ICCJ. Decizia nr. 3147/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3147/2009
Dosar nr. 4571/118/200.
Şedinţa publică din 27 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 160/COM din data de 23 ianuarie 2001 Tribunalul Comercial Constanţa a admis acţiunea precizată formulată de reclamanta SC L. SRL în contradictoriu cu pârâtele SC E. Bucureşti SA, sucursala E. Constanţa, şi intervenienta accesorie în interesul pârâtei SC E. Bucureşti SA , SC N. SRL Ovidiu şi în consecinţă, pârâtele au fost obligate să încheie cu reclamanta contracte de vânzare-cumpărare pentru suprafeţele de teren de 3.621,66 mp, 1575,33 mp şi 16000 mp situate în localitatea Ovidiu, judeţ Constanţa, identificate conform raportului de expertiză topografică întocmit de I.L., la un preţ negociabil, stabilit în baza unui raport de evaluare acceptat de ambele părţi; cererea de intervenţie în interesul pârâtei SC E. Bucureşti SA formulată de SC N. SRL Ovidiu a fost respinsă ca nefondată.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut din analiza materialului probator administrat că reclamanta a avut în folosinţă cele trei terenuri în baza a trei contracte de închiriere, respectiv contractul nr. 2142 din 6 septembrie 2001 pentru suprafaţa de 16000 mp destinată desfăşurării activităţii de producţie, contractul nr. 4380 din 30 noiembrie 1992 având ca obiect suprafaţa de teren de 2280 mp aferent construcţiei proprietatea reclamantei şi contractul nr. 669 din 28 februarie 2001 având ca obiect suprafaţa de 1700 mp destinată prestărilor de servicii, contracte a căror perioadă de valabilitate a fost stabilită până la data de 31 decembrie 2006.
Reţine instanţa totodată că pârâtele nu pot opune reclamantei rezilierea contractelor atâta timp cât, anterior expirării termenului de valabilitate reclamanta a notificat acestora intenţia de cumpărare a terenurilor respectând termenul de 60 de zi prevăzut de lege.
Referitor la temeiul juridic care constituie fundamentul demersului judiciar promovat de reclamantă, Legea nr. 346/2004, prima instanţă constată că situaţia de fapt statuată o îndreptăţeşte pe reclamantă să se prevaleze de dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 346/2004 potrivit cărora întreprinderile mici şi mijlocii au acces la activele disponibile ale regiilor autonome, societăţilor comerciale şi companiilor naţionale cu capital majoritar de stat, în cauză fiind îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de textul de lege susmenţionat.
În acest sens, reţine prima instanţă, că reclamanta face parte din categoria întreprinderilor mici şi mijlocii, pârâtele fiind societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, iar terenurile în litigiu au caracter de active disponibile deoarece nu sunt utilizate de pârâte şi nu servesc în mod nemijlocit la realizarea obiectului lor de activitate.
2. Sentinţa pronunţată de tribunal ca primă instanţă a fost apelată de pârâta SC E. Bucureşti SA prin sucursala E. Constanţa, şi de către intervenienta SC N. SRL pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie vizând modul neprocedural prin care instanţa a revenit asupra înlocuirii expertului desemnat, iar pe fond neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de Legea nr. 346/2004.
Criticile intervenientei s-au circumscris nevalabilităţii contractului de închiriere pentru cei 16000 mp de teren, contract care a încetat prin ajungerea la termen, precum şi caracterizării greşite a terenurilor ca fiind active disponibile.
Curtea de apel Constanţa, secţia comercială maritimă şi fluvială contencios administrativ şi fiscal, astfel investită, prin încheierea de şedinţă din data de 16 octombrie 2008 a respins excepţiile invocate de intimata reclamantă respectiv excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a SC E. SA, sucursala E. Constanţa şi excepţia inadmisibilităţii apelului declarat de intervenienta SC N. SRL, cu motivarea ca apelul a fost formulat de sucursala Constanţa pentru şi în numele societăţii - mamă E. SA Bucureşti - ; cu privire la apelul intervenientei, instanţa reţine că cererea de intervenţie a fost formulată în interesul SC E. SA ceea ce o îndreptăţeşte să formuleze calea de atac.
Instanţa de apel a încuviinţat, în această cale de atac devolutivă proba cu înscrisuri şi a dispus în condiţiile art. 295 alin. (2) C. proc. civ. refacerea expertizei topografice.
3. Prin Decizia civilă nr. 43/COM din data de 23 aprilie 2009 Curtea de apel a admis apelurile declarate de pârâta SC E. Bucureşti SA şi de intervenienta SC N. SRL Ovidiu, şi a schimbat în tot sentinţa fondului în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantă ca nefondată şi admiterii cererii de intervenţie accesorie.
Verificând stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea dispoziţiilor art. 12 şi art. 13 din Legea nr. 346/2004, în raport de criticile formulate, instanţa de apel constată că cele trei contracte de închiriere în baza cărora reclamanta foloseşte terenurile în litigiu erau pe deplin valabile la data promovării acţiunii introductive.
