ICCJ. Decizia nr. 1026/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1026/2010
Dosar nr. 9791/271/2006
Şedinţa publică din 16 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 322 din 19 septembrie 2008 pronunţată în dosarul nr. 9791/271/2006 al Tribunalului Bihor, secţia comercială, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC M. SA Oradea împotriva pârâtei SC M.C. SA prin lichidator judiciar P.I. IPURL Baia Mare, precum şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă împotriva chematei în garanţie SC N.I.G. LTD Oradea.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în esenţă că prin antecontractul de vânzare-cumpărare din 19 iulie 2005, reclamanta a obligat să transfere pârâtei dreptul de proprietate asupra cotei de 7.093 mp din imobilul înscris în CF Baia Mare pentru preţul de 5390 euro plus TVA, care urma să fie achitat de pârâtă la data la care chemata în garanţie va achita pârâtei suma de 15.000 euro. Totodată, părţile s-au obligat să încheie actul în formă autentică până cel mai târziu la data de 19 august 2005.
Termenul stabilit nu a fost respectat de părţi, reclamanta nu a făcut dovada notificării pârâtei pentru încheierea actului autentic, astfel încât nu se poate reţine nicio culpă în sarcina acesteia, motiv pentru care nefiind îndeplinite cerinţele art. 1020 C. civ., s-a respins ca nefondată solicitarea reclamantei de rezoluţiune a antecontractului de vânzare-cumpărare.
În privinţa cererii de chemare în garanţie tribunalul a arătat că SC N.I.G. LTD nu este parte în antecontractul de vânzare-cumpărare, situaţie în care nu-i revine nicio obligaţie, faţă de pârâtă, în sensul art. 969 C. civ.
Apelul declarat de SC S. SRL Oradea a fost respins ca inadmisibil prin Decizia nr. 2 din 13 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, cu motivarea că apelanta nu a avut calitatea de parte în faţa primei instanţe, situaţie în care nu are calitate procesuală pentru exercitarea acestei căi de atac. Pe de altă parte, susţinerea reprezentantului SC M. SA în sensul că dintr-o eroare s-a menţionat o altă denumire a fost înlăturată de instanţa de apel, în considerarea faptului că dispoziţiile art. 287 C. proc. civ. prevăd în mod expres elementele necesare ale cererii de declarare a apelului.
În consecinţă, examinarea motivelor de apel depuse de SC M. SA nu este posibilă în condiţiile în care această parte nu a declarat apel.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta SC M. SA Oradea criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. derivat din aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 287 C. proc. civ.
În mod concret recurenta invocă faptul că în mod greşit au fost înlăturate apărările referitoare la existenţa unei erori evidente în dactilografierea denumirii societăţii apelante, în condiţiile în care, într-adevăr în cuprinsul cererii de apel, s-a menţionat SC S. SRL în loc de SC M. SA, denumire ce figura însă la rubrica expeditor, pe plicul ataşat cererii şi de asemenea pe contractul de asistenţă juridică, solicitat, de altfel, de instanţă, însă ignorat ulterior.
De asemenea, arată recurenta, pentru omisiunea indicării denumirii apelantei, cerinţă prevăzută de art. 287 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul nu a prevăzut o sancţiune expresă, spre deosebire de ipotezele avute în vedere la pct. 2-5, a căror neîndeplinire atrage sancţiunea nulităţii sau a decăderii.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi temeiurilor de drept anterior menţionate, curtea constată că este fondat.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 287 alin. (1) C. proc. civ., cererea de apel, va cuprinde, printre altele, denumirea şi sediul societăţii, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, menţiunile referitoare la arătarea hotărârii atacate şi semnătura sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii, cerinţe ce pot fi însă împlinite până cel mai târziu la prima zi de înfăţişare, iar lipsa semnăturii, în condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2) C. proc. civ.
Acelaşi text legal stabileşte că cererea de apel va cuprinde, sub sancţiunea decăderii, şi motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul şi dovezile invocate.
Rezultă, aşadar că menţionarea eronată a denumirii societăţii apelante nu poate atrage în speţă, sancţiunea inadmisibilităţii apelului, în lipsa unui temei legal în acest sens, cu atât mai mult cu cât eroarea materială în privinţa denumirii apelantei este evidentă, cererea de apel fiind redactată de societatea de avocatură care a reprezentat-o pe reclamanta SC M. SA Oradea, care figura ca expeditor pe plicul prin care a fost trimisă prin poştă cererea de apel, iar motivele de apel au fost depuse de SC M. SA.
De menţionat că la primul termen de judecată, reprezentantul reclamantei SC M. SA a depus taxa judiciară de timbru şi motivele de apel, făcând precizarea că dintr-o eroare de dactilografiere a fost menţionată greşit denumirea apelantei, făcând deci cuvenita rectificare, însă ulterior acestui moment, instanţa de apel, fără a indica vreun temei de drept, a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii apelului, pe care, de altfel, a şi admis-o.
Astfel, instanţa printr-o interpretare restrictivă a dispoziţiilor art. 287 alin. (1) C. proc. civ. a pronunţat o hotărâre nelegală, motiv pentru care recursul va fi admis conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi în urma casării deciziei, cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleaşi instanţe pentru examinarea tuturor motivelor invocate de părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC M. SA Oradea, împotriva deciziei nr. 2/2009- A/C din 13 ianuarie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 16 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1004/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1027/2010. Comercial → |
|---|
