ICCJ. Decizia nr. 1004/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1004/2010
Dosar nr. 4993/212/2007
Şedinţa publică din 11 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 28 martie 2007 sub nr. 4993/219/2007, reclamanta SC S.R. SRL, a chemat în judecată pe pârâtele SC P. SRL şi Banca Comercială A., prin lichidator SC R.V.A. SA, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa, să se constate prescris dreptul la acţiune pentru cele două contracte de credit, cu din 24 septembrie 1997 şi respectiv, 30 octombrie 1997, pentru care au avut calitatea de garanţi, să se dispună radierea menţiunilor cu privire la sarcinile ce grevează bunurile sale.
Reclamanta a arătat că termenul scadent era 1 ianuarie 1999, de la această dată curgând dreptul la acţiune, ceea ce înseamnă că el se putea exercita până la data de 1 ianuarie 2002, prin urmare, acest drept este prescris.
Prin sentinţa civilă nr. 14140 din 16 noiembrie 2007 a Judecătoriei Constanţa, a fost declinată competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia comercială.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia comercială, sub acelaşi număr, iar prin sentinţa civilă nr. 1896 COM din 2 iulie 2008, această instanţă a admis acţiunea, a constatat prescris dreptul la acţiune izvorât din contractele de credit, din 24 septembrie 1997 şi respectiv, 30 octombrie 1997 şi a dispus, ca după rămânerea irevocabilă a hotărârii, să fie radiate ipotecile de rang 1 instituite asupra spaţiului comercial situat în Mamaia, Complexul S. şi respectiv a ipotecii de rang 1 asupra depozitului en gross situat în Constanţa.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 36 şi art. 40 din Legea nr. 85/2006, procedura insolvenţei deschizându-se împotriva SC P. SRL şi nu împotriva reclamantei, iar pe fond s-a reţinut că scadenţa contractelor de credit respective s-a îndeplinit la data de 1 ianuarie 1991, însă dreptul la acţiune se prescrie în termen de 3 ani, potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958, astfel că acest termen s-a împlinit la 1 ianuarie 2002.
Ca efect al admiterii primului capăt de cerere, în baza art. 34 pct. 3 din Legea nr. 7/1996, s-a dispus şi radierea menţiunilor din CF, după rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta Banca Comercială A., prin lichidator judiciar.
Prin Decizia civilă nr. 92/COM din 28 septembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins apelul, ca nefondat.
A fost obligat reclamantul la 34.057,49 lei cheltuieli de judecată către pârât.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că, în ce priveşte excepţia suspendării judecării cauzei, în mod corect a reţinut prima instanţă că nu sunt incidente dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 iar în ce priveşte fondul cauzei, nu s-au putut reţine susţinerile apelantei cu privire la întreruperea cursului prescripţiei, deoarece nu s-a făcut dovada că plăţile respective s-au făcut în considerarea contractelor de credit din 1997, încheiate cu SC P. SRL, astfel că plăţile nu sunt făcute fără echivoc.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Banca Comercială A. prin lichidator SC R.V.A. SA, aducându-i următoarele critici.
Cursul prescripţiei a fost întrerupt, deoarece la data de 2 martie 1999 banca a notificat pe garant (reclamantul din cererea de faţă) să procedeze la restituirea împrumutului, arătând că în caz contrar se va trece la valorificarea bunului adus în garanţie.
Ulterior, la data de 6 ianuarie 2000, Judecătoria Constanţa a dispus investirea cu formulă executorie a contractului din 1997 iar la 14 decembrie 2000 s-a solicitat începerea executării silite împotriva reclamantei, fiind format dosarul de executare nr. 446/2001.
Mai mult, constatând că debitorul-garant nu răspunde la somaţie, s-a solicitat emiterea comandamentului asupra spaţiului comercial, care a fost emis de preşedintele instanţei la 5 martie 2001.
În continuare, la data de 5 octombrie 2001, reclamanta SC S.R. SRL a făcut o depunere de 700.000.000 lei în contul datoriei SC P. SRL, iar ulterior banca a solicitat înscrierea creanţei sale în tabelul creditorilor debitorului SC S.R. SRL – dosar nr. 3268/2003 al Tribunalului Constanţa, chiar dacă ulterior, prin Decizia comercială nr. 4665 din 21 mai 2004 a Tribunalului Constanţa a fost admisă contestaţia debitorului şi a fost respinsă cererea de deschidere a procedurii insolvenţei.
