ICCJ. Decizia nr. 3216/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3216/2009
Dosar nr. 167/2/2009
Şedinţa publică din 3 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Contestatoarea S.C.D.P. Iaşi a formulat contestaţie la executare împotriva Ordinului nr. 35574 din 10 februarie 2008 emis de A.D.S., ordin prin care s-a dispus blocarea contului deschis de contestatoare la Banca R., filiala Iaşi. A solicitat totodată în temeiul art. 403 alin. (1) C. proc. civ. suspendarea executării silite până la soluţionarea definitivă a contestaţiei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 43 din 2 aprilie 2009 a admis contestaţia la executare, a anulat în parte Ordinul nr. 35574 din 10 decembrie 2008 emis de A.D.S., doar în privinţa poziţiei nr. 112 din Anexa la ordin referitoare la contestatoare. A fost obligată intimata A.D.S. să plătească 911,50 lei cheltuieli de judecată, contestatoarei şi i-a fost restituită cauţiunea contestatoarei.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că, pentru suma de 60.053,95 lei asupra căreia a fost înfiinţată poprirea, nu s-a făcut dovada comunicării titlului executoriu către contestatoare, deşi intimata avea obligaţia de comunicare a titlului executoriu însoţit de documente justificative, obligaţie stabilită de art. 42 alin. (1) din OUG nr. 51/1998 şi de OUG nr. 64/2005 şi, cum aceste prevederi legale au caracter imperativ, nerespectarea lor atrage nulitatea absolută a executării silite întreprinse, conform prevederilor art. 399 alin. (2) C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs A.D.S. întemeiat pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate şi respingerea contestaţiei la executare.
În motivarea recursului său, intimata A.D.S. a susţinut că instanţa în mod eronat a admis contestaţia la executare motivat de faptul că pentru suma poprită prin ordinul nr. 35574 din 10 decembrie 2008, poziţia 112, nu s-a făcut dovada comunicării titlului executoriu şi că nu au fost respectate dispoziţiile imperative ale art. 41 alin. (1) din OUG nr. 51/1998 şi ale OUG nr. 64/2005, întrucât debitoarea a fost somată prin adresa nr. 39149 din 8 septembrie 2005 când i-a fost comunicat debitoarei şi titlul executoriu.
De asemenea, susţine recurenta, instanţa în mod eronat a admis contestaţia la executare motivat de faptul că există un dubiu evident cu privire la caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei, întrucât debitul datorat rezultă din contractul de cesiune nr. 93 din 22 octombrie 2002, iar facturile emise sunt doar documente justificative financiar contabile şi nu temeiul juridic al debitului solicitat.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata contestatoare, S.C.D.P. Iaşi, a solicitat respingerea recursului şi păstrarea ca temeinică şi legală a sentinţei recurate susţinând că nu s-a respectat norma legală referitoare la comunicarea titlului executoriu, prevăzută de art. 42 alin. (1) din OUG nr. 51/1998.
Recursul este nefondat.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele de recurs, constată că instanţa de fond în mod legal a admis contestaţia la executare făcând o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 399 C. proc. civ., întrucât s-a contestat legalitatea executării silite efectuate prin poprire în raport de neîndeplinirea unei cerinţe legale, aceea a comunicării titlului executoriu în condiţiile art. 42 din OUG nr. 51/1998.
Potrivit dispoziţiilor art. 42 din OUG nr. 51/1998 „după comunicarea către debitor a titlului executoriu A.V.A.S. poate dispune prin ordin blocarea prin poprire a conturilor bancare de orice natură pe care debitorul le deţine în orice bancă sau organizaţie cooperatistă de credit, indiferent de moneda în care sunt constituite".
Cu aplicarea acestor dispoziţii legale instanţa de fond în mod corect a admis contestaţia la executare întrucât intimata AD.S., prin ordinul nr. 35574 din 10 decembrie 2008, a înfiinţat poprire asupra conturilor contestatoarei pentru suma de 60.053,95 lei, fără a face dovada comunicării titlului executoriu către contestatoare.
Susţinerea recurentei că debitoarea a fost somată prin adresa nr. 39149 din 8 septembrie 2005, când i-a fost comunicat şi titlul executoriu, nu poate fi reţinută, întrucât, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond la acea dată, 8 septembrie 2005, redevenţa pe întregul an 2005 nu era scadentă şi determinabilă şi, ca atare, la trei ani de la această comunicare intimata avea obligaţia comunicării titlului executoriu şi a tuturor documentelor justificative pentru creanţa de 60.053,95 lei.
Nici ultima critică privitoare la caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei nu poate fi de natură să ducă la concluzia că soluţia pronunţată de curtea de apel este nelegală.
Instanţa de fond a apreciat corect că, pentru înlăturarea dubiilor şi pentru ca instituţia contestatoare să aibă posibilitatea de a verifica caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei şi legalitatea executării silite pornită împotriva sa, intimata recurentă avea obligaţia de comunicare a titlului executoriu însoţit de documente justificative, obligaţie stabilită de art. 42 alin. (1) din OUG nr. 51/1998 şi de OUG nr. 64/2005.
În consecinţă, reţinându-se că nu există nici un motiv de recurs întemeiat, care să justifice modificarea deciziei curţii de apel, aceasta va fi menţinută ca fiind legală şi se va respinge recursul intimatei A.D.S., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de intimata A.D.S. Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 43 din 2 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3212/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3217/2009. Comercial → |
|---|
