ICCJ. Decizia nr. 3209/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3209/2009
Dosar nr. 3291/118/2008
Şedinţa publică din 3 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 12 mai 2008 reclamanta SC M.R. SRL Constanţa cheamă în judecată pe pârâta SC T.M. SRL Galaţi solicitând instanţei obligarea acesteia la eliberarea şi predarea containerului, la plata sumelor de 4.009,36 lei şi 3.090 dolari S.U.A. reprezentând contravaloare prestaţii conexe de transport şi taxe depozitare şi imobiliare container, precum şi a dobânzii legale aferente creanţei principale, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 58/MF din 2 octombrie 2008, îndreptată prin încheierea nr. 11/MF din 27 noiembrie 2008, Tribunalul Constanţa, secţia maritimă şi fluvială, admite acţiunea reclamantei şi obligă pârâta să elibereze şi să predea reclamantei containerul conform conosamentului, precum şi la plata către reclamantă a sumelor de 4.000,36 lei şi 3.090 dolari S.U.A. reprezentând contravaloare prestaţii conexe de transport şi taxe de depozitare şi imobilizare container şi a dobânzii legale aferente creanţei principale, de la data scadenţei şi până la data achitării acesteia, cu 5.624 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei, reţinând, în acest sens, că între părţi există un raport contractual specific dreptului maritim, reprezentat de conosament, în baza căruia cărăuşul O.O.C.L. LTD, prin reclamantă, în calitate de agent al său, avea obligaţia contractuală de a preda marfa destinatarului indicat în menţionatul conosament, respectiv pârâta, care avea obligaţia corelativă de a lua în primire marfa de îndată ce a fost descărcată de pe navă şi de a elibera containerul proprietate a cărăuşului, plătind prestaţiile conexe de transport, dar şi pe cele de depozitare şi imobilizare a containerului, întrucât culpa în întârzierea preluării mărfii din container aparţine în exclusivitate acesteia, cuantumul pretins de reclamantă nefiind contestat de pârâtă şi reprezentând întinderea pagubei suferite de reclamantă ca urmare a neexecutării de către pârâtă a obligaţiei de preluare a mărfii, la care se adaugă dobânda legală datorată conform art. 43 C. com. şi art. 2 din OG nr. 9/2000, de la data scadenţei fiecărei facturi şi până la achitarea integrală a creanţei principale.
Apelul declarat de apelanta - pârâtă împotriva sentinţei primei instanţe este respins ca nefondat, cu 3.750 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei, prin Decizia civilă nr. 5/MF din 16 martie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, care reţine, pentru a decide astfel, că reclamanta este agentul în România al cărăuşului, conform agreement-ului din 27 martie 2002, acţionând conform instrucţiunilor primite de la cărăuşul efectiv al mărfurilor transportate, că din întreaga corespondenţă dintre părţi rezultă că apelanta pârâtă recunoaşte că este proprietara mărfii din containerul din litigiu, întârzierile în preluarea mărfii şi eliberarea containerului fiind datorate problemelor sale financiare şi imposibilităţii obţinerii unui credit, precum şi că, potrivit conosamentului, cărăuşul, prin agent, trebuie să predea marfa pârâtei destinatare, care are obligaţia corelativă de a lua marfa în primire după descărcarea de pe navă, iar reclamanta - intimată are dreptul de a pretinde pârâtei, conform art. 969 C. civ., eliberarea şi predarea containerului şi plata contravalorii prestaţiilor conexe de transport, necontestate de pârâta - apelantă.
Împotriva deciziei de mai sus pârâta declară recurs solicitând, cu invocarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate, admiterea apelului său împotriva sentinţei primei instanţe şi anularea acesteia ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, iar, în subsidiar, respingerea acesteia ca nefondată.
Recunoscând că are obligaţia de a restitui containerul în care s-a aflat marfa al cărei proprietar este şi că datorează daune pentru refuzul său de a-l elibera, recurenta critică instanţa de apel pentru a nu fi reţinut că numai proprietarul bunului este cel care, lipsit de folosinţa acestuia după ajungerea transportului la destinatar, îşi poate dimensiona prejudiciul suferit şi se poate adresa instanţei pentru repararea acestuia şi nu reclamanta - intimată care este doar agentul comercial al proprietarului containerului, în atribuţiunile acestuia neintrând şi aceea de reprezentare juridică a partenerului său contractual, împrejurare ignorată de instanţa criticată, care a făcut astfel o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 67 şi art. 68 C. proc. civ., ca şi ale Legii nr. 51/1995, prin respingerea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a reclamantei.
