ICCJ. Decizia nr. 941/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 941/2010
Dosar nr. 2986/40/2008
Şedinţa publică din 9 martie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 318 din 5 martie 2009, Tribunalul Botoşani, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a anulat ca insuficient timbrată, acţiunea formulată de SC E.C. SRL Botoşani împotriva pârâţilor SC M.C. SRL Botoşani, SC M.C.I. SRL Botoşani şi SC R. SRL.
Reclamanta a investit instanţa cu o acţiune întemeiată pe prevederile art. 975 C. civ. prin care a solicitat revocarea contractelor de vânzare - cumpărare autentificate din 20 decembrie 2001, 10 februarie 2004 şi 17 martie 2008.
În considerentele sentinţei, instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu s-a conformat prevederilor art. 1 şi art. 2 pct. 2 din Legea nr. 146/1997 de a achita taxa judiciară de timbru în raport de valoarea celor trei contracte a căror revocare s-a solicitat, deşi cererea de reexaminare a modului în care a fost stabilit cuantumul sumei datorate s-a respins prin încheierea din 12 februarie 2009, iar la termenul la care cauza a fost amânată, reclamanta nu a depus cuantumul integral al taxei de timbru.
Constatându-se că reclamanta nu s-a conformat dispoziţiilor consemnate în încheierea de şedinţă din 5 februarie 2009, instanţa a dat eficienţă prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 anulând ca insuficient timbrată acţiunea.
Apelul, declarat de reclamantă împotriva sentinţei a fost admis prin Decizia nr. 99 din 10 iulie 2009 de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, care a desfiinţat sentinţa în totalitate şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa apelului a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, valoarea la care se calculează taxa de timbru este cea declarată în acţiune sau în cerere, iar reclamanta a solicitat revocarea a trei contracte de vânzare - cumpărare, urmărind să-şi realizeze creanţa prin executarea unui bun care a format obiectul unor transmiteri succesive, nefiind necesar ca taxa judiciară de timbru să fie calculată în raport de fiecare contract în parte.
Raţionamentul instanţei s-a bazat pe împrejurarea că reclamanta urmăreşte să-şi realizeze creanţa, iar faţă de unicitatea acesteia, valoarea la care trebuie calculată taxa judiciară de timbru este valoarea creanţei.
Mai mult, instanţa consideră că această concluzie se impune şi datorită faptului că, în literatura juridică de specialitate, s-a decis că prin admiterea acţiunii pauliene - actul fraudulos este revocat doar în măsura prejudiciului suferit de către creditorul reclamant.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC M.C.I. SRL, care a invocat următoarele critici:
- Apelul formulat de reclamantă împotriva sentinţei a fost insuficient timbrat, încălcându-se prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 potrivit cu care exercitarea apelului împotriva hotărâri judecătoreşti se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată.
Cum intimata a achitat la instanţa de fond o taxă în valoare de 4.045 lei, recurenta consideră că se impunea a se achita o taxă de timbru în sumă de 2.022,5 lei.
- Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată prin care s-a solicitat revocarea trei contracte de vânzare - cumpărare cu valori diferite se impunea aplicarea art. 2 pct. 2 din Legea nr. 146/1997, iar reclamanta ar fi trebuit să timbreze la valoarea contractelor a căror revocare a solicitat-o.
Se susţine că, în situaţia în care reclamanta nu a achitat contravaloarea taxei judiciare de timbru, în mod legal, cererea a fost anulată ca insuficient timbrată, de către instanţa de fond.
Recurenta a mai invocat - cu privire la acţiunea reclamantei excepţia inadmisibilităţii acesteia, lipsa calităţii procesuale a reclamantei în promovarea acţiunii, prescripţia dreptului la acţiune al reclamantei şi autoritatea de lucru judecat, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii reclamantei.
Intimata a depus note scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând Decizia atacată prin prisma criticilor recurentei, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
- Cu privire la critica ce vizează insuficienta timbrare a căii de atac a apelului constată că este nefundamentată întrucât prin sentinţa ce a făcut obiectul analizei instanţei de apel, nu s-a soluţionat fondul pricinii pentru a deveni incidente, sub aspectul cuantumului taxei judiciare de timbru, prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997.
