ICCJ. Decizia nr. 3211/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3211/2009
Dosar nr. 7176/325/2008
Şedinţa publică din 3 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC E.R. SRL prin acţiunea introdusă pe rolul Judecătoriei Timişoara a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul I.D., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate intervenirea de drept a rezoluţiunii promisiunii bilaterale de vânzare - cumpărare, precum şi obligarea pârâtului la restituirea avansului primit ca urmare a încheierii promisiunii bilaterale de vânzare - cumpărare, încheiată între părţi la data de 26 aprilie 2007, în cuantum de 12.500 euro, în echivalent în lei la data plăţii, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 391 din 13 ianuarie 2009, Judecătoria Timişoara îşi declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia comercială, reţinând că cererea reclamantei este de natură comercială raportat la calitatea de comerciant a reclamantei, obiectul acţiunii şi valoarea pretenţiilor şi a stabilit în temeiul dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Timiş, secţia comercială.
Tribunalul Timiş, secţia comercială, astfel investit, îşi declină, la rândul său, competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara, prin sentinţa civilă nr. 508/PI din 12 mai 2009, apreciind că raporturile juridice stabilite de părţi, ca izvor al obligaţiilor deduse judecăţii, privesc o „promisiune bilaterală de vânzare - cumpărare" a unui teren, operaţiune juridică de natură civilă.
Conflictul negativ de competenţă ivit între cele două instanţe, care, prin hotărâri irevocabile s-au declarat deopotrivă necompetente de a judeca pricina, a fost soluţionat de Curtea de Apel Timişoara, prin sentinţa civilă nr. 26 din data de 9 iulie 2009 în sensul stabilirii competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.
Statuând astfel asupra regulatorului de competenţă, curtea de apel a considerat că obiectul litigiului – rezoluţiunea promisiunii bilaterale de vânzare - cumpărare a unui teren şi restituirea avansului de 12.500 euro primit ca urmare a încheierii acestui contract, imprimă cauzei un caracter esenţialmente civil.
Totodată, în sprijinul soluţiei adoptate, instanţa de apel invocă jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în această materie.
Împotriva hotărârii date în regulatorul de competenţă de Curtea de Apel Timişoara reclamanta SC E.R. SRL a declarat recurs, în termen legal, solicitând desfiinţarea sentinţei civile nr. 26 din 9 iulie 2009, stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara, dar ca instanţă comercială, cerând – în acest sens - şi stabilirea naturii litigiului ca fiind comercială.
În motivarea recursului reclamanta a susţinut că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică, întrucât, în speţă, competenţa de soluţionare aparţine Judecătoriei Timişoara însă, natura litigiului este una comercială şi nu una civilă, aşa cum în mod greşit s-a stabilit prin sentinţa atacată.
Susţine şi că petitul principal privind constatarea rezoluţiunii promisiunii de vânzare - cumpărare intră în categoria obiectelor cererilor în materie comercială evaluabile în bani.
A invederat instanţei că pe rolul Judecătoriei Timişoara au mai fost înregistrate dosare cu obiect de judecată absolut identic însă cu părţi diferite şi care se află în diverse stadii procesuale.
Înalta Curte, examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Obiectul acţiunii introduse de reclamantă îl constituie rezoluţiunea promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare a unui teren de 16.500 mp proprietatea pârâtului şi restituirea avansului în sumă de 12.500 euro primit ca urmare a promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare încheiată între părţi la data de 26 aprilie 2007.
Prezenţa în litigiu a unei societăţi comerciale nu este de natură să atragă automat jurisdicţia comercială întrucât reglementările comerciale se aplică în principal actelor şi faptelor de comerţ obiective, iar prezumţia de comercialitate instituită de art. 4 C. com. referitoare la faptele de comerţ subiective, este de asemeni inoperantă, faţă de condiţia impusă de textul de lege, respectiv „dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însăşi actul încheiat".
În cauză nu s-a probat că reclamanta – comerciant – are în obiectul său de activitate operaţii cu terenuri spre a se putea încadra promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare în litigiu în dispoziţiile art. 3 C. com. şi nici că, în mod expres, această promisiune de natură civilă ar fi fost calificată de părţi ca fiind comercială spre a se putea face aplicare dispoziţiilor art. 4 C. proc. civ. sau ale art. 56 C. com. raportat la art. 6 C. com.
Aşa fiind, soluţia pronunţată de Curtea de Apel în stabilirea regulatorului de competenţă în cauza de faţă este legală şi temeinică, Curtea, urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. să respingă prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC E.R. SRL Chisoda împotriva sentinţei civile nr. 26 din 9 iulie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3210/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3215/2009. Comercial → |
|---|
