ICCJ. Decizia nr. 3207/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3207/2009
Dosar nr. 9936/55/2007
Şedinţa publică din 3 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 2409 din 2 decembrie 2008 a Tribunalului Arad, dată în urma declinării competenţei în favoarea acestei instanţe de către Judecătoria Arad, a fost admisă acţiunea reclamantului H.R. din Arad, iar pârâtul B.L.M. a fost obligat să plătească reclamantului suma de 40.000 euro sau echivalent în lei la data plăţii cu titlu de daune.
Prin aceeaşi hotărâre a fost respinsă cererea de intervenţie accesorie formulată de SC C.M.P. SRL Arad, prin lichidator judiciar, în interesul pârâtului.
Pentru a hotărî astfel instanţa a avut în vedere cele convenite de părţi prin contractul încheiat la 11 iulie 2005 şi intitulat „act de vânzare - cumpărare părţi sociale", dar care în realitate cuprinde o primă parte referitoare la vânzarea părţilor sociale – act de natură comercială – şi o a doua parte – act de natură civilă – prin care pârâtul s-a obligat ca până la 1 octombrie 2005 să radieze ipoteca instituită în favoarea SC G.C.I. SRL asupra apartamentului reclamantului, iar în caz contrar să achite reclamantului suma de 40.000 euro, preluând toate drepturile şi obligaţiile reclamantului asupra apartamentului.
Obiectul litigiului de faţă îl constituie această ultimă parte din contract şi realizarea obligaţiilor asumate, instanţa reţinând, în urma probelor administrate, că pârâtul nu şi-a executat obligaţia, iar acum este în imposibilitate de a o mai îndeplini întrucât imobilul a fost vândut la 10 august 2006 la licitaţie de executorul judecătoresc la cererea creditoarei SC G.C.I. SRL.
În consecinţă, conform art. 1085 C. civ. s-a apreciat că reclamantul este îndreptăţit la repararea prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării obligaţiei de către pârât, întinderea prejudiciului fiind deja stabilită pe cale convenţională, aşa încât cererea a fost admisă, iar pârâtul obligat la 40.000 euro sau echivalent în lei.
În raport de soluţia dată, cererea de intervenţie accesorie formulată de SC C.M.P. SRL în interesul pârâtului a fost respinsă.
Apelurile declarate de pârât şi societatea intervenientă împotriva acestei sentinţe au fost respinse ca nefondate prin Decizia civilă nr. 89 din 4 mai 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială.
Instanţa de apel a reţinut că necompetenţa instanţei comerciale în primă instanţă, invocată de apelantul pârât în apel, nu mai poate fi repusă în discuţie în speţa de faţă deoarece problema competenţei a fost soluţionată irevocabil prin Decizia comercială nr. 420/R din 8 mai 2008 a Tribunalului Arad, dată în litigiul de faţă, Decizia menţinând sentinţa civilă nr. 2296 din 3 aprilie 2008 a Judecătoriei Arad prin care s-a declinat competenţa soluţionării cauzei, de natură comercială, în favoarea Tribunalului Arad.
Cât priveşte fondul litigiului instanţa de apel a reţinut că soluţia de fond este temeinică şi legală deoarece pârâtul, care şi-a asumat obligaţia radierii ipotecii până la 11 octombrie 2005, nu şi-a îndeplinit această obligaţie, aşa încât este ţinut să plătească suma de 40.000 euro reclamantului, cu titlu de despăgubiri, suma fiind stabilită pe cale convenţională de către părţi.
Împrejurarea că imobilul a fost vândut la licitaţia din 10 august 2006 de executorul judecătoresc şi adjudecat la 28 august 2006 de creditoarea SC G.C.I. SRL şi că reclamantul nu şi-a respectat la rândul său obligaţia de a transmite pârâtului toate drepturile asupra apartamentului, au fost apreciate de instanţa de apel ca susţineri nefondate din partea apelanţilor deoarece înstrăinarea imobilului s-a făcut nu de către reclamant, ci în cadrul unei executări silite, iar această înstrăinare s-a produs la o dată ulterioară celei la care pârâtul trebuia să-şi îndeplinească propria obligaţie, aşa încât nu-şi poate invoca propria culpă.
Obligaţia reclamantului de a transmite toate drepturile asupra imobilului către pârât, nu a fost considerată ca o obligaţie de a transmite dreptul de proprietate asupra apartamentului, ci ca o subrogare în drepturile acestuia prin plata celor 40.000 euro.
