ICCJ. Decizia nr. 3122/2009. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizienr. 3122/2009

Dosar nr. 4113/1/2009

Şedinţa publică din 26 noiembrie 2009

Asupra cererii de revizuire de faţă:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrată, la data de 13 mai 2009, revizuienta SC A. SRL cu sediul social în Sibiu, judeţul Sibiu a solicitat admiterea acestei cereri, îndreptată împotriva deciziei nr. 493 din 18 februarie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în sensul schimbării în tot a deciziei atacate.

În motivarea cererii de revizuire s-a invocat faptul că în recurs, au apărut înscrisuri doveditoare noi, reţinute de partea potrivnică, respectiv contracte de închiriere a spaţiilor comerciale, având preţul de închiriere cu mult sub cel pe care intimatul l-a prezentat ca fiind cel stabilit prin hotărâre a C.L.

În dovedirea prezentelor cereri s-a solicitat proba cu acte noi şi a fost indicat ca temei de drept dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de motivele invocate în cererea de revizuire, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge cererea formulată de revizuienta SC A. SRL pentru următoarele considerente.

Din verificarea documentaţiei rezultă că prin Decizia nr. 493 din 18 februarie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în dosarul nr. 1704/57/2007, a fost respins recursul declarat de pârâta SC A. SRL SIBIU împotriva deciziei nr. 17/ A din 15 februarie 2008 dată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială.

Este de necontestat că revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de o strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi condiţiile expres şi limitativ prevăzute de lege.

Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs, atunci când se evocă fondul, se poate cere dacă după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Deşi revizuientul şi-a motivat cererea pe existenţa unor acte noi, de natura celor expuse în cadrul legal invocat mai sus şi a solicitat administrarea de probe în acest sens, nu a făcut nici o dovadă care să conducă la admiterea demersului său juridic.

Pentru aceste raţiuni, urmează a respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta SC A. SRL SIBIU împotriva deciziei nr. 493 din 18 februarie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge cererea revizuire formulată de revizuenta SC A. SRL SIBIU împotriva deciziei nr. 493 din 18 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3122/2009. Comercial