ICCJ. Decizia nr. 3236/2009. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 3236/2009

Dosar nr. 277/107/2006

Şedinţa publică din 8 decembrie 2009

Asupra recursurilor de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta H.S., a chemat în judecată pe pârâtele SC C. SRL şi B.D.T. şi a solicitat să se constate că între părţi a intervenit o convenţie privind transmiterea a 41% din capitalul social, să oblige societatea comercială să încheie actul de cesiune de părţi sociale, să se constate că reclamanta are o creanţă de ⅓ din suma adusă ca aport social, să se înfiinţeze sechestru asigurător asupra imobilului proprietatea societăţii şi sechestru judiciar asupra 41% din capitalul social şi să fie obligate pârâtele la cheltuieli de judecată.

Reclamanta a susţinut că în anul 2004 a convenit cu pârâta B.D. să-i cesioneze 33% din capitalul social prin participarea la cumpărarea de către societatea comercială pârâtă a unui imobil iar în anul 2006 i-a mai cesionat 8% din capitalul social.

Tribunalul Alba prin sentinţa civilă nr. 15/COM din 17 ianuarie 2008, a respins excepţiile invocate de pârâte, a admis în parte acţiunea, a constatat că între părţi a intervenit o convenţie privind cesiunea a 41% din capitalul social al SC C. SRL, a obligat pe pârâta B.D. să încheie actul de cesiune iar în caz de refuz hotărârea să ţină loc de act de cesiune, dispunând efectuarea menţiunilor la ORC de pe lângă Tribunalul Alba, a respins restul cererilor şi a obligat pe pârâte la 256,8 lei cheltuieli de judecată.

Instanţa de fond a reţinut că pârâta B.D. a transmis reclamantei 33% din capitalul social al SC C. SRL la data la care era asociat unic al acestei societăţi comerciale, iar ulterior asocierii cu S.C., încă un procent de 8%, aşa încât acţiunea întemeiată pe art. 111 C. proc. civ. este justificată şi introdusă înăuntrul termenului de prescripţie.

Cu privire la încălcarea prevederilor art. 202 din Legea nr. 31/1990, instanţa a stabilit că cesiunea celor 33% din capitalul social a intervenit când pârâta B. era unic asociat iar pentru restul de 8% transmis în condiţiile participării în societate şi a asociatului S.C., acceptarea tacită a acestuia a fost considerat o acceptare a transmiterii părţilor sociale.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia comercială 101/A din 19 septembrie 2008 a respins apelurile declarate de reclamantă şi pârâte, considerând că, la momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare a imobilului din Alba Iulia, reclamanta a contribuit cu o sumă de bani reprezentând 33% din capitalul social al SC C. SRL, convenind cu cealaltă pârâtă asupra modului de administrare a activităţii societăţii comerciale şi derulând operaţiuni legate de activitatea societăţii.

A mai reţinut instanţa de apel că reclamantei nu i se poate recunoaşte şi calitatea de asociat în cotă de 41% şi aceea de creditor al societăţii cu suma de bani reprezentând cesiunea părţilor sociale.

Împotriva deciziei astfel pronunţată, părţile au declarat recurs.

Reclamanta susţine, în cererea sa întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., că instanţele au interpretat greşit prevederile actului încheiat cu societatea prin care a creditat societatea cu plata preţului imobilului achiziţionat în cotă de ⅓ din valoarea de cumpărare, sumele de bani fiind înregistrate ca fiind împrumut al asociatului unic, astfel că din punctul de vedere contabil suma figurează creanţă a societăţii. Instanţele au greşit când au pus semnul de egalitate între calitatea de asociat şi cea de creditor.

Pe de altă parte recurenta susţine că nu i s-au acordat cheltuielile de judecată în întregime şi că greşit a fost soluţionată cererea privind înfiinţarea sechestrului.

Recurentele-pârâte B.D.T. şi SC C. SRL şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 304 pct. 3, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

Acestea susţin că instanţa de apel nu s-a pronunţat expres asupra competenţei materiale a instanţelor privind soluţionarea cauzelor, pricina fiind evaluabilă în bani; nu a argumentat măsura acordării celor trei asociaţi a unui procent de 33% din capitalul social şi în ce constă voinţa asociaţilor de a acţiona împreună în condiţiile în care S.C. nu a fost parte în proces; a interpretat greşit actul dedus judecăţii actul încheiat nefiind caracteristic unei vânzări întrucât nu a fost stabilită valoarea unei părţi sociale iar prestaţiile nu pot constitui aport la formarea capitalului social.

Mai susţin recurentele că transmiterea părţilor sociale se aprobă de asociaţii care întrunesc trei pătrimi din capitalul social, iar modificarea actului constitutiv este de competenţa adunării generale; totodată că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra apelului societăţii comerciale şi a acordat mai mult decât s-a cerut.

Recursul reclamantei este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune:

Prin înţelegea încheiată cu pârâta B.D.T., reclamanta a convenit participarea la cumpărarea unui imobil de către SC C. SRL a cărei unică asociată era pârâta, cu ⅓ din valoarea acestuia iar ulterior s-au înţeles să mai cumpere o cotă de 8% din capitalul social.

Solicitând să fie recunoscute actele astfel încheiate, ca cesiune de părţi sociale, reprezentând 41% din capitalul social – respectiv 33% din valoarea imobilului şi 8% cesionate ulterior – reclamanta-recurentă nu mai poate pretinde un drept de creanţă asupra patrimoniului societăţii, întrucât acesta s-a transformat în părţile sociale cesionate ale societăţii la care datorită acestei operaţiuni a devenit asociat. Astfel spus reclamanta nu poate pretinde pentru aceeaşi sumă de bani, cu care a participat la vânzarea-cumpărarea imobilului, atât constatarea cesiunii părţilor cât şi un drept de creanţă pe care îl are împotriva societăţii.

Creanţa înregistrată în contabilitatea societăţii comerciale s-a stins o dată cu dobândirea de către reclamantă a părţilor sociale echivalente creanţei.

În privinţa cheltuielilor de judecată, recursul nu este întemeiat întrucât admiterea în parte a pretenţiilor îndreptăţeşte la cheltuielile de judecată parţiale.

Cererea de instituire a sechestrului judiciar, nu a format obiectul criticilor în apelul declarat de reclamantă aşa încât evocarea pentru prima dată în faţa instanţei de recurs nu este posibilă.

Recursul declarat de pârâte este netimbrat şi va fi anulat în considerarea dispoziţiilor art. 1 şi art. 20 din Legea nr. 146/1997 şi ale art. 9 din OG nr. 32/1995.

Prin încheierile din 31 martie 2009 şi 15 septembrie 2009, recurentelor li s-a pus în vedere timbrarea cererii de recurs, ca o condiţie de legalitate a sesizării acestei instanţe sub sancţiunea prevăzută de lege.

Aşa fiind în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei nr. 101/A din 19 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia şi în temeiul art. 20 din Legea nr. 146/1997 va anula recursul declarat de pârâte împotriva aceleiaşi hotărâri judecătoreşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta H.S. împotriva deciziei 101/A/2008 din 19 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, ca nefondat.

Anulează recursul declarat de pârâţii B.D.T. şi SC C. SRL Alba Iulia împotriva aceleiaşi decizii, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 decembrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3236/2009. Comercial