Recurenta critică instanţa de apel şi pentru greşita aplicare a dispoziţiilor art. 969 C. civ. faţă de lipsa oricărui alt temei convenţional decât contractul de livrare de marfă încheiat cu M.H. Co şi contractul de transport în ţară al mărfii respective cu nava H.A., achitând prestaţiile de care a beneficiat.
Prin concluziile scrise depuse la dosar reclamanta - intimată solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Examinând recursul recurentei - pârâte prin prisma motivului de nelegalitate invocat se constată că acesta nu este fondat.
Potrivit dreptului englez contractele de intermediere de comerţ sunt incluse într-o instituţie juridică mult mai complexă decât instituţia corespunzătoare a intermedierii, cu sau fără reprezentare, din sistemele de drept de sorginte romanistă, agentul, ca reprezentant al principalului (reprezentatul), mai ales dacă este un agent independent acţionează în nume propriu şi în interesul şi pe contul reprezentatului pentru care este abilitat să încheie acte juridice, dar şi să săvârşească fapte materiale, inclusiv să promoveze acţiuni în justiţie în profitul reprezentatului, apropiindu-se astfel de statutul comisionarului din sistemele de drept romano germanice.
Fiind supus legii engleze, acordul de agent din litigiu este fără îndoială un acord de „agency", agentul - ca „agent independent" - putând iniţia, între altele, orice demers, inclusiv o acţiune în justiţie pentru a recupera orice prejudiciu ar putea suporta reprezentatul ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare de către terţ a contractului încheiat cu acesta, chiar dacă o astfel de acţiune nu este expres prevăzută în acea „autority", respectiv în împuternicirea generală dată de reprezentat.
Se reţine, astfel, că prin contractul de agent încheiat la 21 martie 2007, cărăuşul real şi proprietarul containerului din litigiu a desemnat ca agent al său pe reclamanta intimată, contractul fiind supus legii engleze [art. 11 alin. (1) din contract], ceea ce conduce la concluzia că reclamanta - intimată are puterile unui agent independent" ´(art. 1B.7 şi art. 17.7 din contract), cum rezultă din specificitatea instituţiei „agency" din sistemul englez de drept, astfel că este, prin chiar această calitate, împuternicită (art. 3.11 din contract) să îndeplinească toate acţiunile necesare protejării depline a intereselor şi drepturilor principalului, respectiv cărăuşul efectiv, decurgând din contractele de transport maritim, inclusiv cu utilizarea de containere (art. 3.10 din contract). Ca agent independent reclamanta - intimată este îndrituită inclusiv să promoveze acţiuni în justiţie pentru a obţine repararea eventualelor prejudicii pe care principalul (reprezentatul), adică O.O.C.L. LTD, le suportă ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor de către beneficiarii transportului mărfii, inclusiv a celor rezultând din folosirea containerelor utilizate în respectivul transport de marfă, aşa cum rezultă din economia contractului menţionat şi, cu deosebire din art. 1.B pct. 7. Astfel fiind, se constată că în mod judicios instanţa de apel a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant a reclamantei - intimate în promovarea acţiunii, instanţa făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 67 şi art. 68 C. proc. civ., reclamanta - intimată fiind reprezentată în instanţă de avocat ales, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 51/1995.
Nici critica vizând incorecta aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 969 C. civ. nu este întemeiată întrucât, aşa cum rezultă din conosamentul ce atestă încheierea contractului de transport maritim pentru transportarea mărfii proprietate a recurentei - pârâte, marfa s-a transportat în container, menţiune cunoscută recurentei, container pentru descărcarea, manipularea şi depozitarea căruia proprietarul mărfii trebuie să suporte costurile aferente, inclusiv pe cele determinate de întârzierea în ridicarea mărfii, cum corect a stabilit instanţa criticată, transportarea mărfii în container nefiind probată de către recurenta - pârâtă a fi fost refuzată de către aceasta.
Astfel fiind, Decizia recurată fiind legală şi temeinică, pronunţată cu corecta aplicare a legii, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul recurentei pârâte urmează a fi respins ca nefondat.
Ca parte căzută în pretenţii, cu aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta - pârâtă urmează a fi obligată să plătească intimatei - reclamante suma de 6.113,13 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC T.M. SRL Galaţi împotriva deciziei civile nr. 5/MF din 16 martie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la 6.113,13 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3207/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3210/2009. Comercial → |
|---|
