ICCJ. Decizia nr. 3240/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3240/2009
Dosar nr. 2858/118/2007
Şedinţa publică din 8 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Constanţa, reclamanta SC P.C.I. SRL, a chemat în judecată pe pârâta C.N.A.P.M. SA şi a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractelor de închiriere asupra terenurilor din parcelele E 23 şi E 25 în suprafaţă de 29.875 mp precum şi a terenului de 45.038 mp încheiate sub nr. 3602 şi 3602.1 din 23 august 2004, cu motivarea că suprafeţele de teren trebuia să fie platforme pavate cu macadam iar în realitate erau platforme de pământ.
Prin sentinţa civilă nr. 903/Com din 8 aprilie 2008, tribunalul a respins ca nefondată acţiunea, considerând că neîndeplinirea obligaţiei locatarului ce împiedică exploatarea contractului atrage sancţiunea rezilierii acestuia şi nu aceea a nulităţii absolute.
Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia civilă nr. 2/Com din 8 ianuarie 2009, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.
Instanţa de apel a reţinut în esenţă că, nulitatea este o sancţiune pentru cauze anterioare sau concomitente încheierii actului, iar reclamanta nu poate susţine lipsa obiectului contractului cât timp prin procesul verbal de predare-primire, pârâta, „predă bunul în stare funcţională aşa cu se prezintă la data intrării în vigoare a contractului".
Împotriva deciziei astfel pronunţate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că instanţa de apel a adăugat la lege în condiţiile evocării prevederilor art. 177 şi urm. C. proc. civ. întrucât conţinutul unui înscris nu poate fi constatat pe baza verificării de scripte, concluzia trasă cu privire la terenul ce constituie obiectul contractului fiind greşită.
Rapoartele de expertiză au constatat existenţa unei stări de fapt şi pentru trecut şi s-au coroborat cu situaţia expusă în întâmpinare de pârâtă, iar considerentele instanţelor sunt în afara probelor şi a prevederilor legale, probele dovedind inexistenţa platformelor amenajate, suprafeţe de teren ce nu au corespuns datelor tehnice din contract, imposibilitatea de a refuza semnarea contractelor, dar şi demararea investiţiilor stabilite.
Instanţele au interpretat greşit dispoziţiile art. 1420 şi art. 1421 C. civ., locatorul fiind cel care nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, numai platforma de macadam servind scopului pentru care reclamanta a încheiat contractul iar din acest punct de vedere lipseşte obiectul actului juridic.
Mai susţine recurenta că instanţa de apel nu a respectat prevederile art. 129 C. proc. civ. în sensul că nu a lămurit situaţia de fapt, existenţa platformelor de macadam.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune:
Prin contractele de închiriere 3602 şi 3602.1 din 23 august 2004, părţile au convenit ca reclamantei să-i fie atribuită folosinţa unor suprafeţe de teren pentru realizarea unui terminal operare mărfuri generale.
Atât contractele cât şi procesul verbal de adjudecare prin licitaţie publică au menţionat clauza privind „obiectul contractului" noţiunea de platformă, denumită generic „bun", însă prin procesele verbale de predare-primire din 18 august şi 23 decembrie 2004 se identifică suprafeţele de teren ca platformă macadam (filele 10 – 19 dosar 13.368/2005 al Judecătoriei Constanţa).
Voinţa părţilor de a contracta s-a manifestat la momentul încheierii actelor respectiv la 23 august 2004, când au convenit închirierea suprafeţelor de 29.875 mp respectiv 45.038 mp identificate prin planul cadastral şi respectiv prin vecinătăţii, fără a exista vreo condiţie privind pavajul platformelor. Chiar dacă aceasta ar fi existat şi s-ar fi putut interpreta din întreg materialul probator, în condiţiile art. 983 C. civ., nu era în măsură să atragă nulitatea absolută.
Nu existenţa obiectului contractului este în discuţie, ci calitatea prestaţiei executată de locator. De aceea instanţele de fond au considerat că actele încheiate nu sunt afectate de nulitate iar sancţiunea nu poate fi decât rezilierea, în condiţiile în care acţiunea nu a vizat existenţa unui viciu de consimţământ.
De altfel, când prestaţia este un fapt, numai imposibilitatea executării acesteia, în condiţiile în care are caracter obiectiv, poate atrage nulitatea convenţiei. Însă, rezultă din cuprinsul acţiunii, identificarea şi predarea „bunului".
Nu pot fi incidente dispoziţiile art. 1311 prin raportare la art. 1420 şi art. 1421 C. civ., obiectul contractelor fiind determinat, identificat prin procesele verbale din 18 august şi 23 decembrie 2004. Mai mult pe suprafeţele de teren atribuite în folosinţă au fost efectuate investiţii în anii 1998-2000, astfel cum rezultă din probele administrate la filele 50-59 ale dosarului de fond, aşa încât nu se poate afirma pertinent lipsa obiectului contractului. Chiar reclamanta atât în acţiune, cât şi în cererea de recurs susţine că a demarat efectuarea investiţiilor stabilite prin contracte.
Analiza probelor administrate şi a situaţiei de fapt, astfel cum recurenta a expus pe larg nu poate face obiectul recursului, pct. 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ. fiind abrogate.
În privinţa lipsei de rol activ al instanţelor, recurenta confundă obligaţia instanţei de a stărui prin toate mijloacele legale pentru prevenirea oricărei greşeli în aflarea adevărului, cu limitele desfăşurării procesului civil în acord cu principiul disponibilităţii.
Instanţele au administrat probele utile şi pertinente, dar, contrar afirmaţiilor reclamantei, au constatat judicios că raportul contractual dintre părţi nu este afectat de niciuna din cauzele de nulitate absolută a actului juridic.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 2/com din 8 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC P.C.I. SRL CONSTANŢA împotriva deciziei nr. 2/COM din 8 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3236/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3249/2009. Comercial → |
|---|
