ICCJ. Decizia nr. 107/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 107/2010
Dosar nr. 15551/3/2005
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2010
Prin sentinţa comercială nr. 1027 din 21 martie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta SC S.P.N. SRL în contradictoriu cu pârâta Banca C. SA pe considerentul că, din probele administrate a rezultat că punctajele au fost calculate în speţă în conformitate cu datele conţinute în oferte şi prevederile caietului de sarcini, care nu creează premiza nesocotirii dispoziţiilor imperative ale legii referitoare la respectarea bunei-credinţe şi concurenţei loiale în activitatea economică, iar diferenţele consemnate în cuprinsul raportului de expertiză nu modifică departajarea finală a ofertanţilor, astfel că acţiunea întemeiată pe săvârşirea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii prin modul de organizare şi desfăşurare a licitaţiei este neîntemeiată.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost respins prin Decizia comercială nr. 270 din 28 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
În considerentele deciziei s-a reţinut că prevederile caietului de sarcini privind modalităţile de calcul a punctajului ofertelor au fost aplicate întocmai de comisia de licitaţie, concluzie întărită de cele două expertize tehnice efectuate în primă instanţă şi în apel.
Cu privire la critica vizând încălcarea de către ofertantul câştigător a prevederilor imperative ale HG nr. 1010/2004 legat de standardul de securitate a ATM-urilor ofertate, curtea a reţinut distincţia clară dintre distribuitorul de numerar şi ATM, potrivit regulamentului B.N.R. din 13 iunie 2002, cât şi faptul că toate ofertele au cuprins standardul de securitate, iar rezultatul licitaţiei nu a fost influenţat.
S-a mai reţinut că reclamanta a interpretat eronat prevederile art. 1 pct. 20 lit. f) din caietul de sarcini, considerând că nu există o grilă de punctaj, când, în fapt, aceasta era formată din două niveluri valorice, respectiv zero şi unu.
De asemenea, membrii comisiei de licitaţie nu au încălcat prevederile caietului de sarcini, iar ofertantul câştigător, contrar susţinerilor apelantei, a prezentat trei recomandări, între care a fost apreciată ca fiind valabilă şi cea emanând de la B.R.D. - G.S.G., care utilizează şi în prezent sistemul de „back-office" instalat în 1999, fiind îndeplinite condiţiile art. 1 pct. 5 lit. e) din caietul de sarcini de către scrisoarea de garanţie emisă de B.R.D. – G.S.G.
Totodată s-a reţinut că prevederile art. 2 pct. 11 nu precizează modul de punctaj şi ponderea indicatorilor, iar rezultatele licitaţiei stabilite de comisie concordă cu cele care reies din concluziile expertizelor.
Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs, invocând aplicarea greşită a legii, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu următoarea dezvoltare:
Valoarea „zero" oferită de câştigător, care a susţinut că oferă un serviciu gratuit, poate fi apreciată ca un serviciu inexistent, ceea ce conduce la ideea că ofertantul câştigător a oferit mult mai puţine servicii, câştigând licitaţia printr-o speculaţie matematică a formulei, iar reclamanta a pierdut licitaţia oferind toate serviciile la preţ de un ban. Este respinsă ideea reţinută în apel conform căreia obiectul licitaţie la constituit un pachet de bunuri şi servicii, deoarece fiecare element al pachetului trebuia evaluat separat şi punctat ca atare.
Recurenta susţine că instanţa de apel a făcut o distincţie artificială între distribuitorul de numerar şi ATM, bazându-se pe un regulament din 2002, în pofida art. 36 alin. (5) din HG nr. 1010/2004 care defineşte standardul minim european de rezistenţă.
Susţine că prevederile caietului de sarcini au fost încălcate, iar curtea s-a aflat în eroare când a reţinut că recomandarea B.R.D. – G.S.G. este valabilă şi întruneşte condiţiile, deoarece caietul de sarcini se referea la sisteme instalate, în timp ce câştigătorul a furnizat doar servicii de întreţinere şi upgrade la B.R.D.
Comisia de licitaţie a încălcat prevederile art. 2 pct. 11 din caietul de sarcini, recurenta susţinând că expertul desemnat în cauză are opinie contrară instanţei de apel.
Instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra motivului referitor la încălcarea modului de calcul stabilit de caietul de sarcini pentru „parametrii tehnici" şi, în consecinţă, a prevederilor art. 1 pct. 20 lit. f), concluzionându-se că, instanţa de apel a aplicat greşit legea şi în privinţa evaluării rezultatelor licitaţiei, care nu a avut în vedere şi nu a luat în considerare plenitudinea concluziilor expertului desemnat în cauză.
Prin întâmpinarea înregistrată la 5 octombrie 2009 intimata a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei dată în apel pentru argumentele reţinute de instanţă.
Analizând recursul se vor reţine următoarele:
Recurenta contestă în prezentul litigiu rezultatul licitaţiei organizată de intimata Banca C. SA la 31 ianuarie 2005 pentru achiziţionarea unui sistem de carduri, precum şi modalitatea de aplicare de către comisia de licitaţie a prevederilor caietului de sarcini, pentru desemnarea ca şi câştigătoare a ofertantei H.P.
Din examinarea criticilor formulate în recurs se observă că majoritatea vizează aspecte de netemeinicie, legate de modalitatea de interpretare a probelor administrate în cele două instanţe, şi care nu pot constitui obiectul analizei în recursul din speţă, potrivit actualelor reglementări procedurale.
Astfel modul de aplicare a punctajului de către comisia de licitaţie raportat la formula de calcul cuprinsă în caietul de sarcini, felul în care rezultatul acesteia a fost extras de către instanţă din concluziile raportului de expertiză incluzând aici şi criticile de la pct. 4 cu privire la art. 2 pct. 11 din caietul de sarcini interpretarea şi valoarea probantă dată de aceeaşi instanţă recomandărilor emise de beneficiari la care au fost furnizate şi instalate în ultimii cinci ani servicii similare, cum prevede art. 1 pct. 5 lit. c) din caietul de sarcini, sunt chestiuni care vizează netemeinicia, iar nu nelegalitatea hotărârii pronunţate în apel.
Cât priveşte aplicarea Regulamentului B.N.R. din 13 iunie 2002 privind tranzacţiile efectuate prin intermediul instrumentelor de plată electronică şi relaţiile dintre participanţii la aceste tranzacţii aceasta s-a realizat corespunzător prin Decizia din apel, reglementarea făcând distincţie între un distribuitor de numerar şi un ATM, pe care le defineşte distinct.
Dispoziţiile art. 36 alin. (5) din HG nr. 1010/2004 se referă la standardul minim de rezistenţă pe care trebuie să-l ofere tezaurul, seifurile, inclusiv ale distribuitoarelor automate de numerar, între cele două reglementări legale neexistând vreo incompatibilitate, obiectul licitaţiei fiind constituit, printre altele, din furnizarea, transportul, montarea, instalarea şi punerea în funcţiune a unui număr de 135 ATM-uri.
De asemenea se va reţine că prin Decizia din apel, instanţa s-a pronunţat asupra tuturor criticilor apelantei, inclusiv asupra celor vizând aplicarea de către Comisia de licitaţie a art. 1 pct. 20 lit. f) din caietul de sarcini, în paragrafele 3-5 de la pagina 4 din decizie, astfel încât nici ultima critică din recurs nu poate fi primită.
Nefiind incident nici un motiv de nelegalitate al hotărârii pronunţate în apel în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC S.P.N. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 270 din 28 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 923/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1106/2010. Comercial → |
|---|
