ICCJ. Decizia nr. 907/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.907/2010
Dosar nr. 6598/3/2007
Şedinţa publică din 5 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a comercială, sub nr. 6598/3/2007, reclamanta D.K.E. a chemat în judecată pe pârâta SC OG SRL solicitând instanţei ca pe calea somaţiei de plată prevăzută de OG nr. 5/2001 să fie obligată pârâta la plata sumei de 279.500 lei cu titlu de împrumut.
La data de 20 martie 2007, reclamanta a modificat cererea de chemare în judecată, solicitând instanţei să oblige pârâta la plata sumei de 279.500 lei, sumă datorată în baza unui împrumut acordat. Cererea a fost motivată în drept pe dispoziţiile art. 969, art. 970, art. 1579 C. civ.
Prin sentinţa comercială nr. 8063 din 27 iunie 2008 a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta D.K.E. în contradictoriu cu pârâta SC OG SRL.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel reclamanta D.K.E., iar prin Decizia nr. 67 din 6 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admis apelul, schimbată în tot sentinţa nr. 8067/2008, în sensul că a fost admisă cererea reclamantei iar pârâta a fost obligată la plata sumei de 270.000 lei.
În motivarea deciziei, instanţa a reţinut că la data de 1 august 2005 şi 13 octombrie 2005, reclamanta a împrumutat societatea pârâtă cu suma totală de 270.500 lei cu termen de restituire de un an.
Suma împrumutată nu a fost restituită iar în opinia instanţei declaraţia dată de D.A. la data de 31 mai 2006 priveşte restituirea sumei de 284.166 lei cu titlu de "credite asociat" şi nu a împrumutului acordat de reclamantă.
Soţul reclamantei nu a fost mandatarul acesteia, deoarece, aceştia sunt căsătoriţi sub regimul separaţiei de patrimonii, ceea ce înseamnă că sumele împrumutate de ea din conturile sale personale sunt proprietatea acesteia şi trebuiau să-i fie restituite.
Reclamanta este cetăţean francez, cu domiciliul în Franţa, iar conform art. 20 din Legea nr. 105/1992 privind raporturile de drept internaţional privat, relaţiile personale şi patrimoniale dintre soţi sunt supuse legii domiciliului comun, deci legii franceze.
Aşa fiind, instanţa a apreciat că sunt aplicabile regulile de la regimul matrimonial al separaţiei de patrimonii şi nu al mandatului tacit între soţi.
Declaraţiile prin care se recunoaşte restituirea împrumutului nu poate fi interpretat ca o chitanţă liberatoare sau remitere de datorie, deoarece nu conţin astfel de elemente pentru a se interpreta că pârâta i-a restituit împrumutul la scadenţă.
Decizia nr. 67/2009 a Curţii de Apel Bucureşti a fost atacată cu recurs de către pârâta SC OG SRL, recursul fiind întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs, recurenta arată că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile Legii nr. 105/2002 şi a dat eficienţă unei convenţii matrimoniale, înscris care face dovada că reclamanta este căsătorită cu un asociat al societăţii împrumutate. Din toate actele de la dosar rezultă că reclamanta D.K.E. şi soţul ei D.A. au avut domiciliul în România şi ca atare în mod greşit a reţinut instanţa de apel ca fiind aplicabilă legea franceză privind regimul separaţiei de patrimonii.
În subsidiar se solicită aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 105/1992, întrucât soţii nu au avut domiciliu comun şi în consecinţă aplicarea legii române se impune.
Pe fondul cauzei, recurenta arată că hotărârea apelată este lipsită de temei legal fiind dată cu aplicarea greşită a legii întrucât sumele din cele două contracte de împrumut au fost restituite înainte de scadenţă fapt recunoscut şi de D.A. (soţul reclamantei) prin declaraţia făcută. De asemenea plata împrumutului rezultă şi din declaraţiile date de intimata reclamantă prin care declară că nu mai are nicio pretenţie faţă de societate.
În concluzie, în raport de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului ca nefondat şi menţinerea sentinţei pronunţată de instanţa de fond.
Intimata D.K.E. a depus concluzii scrise prin care solicită în esenţă respingerea recursului ca nefondat.
Examinând Decizia recurată prin prisma motivelor de recurs invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reglementează două ipoteze respectiv lipsa de temei legal a hotărârii cât şi aplicarea greşită a legii, recurenta criticând Decizia de apel atât pentru lipsa de temei legal cât şi pentru aplicarea greşită a legii.