Cu privire la încadrarea terenurilor în noţiunea de activ disponibil în sensul Legii nr. 346/2004 instanţa apreciază că dezlegarea dată prin sentinţa tribunalului este greşită, deoarece potrivit enumerării cuprinse în art. 12 lit. b) în această categorie se includ unităţile de producţie, subunităţi, secţii, spaţii comerciale, spaţii de cazare ori alte asemenea bunuri, ce pot fi organizate să funcţioneze independent, terenurile nefiind incluse în această categorie.
În sprijinul acestei interpretări instanţa aduce ca argument şi faptul că prin Legea nr. 346/2004 a fost definite în mod expres noţiunea de activ disponibil, aspect care nu era prevăzut în Legea nr. 133/1999 care a reglementat iniţial înstrăinarea activelor către întreprinderile mici şi mijlocii, lege abrogată prin Legea nr. 346/2004.
Or, susţine instanţa, din enumerarea cuprinsă în art. 13 alin. (1) din legea în vigoare rezultă cu claritate intenţia legiuitorului de a limita sfera de aplicare a dispoziţiilor sale numai activelor expres prevăzute şi care pot fi organizate să funcţioneze independent.
4. Împotriva acestei decizii reclamanta SC L. SRL a declarat recurs la data de 4 iunie 2009, în termen legal, solicitând în principal modificarea hotărârii şi admiterea excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a SC E. Bucureşti SA, sucursala E. Constanţa, şi respingerea apelului formulată de această parte precum şi a apelului intervenientei ca inadmisibil; în subsidiar recurenta a solicitat modificarea în tot a hotărârii prin respingerea ca nefondate a apelurilor declarate de cele două părţi.
Recurenta şi-a întemeiat în drept recursul pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora a susţinut următoarele:
- încheierea din 16 octombrie 2008 prin care au fost respinse cele două excepţii este nelegală prin raportare la art. 304 pct. 7 C. proc. civ. deoarece nu cuprinde expunerea motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, iar pe fond dezlegarea dată este greşită deoarece sucursala neavând personalitate juridică nu putea sta în proces şi nu putea exercita calea de atac; că în calitate de reprezentant al societăţii mame nu a arătat la patru termene consecutive că a acţionat în numele societăţii mame ci a activat în calitatea care rezultă din cererea de apel, respectiv de apelant.
- instanţa de apel a analizat un singur aspect care a impus respingerea acţiunii, respectiv neîncadrarea terenurilor în noţiunea de activ avută în vedere de dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 346/2004, deşi pârâta SC E. SA nu a invocat o astfel de apărare, singura parte care a ridicat această problemă a fost intervenita, ipoteză în care instanţa nu era în drept să o primească peste apărările pârâtelor, potrivit dispoziţiilor art. 54 C. proc. civ..
- interpretarea dată de instanţă este nelegală în raport de celelalte temeiuri arătate în acţiune deoarece cele trei suprafeţe de teren nu sunt aferente mijloacelor fixe scoase la licitaţie în urma căreia a fost adjudecat obiectivul în favoarea intervenientei, două dintre terenuri fiind aferente activelor aparţinând recurentei şi în legătură cu care pârâta s-a obligat să le vândă după clarificarea situaţiei juridice a terenurilor, iar suprafaţa de 16000 mp obţinută urmare licitaţiei organizate în 2001, a fost declarat la acel moment ca fiind activ disponibil;
- nu au fost avute în vedere dispoziţiile OUG nr. 88/1997 incidente în speţă potrivit cărora prin noţiunea de active definite de art. 3 se înţeleg şi terenurile aferente bunurilor enumerate de textul de lege.
5. Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate Decizia atacată în raport de criticile formulate constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
5.1. Criticile referitoare la încheierea interlocutorie din data de 16 octombrie 2008, prin care instanţa de apel a respins excepţiile invocate de reclamanta sunt vădit nefondate atât în ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 261 C. proc. civ. cât şi cu privire la dezlegarea dată celor două excepţii.
Verificând încheierea de şedinţă Înalta Curte constată că aceasta cuprinde toate menţiunile înscrise în art. 261 C. proc. civ., respectiv obiectul cererii, susţinerile părţilor şi argumentele pe care instanţa şi-a întemeiat soluţia pronunţată, statuând în mod corect că în cauză apelul a fost formulat de pârâta SC E. Bucureşti SA prin sucursala Constanţa, aşa cum de altfel este menţionat în mod explicit în preambulul cererii de apel.
Cât priveşte îndreptăţirea sucursalei de a exercita în numele şi pentru societatea mamă calea de atac, aceasta este confirmată de hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 1/2003 din cadrul SC E. Bucureşti SA prin care s-au decis delegările de competenţă şi dreptul de reprezentare pentru directorii de sucursale, aşa cum atestă înscrisul depus în probatoriu la data invocării excepţiei (fila 62).