Cum instanţa de fond a soluţionat cauza pe cale de excepţie anulând acţiunea ca insuficient timbrată, în mod corect, în calea de atac, s-a dat eficienţă prevederilor alin. (2) al aceluiaşi articol, perceptându-se o taxă judiciară în cuantum fix (de 4 lei).
- În ce priveşte critica privind pretinsa aplicare greşită a prevederilor art. 1, art. 2 şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 se constată că este fondată.
Astfel, potrivit art. 1 din lege – acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare (prevăzute de lege) şi se taxează în mod diferenţiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani.
Art. 2 alin. (1) şi alin. (1) din lege prevede că acţiunile evaluabile în bani, introduse la instanţele judecătoreşti, se taxează pe tranşe valorice [alin. (1)], fiind supuse acestei taxări şi cererile privind declararea nulităţii, anularea, rezilierea sau rezoluţia unui act juridic patrimonial chiar dacă nu se solicită şi repunerea în situaţia anterioară, precum şi cererile privind constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial.
Obiectul acţiunii deduse judecăţii constă în revocarea a trei contracte de vânzare - cumpărare în temeiul art. 975 C. civ., obiect evaluabil în bani (situaţie necontestată de instanţe), ceea ce ar fi atras incidenţa prevederilor mai sus arătate.
Instanţa apelului a considerat în mod nelegal că, raportat la obiectul acţiunii deduse judecăţii, prin care se urmăreşte realizarea unei creanţe, prin executarea unui bun care a format obiectul unor transmiteri succesive, valoarea la care trebuie calculată ar fi aceea a creanţei respective.
Pe de altă parte, Curtea a omis a avea în vedere că - în faţa primei instanţe - reclamanta s-a prevalat de prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, solicitând examinarea modului în care instanţa a determinat cuantumul taxei judiciare de timbru datorată, demers soluţionat prin încheierea din 12 februarie 2009, irevocabilă, prin care cererea de reexaminare a fost respinsă.
Prin încheierea arătată, instanţa a statuat asupra caracterului patrimonial al obiectului acţiunii şi a considerat că taxa judiciară de timbru a fost stabilită în mod corect, în raport de valoarea fiecărui act în parte.
Cum, încheierile pronunţate în temeiul art. 18 din lege sunt irevocabile, instanţa de apel era legată de soluţia dată, neavând posibilitatea de a lua în considerarea un alt cuantum al taxei decât cel deja stabilit.
Pe de altă parte, raţionamentul instanţei de apel potrivit cu care „în literatura juridică de specialitate s-a decis că prin admiterea acţiunii pauliene, actul fraudulos este revocat doar în măsura prejudiciului suferit de către creditorul reclamant" este total eronat şi în contradicţie cu prevederile legale.
Astfel, efectul esenţial al acţiunii revocatorii constă în aceea că, actul atacat, dovedit ca fiind fraudulos, va fi inopozabil creditorului, care, va putea urmări bunul ce a format obiectul actului ca şi cum acesta nu ar fi ieşit niciodată din patrimoniul debitorului.
Este adevărat că, în cadrul executării - ca urmare a reuşitei acţiunii revocatorii - va fi reparat numai prejudiciul suferit de reclamant şi că excedentul rămas după satisfacerea creanţei aparţine terţului dobânditor al bunului însă, această situaţie nu poate justifica raţionamentul instanţei de apel cu privire la determinarea valorii timbrului judiciar.
Având în vedere considerentele expuse, precum şi faptul că, sub aspectul efectelor sale, acţiunea revocatorie duce la desfiinţarea actului, întocmai ca şi acţiunea în anularea unui act juridic (cu deosebirea că acţiunea îşi produce efecte numai între creditor şi terţul dobânditor).
Înalta Curte constată că prima instanţă a dat eficienţă, în mod corect, prevederilor art. 1, art. 2 şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.
În atare situaţie, urmează a se admite ca fondat recursul declarat de pârâtă, cu consecinţa modificării deciziei, în sensul respingerii apelului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC M.C.I. SRL Botoşani împotriva deciziei nr. 99 din 10 iulie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică Decizia recurată în sensul că respinge apelul reclamantei SC E.C. SRL Botoşani.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 940/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 943/2010. Comercial → |
|---|
