ICCJ. Decizia nr. 3151/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3151/2009
Dosar nr. 1487/33/200.
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă :
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :
1. Prin sentinţa civilă nr. 1726 din data de 4 iunie 2007 Tribunalul Maramureş, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea introductivă astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanţii A.M.R. şi SC O. SRL Baia Mare în contradictoriu cu pârâţii O.D.G. şi N.V. şi în consecinţă a constatat nulitatea absolută a actului adiţional al SC O. SRL din 6 octombrie 2005 şi a încheierii judecătorului delegat de la Oficiul Registrului Comerţului Maramureş cu privire la înscrierea în registrul comerţului a modificărilor cuprinse în actul adiţional anulat; a dispus restabilirea situaţiei anterioare încheierii celor două acte; a respins cererea reconvenţională formulată de pârâtul N.V., având ca obiect constatarea valabilităţii convenţiei de vânzare cumpărare de părţi sociale încheiate cu cei doi asociaţi ai societăţii reclamante respectiv A.M.R. şi O.D.G.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa fondului a reţinut în fapt şi în drept următoarele:
Pârâtul O.D.G. în calitate de coasociat la SC O. SRL convine să îşi cedeze cele 12 părţi sociale ce reprezintă aportul său la capitalul social, pârâtului N.V., potrivit convenţiei încheiate între cei doi la începutul anului 2002 şi să se retragă din societate după plata drepturilor cuvenite. Urmare acestei înţelegeri la data de 6 octombrie 2005 cei doi pârâţi încheie actul adiţional care atestă modificările intervenite în structura acţionariatului prin retragerea din societate a pârâtului O.D.G. şi dobândirea de către pârâtul N.V. a calităţii de asociat.
Apreciind că actul adiţional astfel încheiat încalcă dispoziţiile art. 204 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 republicată, care impun cerinţa existenţei unei hotărâri a adunării generale a asociaţilor care să consfinţească modificările actului constitutiv, prima instanţă a constatat nulitatea actului adiţional şi a încheierii judecătorului delegat de la Oficiul Registrului Comerţului Maramureş privind înscrierea în Registrul Comerţului a modificărilor din actul adiţional.
2. Prin Decizia civilă nr. 258 din 21 noiembrie 2002 Curtea de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul declarat de cei doi pârâţi şi a schimbat în parte sentinţa fondului în sensul că a constatat nulitatea absolută a actului adiţional încheiat la 6 octombrie 2005, a respins cererea vizând nulitatea absolută a încheierii judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerţului nr. 5348 din 14 octombrie 2005 şi cererea privind restabilirea situaţiei anterioare, a respins cererea reconvenţională formulată de pârâtul N.V. ca inadmisibilă, a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei fondului.
3. Prin Decizia nr. 2052 din data de 10 iunie 2008 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de pârâţii N.V. şi O.D.G. împotriva deciziei nr. 258 din 21 iulie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, a casat în parte Decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea pe fond a cererii reconvenţionale.
Înalta Curte a constatat cu privire la cererea reconvenţională formulată de pârâtul N.V. ca instanţa de fond prin dispozitivul sentinţei a respins cererea reconvenţională, fără a preciza cum anume, în considerentele sentinţei ea nefiind analizată nici sub aspectul admisibilităţii şi nici al temeiniciei, iar instanţa de apel, potrivit dispozitivului deciziei, se pronunţă din nou în sensul respingerii cererii reconvenţionale, cu motivarea, de această dată, că cererea este inadmisibilă întrucât nu derivă din acelaşi raport juridic cu obiectul cererii principale.
Sub acest aspect Înalta Curte a constatat că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 7305 C. proc. civ., raportul juridic generator de obligaţii fiind acelaşi atât pentru cererea reconvenţională cât şi pentru acţiunea principală, ceea ce a impus admiterea recursurilor şi casarea în parte a deciziei cu trimiterea cauzei pentru soluţionarea pe fond a cererii reconvenţionale.
4. În rejudecare, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 72 pronunţată la 30 aprilie 2009 a respins apelul declarat de pârâţii N.V. şi O.D.G. împotriva sentinţei nr. 1726 din 4 iunie 2007 a Tribunalului Maramureş, cu privire la cererea reconvenţională pe care o respinge ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel reţine că prin acţiunea principală astfel cum a fost precizată la data de 19 martie 2007 reclamantul a solicitat doar constatarea nulităţii absolute a actului adiţional şi a încheierii judecătorului delegat de menţionare a acestuia la Oficiul Registrului Comerţului precum şi restabilirea situaţiei anterioare încheierii actului adiţional, solicitare care se regăseşte şi în susţinerile orale formulate de aceiaşi parte cu ocazia acordării cuvântului pe fond potrivit încheierii de şedinţă din data de 21 mai 2007.