5.2. Cererea de intervenţie accesorie depusă de SC N. SRL în faţa primei instanţe la termenul din 2 octombrie 2007 a fost formulată în interesul pârâtei SC E. Bucureşti SA după introducerea în cauză a acestei părţi la cererea reclamantei.
Din conţinutul acestei cereri rezultă incontestabil interesul, alăturat apărărilor pârâtei SC E. Bucureşti SA, iar potrivit încheierii din 11 decembrie 2007 când s-a pus în discuţie admisibilitatea în principiu a intervenţiei, concluziile depuse de toate părţile au fost în sensul admiterii în principiu, şi prin urmare, recurenta nu poate susţine cu temei că intervenţia accesorie nu a fost alăturată apărărilor pârâtei SC E. Bucureşti SA faţă de propriile concluzii mai sus menţionate, distinct de faptul că împotriva încheierii de admitere în principiu a intervenţiei nu a declarat apel.
Cum în cauză, pârâta SC E. Bucureşti SA a declarat apelul împotriva sentinţei fondului, şi apelul formulat de intervenienta accesorie în interesul pârâtei împotriva aceleiaşi sentinţe este pe deplin admisibil potrivit dispoziţiilor art. 54 C. proc. civ.
5.3. Critica referitoare la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 12 şi art. 13 din Legea nr. 346/2004 se vădeşte deasemeni nefondată.
Prealabil examinării argumentele recurentei cu privire la aplicarea dispoziţiilor legale pe care şi-a fundamentat acţiunea introductivă se impun câteva sublinieri în ce priveşte Legea nr. 346/2004 al cărei scop declarat potrivit dispoziţiilor generale cuprinse în Capitolul I a fost de a crea un cadru favorabil înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii prin accesul în condiţiile expres reglementate în cuprinsul legii, la serviciile publice şi la activele aparţinând şi societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat.
Or, potrivit art. 13 „în contextul prezentei legi", prin active disponibile se înţelege unităţi de producţie, subunităţi, secţii, spaţii comerciale, spaţii de cazare ori alte bunuri de acelaşi gen, ce pot fi organizate să funcţioneze independent.
Prin urmare, redactarea art. 13 impune concluzia că beneficiază de prevederile legii numai bunurile din patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat care se încadrează în enumerare cu caracter limitativ vizând numai bunurile de acelaşi gen cu cele exemplificate.
Totodată potrivit legii, societăţile comerciale cu capital de stat sunt obligate să stabilească şi să întocmească liste cuprinzând activele disponibile, pe care le va reactualiza lunar, liste cu caracter public, ce vor fi afişate la sediile camerelor de comerţ şi industrie judeţene.
În cauză cele trei terenuri ce au făcut obiectul contractelor de închiriere nu îndeplinesc cerinţele mai sus enunţate pentru a fii calificate ca active disponibile în sensul Legii nr. 346/2004, deoarece cele trei suprafeţe de teren ce au făcut obiectul contractelor de închiriere respectiv terenul în suprafaţă de 16.000 mp şi cel de 1.700 mp şi cel de 2.280 mp sunt terenuri libere care prin natura lor nu pot constitui în sensul Legii nr. 346/2004 unităţi de producţie.
Susţinerea recurentei în sensul că suprafaţa de teren de 2.280 mp este aferentă activului cantină cumpărat de la societatea pârâtă în anul 1992 şi prin urmare vânzarea suprafeţei de teren aferent construcţiei este supusă dispoziţiilor cuprinse în HG nr. 577/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, constituie o apărare nouă invocată pentru prima dată în recurs ce nu mai poate fi examinată omisso medio.
În acest sens Curtea constată că recurenta reclamantă nu a administrat niciun probatoriu pertinent în sprijinul afirmaţiilor sale în primele două grade de jurisdicţie iar expertiza dispusă în cauză nu a avut ca obiectiv stabilirea suprafeţei de teren aferentă activului cantină ci numai identificarea topo a suprafeţelor de teren ce au făcut obiectul închirierii.
5.5. În sfârşit, critica recurentei subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. referitoare la încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 54 C. proc. civ. prin soluţia adoptată de admitere a cererii de intervenţie accesorie este deasemeni nefondată.
Probele dosarului relevă că pârâta SC E. Bucureşti SA după introducerea în cauză, a formulat întâmpinare depusă la primul termen de judecată pentru care a fost citată în această calitate, 12 iunie 2007, prin care susţine că cele trei suprafeţe de teren, obiectul acţiunii reclamantei se află în patrimoniul săi şi nu au fost declarate active disponibile potrivit procedurii instituite de Legea nr. 346/2004.
Aşa fiind, recurenta nu poate susţine cu temei că apărările formulate de intervenienta accesorie în acelaşi sens, cu privire la suprafaţa de teren de 16.000 mp sunt potrivnice interesului părţii în favoarea căreia intervine, cu consecinţa respingerii cererii de intervenţie ca neavenite.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC L. SRL OVIDIU împotriva deciziei civile nr. 43/COM din 23 aprilie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială maritimă şi fluvială contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3145/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3148/2009. Comercial → |
|---|
