ICCJ. Decizia nr. 3330/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3330/2009
Dosar nr. 38468/3/2006
Şedinţa publică din 11 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă :
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :
1. Prin acţiunea introductivă înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti reclamantul P.T.B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC G.L.I.F.N. SA, să se dispună rezoluţiunea contractului de cesiune încheiat cu societatea pârâtă la data de 19 ianuarie 2006 şi pe cale de consecinţă repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul obligării pârâtei la restituirea sumei de 1.000.000 Ron achitată cu titlu de preţ.
În motivare reclamantul a arătat că obiectul contractului de cesiune convenit cu pârâta l-a constituit transferul drepturilor deţinute de pârâtă în temeiul contractului de import de autoturisme încheiat de aceasta cu o societate germană SC S.HGM.B.H., la data realizării acordului de voinţă, achitând pârâtei prin transfer bancar suma de un milion Ron reprezentând preţul contractului.
Susţine reclamantul că deşi şi-a îndeplinit obligaţia principală de plată a preţului, pârâta nu a înţeles să-i transfere drepturile dobândite prin contractul de import încheiat cu firma germană, ce se impune potrivit art. 1020 C. civ. rezoluţiunea contractului cu repunerea în situaţia anterioară.
2. Tribunalul Bucureşti prin sentinţa comercială nr. 2138 din data de 19 februarie 2007 şi-a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava în a cărei rază teritorială îşi are sediul societatea pârâtă.
3. Tribunalul Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, astfel investit, prin sentinţa nr. 3329 din 19 decembrie 2007 a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamant.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut din examinarea probelor cu înscrisuri şi martori administrate următoarea situaţie de fapt şi de drept:
Între părţi s-au derulat relaţii comerciale materializate în asocierea lor în vederea constituirii unei noi societăţi comerciale SC T.A.D. SRL, conform actului constitutiv semnat la 19 ianuarie 2006.
În ziua următoare încheierii actului constitutiv, reclamantul a plătit pârâtei suma de un milion Ron prin ordinul de plată nr. 2 din 20 ianuarie 2006 cu menţiunea că suma reprezintă contravaloare contract de cesiune import auto, pârâta având la acea dată încheiat un contract de distribuţie exclusivă pentru România cu o firmă germană S.HGM.B.H.
Reţine instanţa că noua societate constituită prin asocierea reclamantului cu pârâta, a încheiat la data de 12 martie 2006 un contract cu firma germană prin care a convenit să preia sarcinile de importator şi distribuitor exclusiv pentru România a autovehiculelor comercializate de partenerul german.
În acest context, tribunalul a apreciat că nu există nicio probă relevantă care să impună concluzia încheierii contractului de cesiune a cărui rezoluţiune o solicită reclamantul, ci, dimpotrivă faptele astfel cum au fost stabilite conduc la concluzia că obiectul contractului de cesiune pentru care s-a plătit preţul de un milion lei, viza transferul drepturilor deţinute de societatea pârâtă către noua societate constituită SC T.A.D. SRL.
4. Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat de instanţa de control judiciar Curtea de Apel Suceava prin Decizia comercială nr. 156 din data de 8 decembrie 2008.
Verificând stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea dispoziţiilor legale invocate, Curtea de Apel a confirmat sentinţa fondului ca temeinică şi legală.
5. Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs la data de 30 ianuarie 2009, în termen legal, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii şi desfiinţării contractului de cesiune încheiat la data de 19 ianuarie 2006 cu repunerea părţilor în situaţia anterioară.
Recurentul a invocat în susţinerea recursului motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în argumentarea cărora a susţinut, în sinteză următoarele:
- Decizia atacată nu cuprinde o motivare în concret a soluţiei adoptate, fiind încălcate dispoziţiile art. 261 C. proc. civ.;
- prin hotărârea astfel pronunţată instanţa de apel a schimbat natura şi înţelesul vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecăţii, în condiţiile în care potrivit principiului consensualismului contractul de cesiune se încheie prin simplul acord de voinţă al părţilor, acord ce a fost dovedit cu probele administrate respectiv corespondenţa comercială, ordinul de plată al preţului, mărturisiri şi interogatoriu, probe din care rezultă că între părţi s-au încheiat două contracte de import-export, respectiv contractul încheiat la 8 decembrie 2005, între pârâtă şi societatea germană având ca obiect distribuirea de maşini în mai multe oraşe de pe teritoriul României iar al doilea contract încheiat la 12 martie 2006 între societatea germană şi noua societate SC T.A.D., având ca obiect distribuţia de maşini numai pentru Bucureşti or, susţine recurentul, obiectul cesiunii îl constituie numai primul contract, care profita afacerilor sale de la momentul încheierii;
- hotărârea pronunţată este lipsită şi de temei legal, în sensul în care instanţa a apreciat în mod greşit că nu s-a dovedit încheierea convenţiei de cesiune.
6. Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate Decizia atacată în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
6.1. Critica de nemotivare nu subzistă.
Instanţa de apel, deşi confirma soluţia fondului, din perspectiva caracterului devolutiv al acestei căi de atac reexaminează probele administrate şi motivează soluţia adoptată aducând totodată şi argumente suplimentare raţionamentului juridic care fundamentează hotărârea, în sensul că la data retragerii recurentului reclamant din noua societate constituită împreună cu pârâta acesta nu a ridicat nicio pretenţie asupra preţului de un milion Ron achitat la 20 ianuarie 2006, declarând expres că „nu mai are nicio pretenţie asupra cesiunii", ceea ce este de natură să confirme o dată în plus situaţia de fapt statuată de prima instanţă.
6.2. Criticile recurentului subsumate motivelor de nelegalitate prevăzute art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., pun în discuţie stabilirea situaţiei de fapt şi aprecierea probatoriului administrat, cu alte cuvinte, chestiuni de netemeinicie care scapă controlului casaţiei în actuala reglementare a recursului cale extraordinară de atac admisibilă numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Or, stabilirea situaţiei de fapt este atributul exclusiv al instanţei fondului sau apelului devolutiv, iar în cauză, ambele instanţe şi-au motivat hotărârile pe acest aspect cu argumente pertinente.
6.3. Curtea observă totodată că deşi recurentul invocă în cadrul criticilor sale încălcarea principiului consensualismului şi a dispoziţiilor art. 46 C. com. care reglementează regimul probelor în această materie, susţinerile sau au un caracter formal, deoarece în cauză, cu respectarea dispoziţiilor susmenţionate, au fost administrate toate probele solicitate de parte, inclusiv martori, în vederea dovedirii pretenţiilor sale, soluţiile adoptate fiind fundamentate pe analiza întregului material probator administrat.
Altfel spus, hotărârea de respingere a acţiunii nu a fost motivată pe absenţa înscrisului constatator al cesiunii ci pe inexistenţa acordului de voinţă în sensul afirmat de către reclamant, faţă de materialul probator administrat.
Aşa fiind, Înalta Curte constatând că în cauză nu sunt îndeplinite ipotezele motivelor de nelegalitate invocate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat, recurentul urmând a fi obligat, conform art. 274 C. proc. civ. ca parte căzută în pretenţii, la plata cheltuielilor de judecată solicitate de intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul P.T.B. împotriva deciziei comerciale nr. 156 din 08 decembrie 2008 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurentul să plătească intimatei G.L.I.F.N. SA Suceava 2500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3327/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3333/2009. Comercial → |
|---|