Ca, în lipsa unei cereri de renunţare expresă din partea reclamantului la petitul privind anularea convenţiei de vânzare-cumpărare, exista o oarecare ambiguitate în privinţa solicitărilor formulate de reclamant în baza principiului disponibilităţii, şi care a determinat pronunţarea soluţiei de casare parţială în recurs, această ambiguitate a fost spulberată însă în rejudecare când reclamantul a arătat exact limitele investirii, context în care constată că acţiunea principală şi cererea reconvenţională nu izvorăsc din acelaşi raport juridic.
În acest sens, reţine instanţa de apel că acţiunea principală vizează înlăturarea efectelor unui act modificator al actelor constitutive ale societăţii comerciale precum şi a actului însăşi, prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 31/1990 republicată în timp ce cererea pârâtului este o acţiune întemeiată pe dreptul comun, astfel încât soluţionarea acesteia nu poate fi realizată în conformitate cu art. 7205 C. proc. civ., respectiv împreună cu acţiunea principală, ci pe cale separată, iar disjungerea celor două cereri realizată direct în apel întrucât o cercetare pe fond a acesteia nu a fost realizată în primă instanţă.
5. Împotriva acestei decizii pronunţate în rejudecare după casare, pârâtul O.D.G. a declarat recurs la data de 26 iunie 2009, în termen legal, solicitând, urmare admiterii recursului, modificarea hotărârii instanţei de apel şi pe fond admiterea cererii reconvenţionale cu obligarea reclamantului intimat A.M.R. la plata cheltuielilor de judecată.
Recurentul a criticat hotărârea atacată pentru motivul de încălcarea a legii prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susţinând, în esenţă, că argumentele instanţei de apel cu privire la spulberarea ambiguităţilor în ceea ce privesc limitele investirii primei instanţe de către reclamant s-au clarificat în apel, sunt nelegale deoarece nu este admisibilă o astfel de precizare a acţiunii în apel.
Potrivit recurentului, între cererea reconvenţională şi acţiunea principală există o legătură indisolubilă, izvorul lor fiind acelaşi raport juridic, de cesiune de părţi sociale între cele trei părţi, persoanele fizice din dosar şi ca atare instanţa de apel trebuia să se pronunţe asupra cererii reconvenţionale şi nu să o respingă ca inadmisibilă.
Intimatul-reclamant A.M.R. a formulat întâmpinare la data de 25 noiembrie 2009 prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului promovat de recurentul pârât O.D. cu motivarea că instanţa de apel în baza probatoriului administrat a stabilit corect că acţiunea principală şi cererea reconvenţională nu izvorăsc din aceiaşi cauză, iar disjungerea cererii nu se poate realiza direct în apel întrucât o cercetare pe fond nu a fost efectuată de prima instanţă.
6. Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate Decizia atacată, în raport de criticile formulate, constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează:
Deşi instanţa de apel afirmă în preambului considerentelor care explicitează hotărârea adoptată în rejudecarea apelului după casare, că s-au avut în vedere dispoziţiile date de instanţa supremă prin Decizia de casare, soluţia adoptată de instanţa de apel relevă o încălcare flagrantă a dezlegărilor statuate instanţa de recurs prin Decizia nr. 2052 din 10 iunie 2008 potrivit căreia s-a constatat că raportul juridic generator de obligaţii este acelaşi atât pentru cererea reconvenţională cât şi pentru acţiunea principală şi ca atare dispoziţiile art. 7205 C. proc. civ. îşi găsesc pe deplin aplicarea în cauză, cu consecinţa soluţionării pe fond a cererii reconvenţionale.
Dispoziţiile art. 7205 C. proc. civ., a căror iminenţă în cauză a fost astfel stabilită prevăd că în ipoteza în care pârâtul are pretenţii împotriva reclamantului derivând din acelaşi raport, juridic, el poate face cerere reconvenţională.
Prin urmare chestiunea de drept a admisibilităţii cererii reconvenţionale formulate în cauză în raport de cerinţele impuse de dispoziţiile art. 7205 C. proc. civ. a fost dezlegată de instanţa de recurs şi nu mai putea fi repusă în discuţie în rejudecare deoarece după art. 315 alin. (1) C. proc. civ. în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Argumentele instanţei de apel în sensul că în rejudecare au fost spulberate toate ambiguităţile privind acţiunea principală precizată respectiv limitele investirii instanţei de către reclamant, sunt fără relevanţă juridică deoarece prin Decizia de casare nu s-au dat indicaţii cu privire la clarificarea limitelor investirii instanţei prin acţiunea introductivă formulată de reclamant, astfel cum a fost precizată, ci s-a statuat că respingerea cererii reconvenţionale ca inadmisibilă este rezultatul aplicării greşite a dispoziţiilor art. 7205 C. proc. civ.
Aşa fiind, Înalta Curte constatând că prin Decizia recurentă au fost încălcate dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. prin nesocotirea problemelor de drept dezlegate de instanţa de recurs prin Decizia de casare pronunţată, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. va admite prezentul recurs, va casa Decizia curţii de apel şi va trimite cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă - Curtea de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul O.D.G. împotriva deciziei civile nr. 72 din 30 aprilie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3150/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3154/2009. Comercial → |
|---|