În consecinţă, ambele apeluri au fost respinse ca nefondate, motivele celor doi apelanţi fiind aceleaşi.
Nemulţumit de această decizie pârâtul B.L.M. a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurentul critică modul de interpretare a clauzelor contractului încheiat între părţi, contract sinalagmatic, ce a născut drepturi şi obligaţii corelative interdependente pentru fiecare cocontractant.
Astfel, obligaţiei sale de a-i plăti reclamantului cei 40.000 euro îi corespundea obligaţia reclamantului de a-i transmite toate drepturile asupra apartamentului, obligaţie neîndeplinită de acesta întrucât imobilul a fost vândut la licitaţie publică de către executorul judecătoresc pentru recuperarea creanţei unui terţ.
În consecinţă, recurentul reiterează, ca şi în apel, exceptio non adimpleti contractus şi solicită reinterpretarea clauzelor contractuale nu în forma lor textuală ci în funcţie de înţelesul pe care părţile l-au avut în vedere la momentul încheierii lui.
Prin întâmpinare intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat susţinând, în esenţă, că obligaţia asumată de recurent a fost una unilaterală, eventual una alternativă, pe care acesta nu şi-a îndeplinit-o.
Recursul este întemeiat urmând a fi admis pentru considerentele ce se vor arăta:
Având în vedere motivele invocate de recurent, precum şi susţinerile părţilor Curtea apreciază, în considerarea dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ. că recursul pârâtului se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi nu doar pct. 9 cum a susţinut în recursul iniţial recurentul.
Analizând criticile invocate Curtea le apreciază ca întemeiate, instanţa de apel interpretând greşit contractul părţilor şi obligaţiile asumate de părţi.
Astfel, prin contractul din 11 iulie 2005, intitulat „act de vânzare - cumpărare de părţi sociale cu cesiune parţială" părţile au convenit ca „în prealabil vânzării de părţi sociale" recurentul să procedeze la radierea ipotecii înscrise în favoarea SC G.C.I. SRL asupra apartamentului reclamantului situat în Arad, pentru suma de 3,6 miliarde lei, până la 11 octombrie 2005, iar în cazul când nu se realizează ridicarea ipotecii în termenul stabilit, recurentul pârât îi va achita reclamantului suma de 40.000 euro, preluând toate drepturile asupra apartamentului.
De asemenea, părţile au convenit ca în situaţia în care se depăşesc termenele stipulate, atunci au dreptul de a cere rezilierea contractului, această clauză constituind un pact comisoriu expres de gradul IV.
Or, litigiul de faţă vizează tocmai executarea obligaţiilor asumate de părţi în partea finală a contractului, respectiv radierea ipotecii şi preluarea tuturor drepturilor asupra imobilului.
Atât instanţa de fond cât şi cea de apel au considerat şi interpretat obligaţia achitării celor 40.000 euro de către pârât ca o obligaţie unilaterală, fără însă a o corela şi interpreta cu restul clauzelor şi fără a verifica, eventual prin suplimentarea probatoriului, condiţiile şi motivele pentru care pârâtul şi-a asumat o asemenea obligaţie.
A considera că din partea reclamantului nu ar fi existat o obligaţie corelativă ar echivala cu a considera că pârâtul l-ar fi gratificat pe reclamant cu această sumă, ceea ce este de neacceptat în condiţiile în care ipotecarea imobilului s-a făcut de către reclamant în favoarea SC C.M.P. SRL ai căror asociaţi erau părţile.
Mai mult, deşi s-a susţinut că societatea ai căror asociaţi erau părţile a intrat în procedura de insolvenţă la 8 iunie 2006, iar reclamantul s-a înscris cu creanţa sa la masa credală, instanţa de apel nu a verificat acest ultim aspect şi nici incidenţa pactului comisoriu de gradul IV convenit de părţi în cazul când nu este respectat termenul în care trebuia să fie radiată ipoteca.
În atare situaţie, având în vedere şi dispoziţiile art. 314 C. proc. civ. Curtea urmează să admită recursul şi să dispună casarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, urmând a fi verificate, cu ocazia rejudecării apelului, toate aceste aspecte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul B.L.M. împotriva deciziei civile nr. 89 din 4 mai 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3206/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3209/2009. Comercial → |
|---|
