ICCJ. Decizia nr. 3212/2009. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3212/200.
Dosar nr. 29163/3/2008
Şedinţa publică din 3 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 30 iulie 2008 reclamanta SC A.C.C. SA Bucureşti, cheamă în judecată pe pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, solicitând instanţei să oblige pârâtul la repararea prejudiciului cauzat, respectiv la repararea imobilului bloc M2B situat în Bucureşti, sector 3, iar în cazul în care nu demarează începerea lucrărilor de reparare a imobilului în termen de trei luni de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, să-l oblige la plata sumei reprezentând contravaloarea reparaţiilor ce trebuie efectuate respectivului imobil.
Prin sentinţa comercială nr. 13182 din 3 decembrie 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, respinge acţiunea reclamantei ca neîntemeiată, reţinând că degradările făcute imobilului de către persoanele cazate nu au fost dovedite, că, în lipsa unui proces verbal privind starea imobilului la predarea către locatari, nu se poate compara starea iniţială cu starea prezentă, fiind imposibil să se stabilească elementele prejudiciului chiar printr-o expertiză imobiliară, inutilă, de altfel, în speţă, fiind astfel imposibil şi să se impute pârâtului prejudiciul.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei primei instanţe este respins ca nefondat prin Decizia comercială nr. 166 din 7 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, care reţine, în acest sens, că expertiza imobiliară solicitată de apelantă nu este pertinentă cauzei, precum şi că nu există vreo dovadă că la data preluării imobilului acesta se afla în altă stare decât cea din prezent, nefiind încheiat vreun proces verbal de predare primire care să ateste starea imobilului la data predării, şi nici că persoanele care au fost cazate în imobil sunt responsabile de producerea vreunui prejudiciu, în lipsa unor probe administrate în acest sens, neavând relevanţă, în raport de solicitarea reclamantei de a obliga pârâtul să repare imobilul, neîndeplinirea de către intimatul pârât a obligaţiei prevăzute în art. 2 alin. (5) din contract de a desemna o persoană care să-l reprezinte şi care să asigure liniştea şi ordinea în bloc şi să împiedice locatarii să producă pagube şi stricăciuni.
Împotriva deciziei de mai sus reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate şi trimiterea dosarului spre rejudecare cu administrarea probei cu expertiza tehnică de specialitate şi a probelor necesare determinării prejudiciului suferit.
În susţinerea recursului său recurenta reclamantă critică instanţa de apel, ca şi instanţa de fond, pentru a fi pronunţat o hotărâre nemotivată câtă vreme a reţinut că nu se poate determina starea imobilului la momentul predării acestuia, dar fără a încuviinţa administrarea unor probe pertinente în acest sens, precum şi pentru a fi făcut o greşită aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 1421 C. civ. şi ale art. 28 din Legea nr. 114/1996, dar şi a clauzelor contractului dintre părţi, în special a dispoziţiilor art. 2.4 şi art. 2.5.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul pârât invocă excepţia nulităţii recursului faţă de prevederile art. 3021 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. apreciind că invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. de către recurentă fără ca prin dezvoltarea acestora să se indice normele legale încălcate echivalează cu nemotivarea recursului - excepţie respinsă prin practicaua hotărârii, şi solicită în principal admiterea excepţiei invocate şi anularea recursului, iar în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat.
Examinând recursul reclamantei prin prisma motivelor de nelegalitate invocate se constată că acesta este fondat.
Se reţine, în acest sens, că, deşi stabileşte, confirmând neîntemeiat soluţia instanţei de fond, că prejudiciul produs reclamantei prin ajungerea imobilului în stare de ruină nu este probat, întrucât nu există o dovadă că la data preluării imobilului acesta se afla în altă stare decât cea din prezent, instanţa de apel respinge şi ea proba cu expertiza imobiliară, solicitată de reclamantă, şi nici nu procedează la examinarea înscrisurilor aflate la dosar prin prisma prevederilor contractului dintre părţi, cu prioritate a clauzelor 2.4 şi 2.5, neexercitându-şi astfel rolul activ şi nefăcând o aplicare corectă, deci, a dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Faţă de obligaţiile asumate de reclamantă prin contractul încheiat la 11 iulie 2000 între părţi (art. 2.3) de a suporta cheltuielile cu apa, energia electrică şi termică, există prezumţia că cel puţin aceste instalaţii erau în funcţiune la momentul predării imobilului către intimat (fila 34 dosar de fond), instalaţii care, la data de 28 septembrie 2009, se constată a fi deteriorate de locatari (fila 25 dosar de fond şi fila 15 dosar de recurs), astfel că instanţa de apel, în condiţiile în care instanţa de fond în mod greşit nu a făcut-o, ar fi trebuit să admită proba cu expertiză tehnică imobiliară de natură să identifice prejudiciul cauzat proprietarului de către cazaţii în imobil şi pe care, potrivit art. 2.5, intimatul beneficiar s-a obligat să-l suporte.
Greşit a reţinut instanţa de apel şi ca nefiind relevantă cauzei prevederea din art. 2.4 din contract potrivit căreia intimatul, prin persoana desemnată de acesta, se obligă să împiedice locatarii să producă pagube şi stricăciuni, obligaţia de desemnare a unei asemenea persoane nefiind dovedită ca fiind îndeplinită de către intimat, aspect ce trebuia reţinut de instanţa de apel pentru a putea stabili dacă intimatul se află sau nu în culpă.
Astfel fiind, Decizia recurată fiind nelegală şi netemeinică, pronunţată fără o motivare temeinică şi fără a fi fost administrate toate probele necesare stabilirii prejudiciului cauzat de intimat recurentei prin deteriorarea imobilului din litigiu, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. recursul recurentei reclamante împotriva acesteia urmează a fi admis, iar Decizia atacată urmează a fi casată şi cauza urmează a fi trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În rejudecare instanţa de apel va administra toate probele necesare stabilirii corecte a situaţiei de fapt şi în special a prejudiciului cauzat recurentei reclamante prin deteriorarea imobilului predat pârâtului intimat, inclusiv proba cu expertiză tehnică de specialitate, solicitată de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC A.C.C. SA Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 166 din 7 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 3208/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3216/2009. Comercial → |
---|