Instanţa de apel în mod greşit a reţinut aplicabilitatea în speţa de faţă a regimului matrimonial al separaţiei de patrimoniu dând eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 105/1992 privind raporturile de drept internaţional privat fără să ţină cont de dispoziţiile art. 20 alin. (3) din acelaşi act normativ şi de conţinutul contractului prenupţial al intimatei reclamante care se referă, în prima parte la activele necesare unei întreprinderi şi bunurile imobile iar la art. 5 posibilitatea de a păstra dreptul la contractul de închiriere cu scop locativ în situaţia dizolvării căsătoriei. Obligaţiile dintre soţi, prevăzute la art. 4 din contractul prenupţial nu are efecte faţă de terţi, dispoziţiile menţionate reglementând responsabilitatea dintre părţile contractante.
Este de necontestat că intimata reclamantă D.K.E., cu domiciliul indicat în Bucureşti a încheiat cu recurenta pârâtă SC OG SRL contractul de împrumut din data de 1 august 2005 pentru suma de 104.666 lei şi contractul de împrumut din 13 octombrie 2005 pentru suma de 179.500 lei.
Termenul de restituire al ambelor contracte prevăzut la art. 4 a fost stabilit la un an de la data primirii sumelor menţionare.
Împrumutul a fost făcut prin O.P. din 1 august 2005 şi O.P. din2005.
Prin declaraţia autentificată, intimata reclamantă, declară că nu mai are niciun fel de pretenţii băneşti, prezente sau viitoare asupra SC OG SRL.
De asemenea, intimata precizează că „declaraţia îşi va produce efectele depline din momentul transferului dreptului de proprietate asupra terenului intravilan în suprafaţă de 4.650 mp situat în Comuna Crevedia" către soţul său D.A.
Ulterior, ambii soţi au declarat la data de 5 mai 2006 prin declaraţia autentificată că a fost îndeplinită condiţia impusă prin declaraţia dată la 23 ianuarie 2006, în sensul că a fost perfectat transferul dreptului de proprietate asupra terenului intravilan în suprafaţă de 4.650 mp.
Prin cele două declaraţii date de intimata reclamantă se recunoaşte practic că nu mai are niciun fel de pretenţii băneşti prezente sau viitoare faţă de SC OG SRL ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra terenului.
Contractele de împrumut au fost încheiate în condiţiile art. 969 – art. 970 C. civ., texte de lege invocate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată dar prin declaraţiile date de D.K.E. la data de 2 mai 2006 şi 5 mai 2006 aceasta nu a înţeles să se prevaleze de alte drepturi asupra societăţii, în schimbul transferului dreptului de proprietate ce a avut loc la data de 5 mai 2006.
Instanţa de apel în mod greşit a reţinut prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 105/1992, întrucât intimata reclamantă şi soţul ei nu au avut cetăţenie comună la data încheierii contractelor, având în vedere că în certificatul prenupţial din 21 iunie 1996 se arată că D.A. este cetăţean român.
Nu poate fi reţinută motivarea instanţei de apel în sensul domiciliului comun al soţilor rezultând din certificatul prenupţial din 21 iunie 1996 în condiţiile în care în perioada 2005 – 2006 intimata reclamantă a avut permis de şedere în România iar soţul său a avut domiciliul în România.
Relevant este în sensul arătat şi certificatul de înregistrare fiscală eliberat de către A.F.P. sector 3, certificat necesar cetăţenilor străini care obţin venituri din desfăşurarea de activităţi pe teritoriul României, potrivit Codului de Procedură Fiscală.
În certificatul menţionat D.K.E. este reprezentată de împuternicitul D.A. cu domiciliul în Bucureşti.
În concluzie în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 105/1996 iar regimul matrimonial stabilit prin certificatul prenupţial invocat îşi produce efecte depline între părţile contractante respectiv între cei doi soţi.
Dreptul de creanţă al intimatei reclamante, derivat din cele două contracte de împrumut încheiate de recurenta pârâtă SC OG SRL a fost stins, fapt ce rezultă implicit din declaraţiile autentice făcute de intimată la data de 2 mai 2006 şi 5 mai 2006.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile legale incidente în cauză, hotărârea pronunţată fiind lipsită de temei legal, motiv pentru care în temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta pârâtă SC OG SRL împotriva deciziei comerciale nr. 67/2000.
Modifică Decizia menţionată în sensul că respinge apelul declarat de apelanta reclamantă D.K.E. împotriva sentinţei comerciale nr. 8063 din 27 iunie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care o menţine ca fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC OG SRL Bucureşti, împotriva deciziei comerciale nr. 67 din 6 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, modifică Decizia recurată în sensul că respinge apelul reclamantei declarat împotriva sentinţei comerciale nr. 8063 din 27 iunie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care o menţine.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 736/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 911/2010. Comercial → |
|---|