În mod nelegal a respins instanţa de apel critica cu privire la nelegala soluţionare de către prima instanţă a cererii de suspendare a judecăţii, în temeiul art. 36 Legea nr. 85/2006, procedura insolvenţei fiind deschisă împotriva debitorului principal, încă din anul 2001, dosar ce se află încă pe rolul Tribunalului Constanţa.
Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 23 octombrie 2009, intimata SC P. SRL prin lichidator L. IPURL Constanţa a depus la dosarul cauzei o întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, admiterea apelului şi pe fond, respingerea cererii deoarece cursul prescripţiei a fost suspendat în baza art. 40 din Legea nr. 85/2006, prin deschiderea procedurii insolvenţei împotriva SC P. SRL prin lichidator L. IPURL Constanţa.
S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Analizând Decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează.
Critica cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 36 şi art. 40 din Legea nr. 85/2006 nu poate fi reţinută.
Prin cererea ce face obiectul cauzei de faţă, reclamanta a dorit să se constate prescrisă o eventuală acţiune a Băncii Comerciale A. împotriva sa, în calitate de garantă ipotecară a unui împrumut bancar făcut de pârâta SC P. SRL la Banca Comercială A.
Prin urmare a vrut să evite o eventuală acţiune a Băncii Comerciale A., în calitate de creditor, împotriva sa, ca eventual debitor, or, art. 36 din Legea nr. 85/2006 arată că se suspendă toate acţiunile pentru realizarea creanţelor împotriva debitorului ce fac obiectul procedurii insolvenţei deci ar fi trebuit ca reclamanta să se afle în procedura insolvenţei, pentru a se face aplicarea art. 36 din Legea nr. 85/2006 şi nu pârâtele, cum este cazul în speţa de faţă.
Prima critică este, în schimb, fondată.
Potrivit dispoziţiilor art. 16 din Decretul nr. 167/1958, prescripţia se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia [lit. a) a art. 16] şi printr-un act începător de executare [lit. c) a art. 16].
Astfel, la dosarul cauzei se află cererea de executare silită a debitorului garant SC S.R. SRL Constanţa formulată de Banca Comercială A. prin lichidator SC R.V.A. SA Bucureşti, adresată Judecătoriei Constanţa la data 14 decembrie 2000.
La acelaşi dosar se află cererea de emitere a comandamentului la dosarul de executare nr. 446/2000, iar prin rezoluţia preşedintelui Judecătoriei Constanţa din 5 martie 2001 s-a dispus emiterea comandamentului împotriva debitorului SC S.R. SRL.
Ulterior, la data de 5 octombrie 2001, reclamanta a depus la Banca Comercială A. o foaie de vărsământ cu suma de 100.000.000 lei reprezentând rate credit.
Susţinerea instanţei de apel, că această plată nu a fost făcută fără echivoc, nu poate fi reţinută, pentru că reclamanta nu a dovedit că a avut alte relaţii comerciale cu pârâta Banca Comercială A. SA, în afara celor rezultate din contractul de garanţie, ce face obiectul prezentei cauze.
Prin urmare această plată constituie o recunoaştere a datoriei.
Mai mult, pârâta Banca Comercială A. SA, pentru suma datorată de pârâta SC P. SRL în baza contractelor de creditare din 1997 şi garantată de reclamantă, a solicitat, la data de 28 noiembrie 2003 înscrierea la masa credală a acestei debitoare (împotriva căreia se formulase cerere de deschidere a procedurii insolvenţei ce a făcut obiectul dosarului nr. 3268/2003 al Tribunalului Constanţa).
Prin urmare, recurenta a făcut dovada faptului că, prin cererile sale de executare şi prin recunoaşterea datoriei de către reclamantă, s-a întrerupt cursul prescripţiei în ce priveşte dreptul pârâtei Banca A. SA de a cere executarea de către reclamantă a obligaţiilor ce decurg din contractul de credit din 1997 şi respectiv contractul de garanţie imobiliară din 1997.
Având în vedere cele arătate mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) şi (3) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul, va modifica Decizia recurată, va admite apelul pârâtei Banca Comercială A. prin lichidator SC R.V.A. SA Bucureşti, declarat împotriva sentinţei civile nr. 1896/COM din 2 iulie 2008 a Tribunalului Constanţa, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal, şi va schimba sentinţa, în tot, în sensul că va respinge acţiunea formulată de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Banca Comercială A. prin lichidator SC R.V.A. SA Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 92/COM din 28 septembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, pe care o modifică în sensul că admite apelul declarat de aceeaşi pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 1896/COM din 2 iulie 2008 a Tribunalului Constanţa, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal.
Schimbă sentinţa menţionată în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanta SC S.R. SRL Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 943/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1026/2010. Comercial → |
|---|
