ICCJ. Decizia nr. 1112/2010. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.1112/2010

Dosar nr. 15061/63/2008

Şedinţa publică din 18 martie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 27 august 2008 pe rolul Tribunalului Dolj, secţia comercială, sub nr. 15061/63/2008, reclamanta SC I.G. SRL a chemat în judecată pârâta SC D.S. SA, Direcţia Regională Vest, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta să reia serviciul de furnizare a gazelor naturale către reclamantă, cu cheltuieli de judecată.

În motivare s-a arătat că, în fapt, la data de 26 august 2008, pârâta a încetat serviciul de furnizare a gazelor naturale către reclamantă, sigilând în acest sens contorul, în mod abuziv şi nelegal, motivând în cuprinsul buletinului de sigilare până la rezolvarea cazului.

Reclamanta a mai precizat că în data de 24 martie 2008 pârâta a mai sistat o dată serviciul de furnizare a gazelor naturale, motivând că reclamanta a produs un prejudiciu, fără a face dovada în acest sens şi fără a-i imputa prejudiciului pretins, comunica cuantumul acestuia sau modalitatea de stabilire, iar prin sentinţa nr. 333 din 27 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Dolj, pârâta a desigilat contorul şi a reluat furnizarea gazelor naturale până la data de 26 august 2008, când fără nicio explicaţie a procedat din nou la sistarea gazelor.

De asemenea, s-a arătat că la data de 20 decembrie 2007, în urma apariţiei unei probleme la instalaţia de gaze, reclamanta a solicitat pârâtei să trimită o echipă care să intervină şi să remedieze defecţiunea, intervenţie efectuată de către pârâtă, ocazie cu care nu i s-a imputat nici o neregularitate descoperită la contorul de gaze, dar la data de 15 ianuarie 2008, pârâta a avut o nouă intervenţie când a încheiat un proces verbal de constatare nelegal prin care s-a imputat faptul că la contorul de gaze ar exista sigiliul rupt, iar în locul mărcii metrologice era pus un dop galben, motiv pentru care contorul a fost schimbat şi ridicat pentru verificări.

Reclamanta a mai arătat că deşi nu se face vinovată în nici un fel de intervenţia neautorizată asupra contorului, pârâta a trecut la sistarea furnizării gazelor naturale, prima în data de 24 martie 2008 şi apoi la data de 26 august 2008, fără vreun motiv temeinic care să justifice măsura sistării gazelor, rezumându-se doar la a face o serie de afirmaţii nesusţinute şi nereale.

 Totodată, reclamanta a precizat că datorită specificului obiectului de activitate al societăţii - bar şi restaurant, măsura de sistare a gazelor naturale îi cauzează mari prejudicii punând-o în imposibilitatea de a mai continua activitatea.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 1073 şi urm. C. civ.

Înlăturând criticile formulate de pârâtă Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin Decizia nr. 72 din 2 aprilie 2009 a respins apelul ca nefondat.

În fundamentarea soluţiei, instanţa de control judiciar a reţinut că:

Potrivit contractului de furnizare a gazelor naturale din 1 aprilie 2005, încheiat între SC SC D.S. SA, în calitate de furnizor de gaze naturale (vânzător) şi SC I.G. SRL, în calitate de consumator non casnic de gaze naturale (client), vânzătorul are obligaţia de furnizare la locul de consum, în mod constant şi continuu, (fără limitare, cu excepţia cazurilor de limitare şi întrerupere prevăzute expres în Condiţiile generale de contractare a gazelor naturale pentru consumatorii noncasnici, aprobate prin Ordinul nr. 52/2007).

Acest contract poate fi denunţat unilateral în cazurile specificate în Condiţiile generale de contractare a gazelor naturale pentru consumatorii noncasnici pe baza unei notificări prealabile.

Condiţiile generale de contractare a gazelor naturale pentru consumatorii noncasnici stabilesc posibilitatea furnizorului de gaze de încetare a prestării serviciilor în cazul neîndeplinirii obligaţiei de plată a contravalorii gazelor, precum şi în cazul constatări unor intervenţii a consumatorului noncasnic la instalaţiile de reglare măsurare, de natură a influenţa măsurarea corectă.

În speţă, SC I.G. SRL este consumator noncasnic alături de alţi consumatori, atât contorul SC I.G. SRL cât şi contoarele celorlalţi consumatori fiind montate în curtea comună interioară a imobilului (interogatoriul propus de SC SC D.S. SA reclamantei SC I.G. SRL, planşele fotografice) în acest context constatarea lipsei sigiliului metrologic de inviolabilitate şi a urinelor de frecare pe carcasa mecanismului integrator, nu conduc decât la concluzia că asupra contorului s-a intervenit neautorizat, nu şi la concluzia că persoana care a intervenit este consumatorul noncasnic SC I.G. SRL.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, până la constatarea unei intervenţii frauduloase a SC I.G. SRL în cadrul unui proces penal sau civil orice denunţare unilaterală a contractului de furnizare a gazelor naturale este contrară clauzelor contractuale prevăzute în contractul din 1 aprilie 2005, obligatorii pentru părţile contractante conform dispoziţiilor art. 969 C. civ.

Succesiunea faptelor privind întreruperea furnizării gazelor, ridicarea contorului şi reluarea furnizării nu prezintă relevanţă sub aspectul obligaţiilor contractuale asumate de părţi prin contractul din 1 aprilie 2005 în mod just, instanţa de apel a reţinut că nu există nicio dovadă care să o incrimineze pe intimată de vreo intervenţie frauduloasă asupra contorului, astfel că este total abuzivă măsura dispusă de recurentă, respectiv aceea de întrerupere a furnizării gazelor naturale.

Se invocă de către recurentă că intimata ar fi fost beneficiara unui consum necontorizat, afirmaţie ce nu este însă susţinută de niciun mijloc probator. Mai mult chiar, în perioada în care recurenta o acuză de intervenţie frauduloasă asupra contorului, societatea intimată a avut cel mai mare consum de gaze contorizat, plătind cea mai mare factură din ultimii trei ani (fiind depuse în acest sens acte la dosar), astfel că apar total nefondate acuzaţiile recurentei.

Aşa cum rezultă şi din întregul material probator administrat în cauză (acte, martori, interogatoriu), intimata - reclamantă nu se face cu nimic vinovată faţă de recurentă, pentru a se putea justifica măsura luată, respectiv întreruperea furnizării gazelor naturale. De fapt, singurul motiv imputat de recurenta-pârâtă constă în producerea unui presupus prejudiciu. Acest motiv este însă injust şi nereal, având în vedere faptul că nu a existat nicio dovadă ca intimata s-ar face vinovată de crearea vreunei pagube în detrimentul recurentei-pârâte, nu i s-a imputat niciodată acest pretins prejudiciu şi nici nu i-a fost comunicat cuantumul acestuia sau modalitatea de stabilire.

Faţă de cele arătate, văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta SC G.S.E.R. SA Bucureşti, Direcţia Regională Vest, Craiova împotriva deciziei nr. 72 din 2 aprilie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată către intimata SC I.G. SRL Craiova.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1112/2010. Comercial