumate de soţia debitorului motiv pentru care, aceasta nu poate susţine că nu ar avea calitatea de împrumutat.
Cu privire la cererea de completare a contestaţiei s-a apreciat că s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 132 C. proc. civ., intimata invocându-şi dezacordul atât în şedinţă publică, cât şi prin note scrise.
Prima instanţă a mai statuat că solicitarea de partajare a bunurilor succesorale în cadrul contestaţiei la executare este neîntemeiată, întrucât executarea silită demarată de A.V.A.S. a avut în vedere calitatea de debitoare a contestatoarei P.R.Ş. care şi-a asumat în nume propriu obligaţiile rezultând din convenţia de creditare – prin semnarea actului adiţional la contract, şi nu calitatea sa de succesor al debitorului decedat.
De asemenea, s-a considerat că nu se justifică cererea de împărţeală a bunurilor pentru că executarea silită nu s-a pornit împotriva moştenitorilor debitorului decedat.
Cu privire la susţinerea potrivit căreia debitul ar fi fost achitat de către numitul N.C. – fostul asociat care a preluat SC P.T.A. SA. – instanţa a reţinut că nu s-a făcut această dovadă, iar executarea unui alt debitor se raportează la obligaţiile asumate de acesta şi nu este de natură a exonera pe debitoarea P.R.Ş.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii, care au invocat prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 304 C. proc. civ., susţinând următoarele:
- Competenţa materială, funcţională în soluţionarea cauzei aparţine instanţei civile şi nu comerciale acesta fiind sensul regulatorului de competenţă prin care cauza a fost trimisă spre competentă soluţionare aceleiaşi instanţe, adică secţia civilă a curţii de apel.
- Instanţa a apreciat greşit asupra actului adiţional cât timp P.R.Ş. nu a fost parte în contract, iar succesiunea după defunctul P.M. nu fusese dezbătută astfel că actul în discuţie nu-i poate fi opus.
- Instanţa nu a motivat în cuprinsul sentinţei înlăturarea apărării potrivit căreia calitatea de debitor aparţine numitului N.C.
Se mai susţine că, deşi s-au depus numeroase înscrisuri care relevă împrejurarea că adevăratul debitor al creanţei urmărite este persoana indicată anterior, acestea nu au fost luate în considerare.
Prin întâmpinarea depusă la 23 noiembrie 2009, intimata A.V.A.S. Bucureşti a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Iniţial prezenta contestaţie la executare a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamţ care s-a pronunţat prin sentinţa nr. 336 din 25 ianuarie 2007, sentinţă anulată prin Decizia nr. 309 din 9 octombrie 2007 a Tribunalului Neamţ, instanţă ce a dat eficienţă prevederilor art. 45 din OUG nr. 51/1998 potrivit cu care – litigiile în legătură cu creanţele neperformante preluate la datoria publică internă, cum este cazul creanţei de faţă, în care A.V.A.S. este parte sunt de competenţa curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul pârâtului (în speţă – Curtea de Apel Bucureşti).
Această decizie a rămas irevocabilă prin nerecurare.
Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei civile a Curţii de Apel Bucureşti care, prin sentinţa nr. 9 din 4 martie 2008 şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei comerciale a Curţii de Apel Bucureşti şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.
Prin încheierea din 20 octombrie 2008, Înalta Curte a constatat că nu există conflict negativ de competenţă şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul secţiei civile a Curţii de Apel Bucureşti, care l-a înaintat spre competentă soluţionare – potrivit naturii litigiului – la secţia a VI-a comercială a aceleiaşi instanţe.
Acest demers al instanţei a avut la bază sentinţa civilă nr. 9 din 4 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă, sentinţă rămasă irevocabilă prin nerecurare.
În consecinţă, stabilindu-se în mod irevocabil natura comercială a litigiului ce atrage competenţa materială funcţională a instanţei comerciale, motivul de recurs ce vizează acest aspect este nefondat.
Instanţa de fond a dat o apreciere corectă actului adiţional, din data de 31 martie 1997, la contractul de credit din 21 iulie 1994, act în baza căruia contestatoarea P.R.Ş. a devenit titulara contractului de credit, în locul debitorului P.M., în temeiul art. 1128 pct. 2 C. civ.
Semnând acest act ce face parte integrantă din contractul de credit, contestatoarea şi-a asumat obligaţiile şi toate efectele juridice ale convenţiei, devenind incidente prevederilor art. 969 C. civ.
Mai mult, actul adiţional nu cuprinde menţiuni în sensul cărora – la încheierea lui – s-ar fi avut în vedere calitatea de moştenitoare a contestatoarei.
Nici critica prin care se susţine nemotivarea sentinţei în privinţa înlăturării apărării potrivit căreia calitatea de debitor ar aparţine numitului N.C. nu poate fi primită, în condiţiile în care considerentele sentinţei cuprind pe larg argumentarea instanţei pe acest aspect.
Astfel, s-a constatat că la dosar nu s-au depus acte din care să rezulte stingerea debitului urmărit silit de A.V.A.S., iar executarea silită a unui alt debitor are în vedere obligaţiile asumate de acesta în mod independent, nefiind de natură să o exonereze pe contestatoarea debitoare de propriile obligaţii asumate contractual.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt nefondate, motiv pentru care urmează ca recursul să fie respins ca atare conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de contestatorii P.R.Ş., P.R.A. şi P.R.G. împotriva sentinţei comerciale nr. 59 din 8 aprilie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3079/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3089/2009. Comercial → |
|---|
