ICCJ. Decizia nr. 911/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.911/2010
Dosar nr. 3413/114/2008
Şedinţa publică din 5 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. 3413/114/2008 reclamanta Banca Comercială C. a chemat în judecată pe pârâtul F.L.G. Focşani IFN SA, filiala F.N.G.C.I.M.M., solicitând instanţei să oblige pârâtul la plata sumei de 300.000 lei reprezentând garanţie financiară.
Prin sentinţa nr. 1294 din 5 noiembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Buzău a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta Banca Comercială C., în contradictoriu cu pârâtul F.L.G. Focşani IFN SA, filiala F.N.G.C.I.M.M., acesta fiind obligat să plătească reclamantei suma de 300.000 lei.
În motivarea sentinţei, prima instanţă a reţinut că potrivit convenţiei de garantare din 8 iulie 2003 încheiată între părţi, pârâta a emis la cererea reclamantei mai multe scrisori de garantare, accesorii unor contracte de credit acordate de Banca C. Pentru garantarea contractului de credit din 22 octombrie 2004 a fost emisă scrisoarea de garantare din 18 aprilie 2006, încheiată între reclamantă şi SC A.D.C. SRL, în calitate de debitoare, unde s-au prevăzut că: F.N.G.C.I.M.M. a acordat în favoarea Băncii Comerciale C., prin sucursala Buzău, o garanţie financiară complementară reprezentând un procent de garantare de 60% din soldul creditului acordat în baza contractului de credit din 22 octombrie 2004, în limita sumei de 300.000 lei, iar în cazul în care debitorul nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută în contractul de credit şi contractul a fost executat, Fondul se obligă să plătească Băncii C. garanţia în condiţiile stabilite.
Debitoarea contractului de credit nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată, creditoarea notificând pârâtul să plătească garanţia din 19 octombrie 2007.
Pârâta a refuzat plata garanţiei, invocând încălcarea dispoziţiilor art. 3.1 lit. d) din Convenţia de garantare, respectiv lipsa acordului său pentru modificarea termenului de rambursare a creditului.
Refuzul pârâtei a fost apreciat ca nefundat, acesta dând o interpretare eronată actului de începere a executării silite care nu poate fi interpretat ca o modificare a duratei contractului de credit, el reprezentând mijlocul juridic de recuperare a restanţelor în situaţii de neplata datoriei la bancă.
Susţinerile pârâtei pe baza cărora îşi fundamentează refuzul de plată nu au fost reţinute de instanţă atâta timp cât recuperarea creanţelor se face potrivit celor convenite de părţi art. 5.1 din Convenţia de garantare.
Apelul formulat de pârâtul F.L.G. Focşani IFN SA, filiala F.N.G.C.I.M.M. împotriva sentinţei nr. 1294/2008 pronunţată de Tribunalul Buzău, a fost respins de Curtea de Apel Ploieşti, ca nefondat.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că în derularea contractului de credit, debitoarea SC A.D.C. SRL nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, aceasta figurând cu un sold debitor în sumă de 393.998,66 lei. Începerea executării silite a fost declanşată cu cererea din 19 octombrie 2007, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale ale debitoarei, decisă în conformitate cu clauzele scrisorii de garantare din 18 aprilie 2006.
Refuzul de plată a garanţiei de către F.N.G.C.I.M.M. a fost apreciind de instanţă ca nejustificat în condiţiile în care s-a obligat să plătească Băncii C. garanţia în condiţiile stipulate în Convenţia şi în scrisoarea de garantare.
Debitoarea SC A.D.C. SRL se află în stare de insolvenţă, ceea ce dovedeşte imposibilitatea acestuia în calitate de debitor al contractului de credit, să plătească la scadenţă creditele.
În calitate de garant al debitorului aflat în procedura insolvenţei, apelantul pârât trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile asumate prin convenţiile de garantare, iar culpa Băncii C. în executarea contractului nu are suport real în clauzele ce decurg din voinţa părţilor contractante.
Împotriva deciziei nr. 32 din 10 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti a declarat recurs pârâtul F.L.G. Focşani IFN SA, filiala F.N.G.C.I.M.M. motivele de recurs fiind întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta arată că instanţa de apel a interpretat greşit clauzele contractuale atât în relaţia cu F.L.G. Focşani IFN SA cât şi cu beneficiara SC A.D.C. SRL, Banca C. încălcând dispoziţiile art. 3.1. lit. d) din Convenţia de garantare în sensul că a modificat unilateral durata creditului fără acordul Fondului, fără să solicite în scris aprobare pentru modificarea datei scadenţei. Numai dacă beneficiarul creditului nu ar fi plătit ratele creditului, creditoarea ar fi putut trece la executarea silită.
Instanţa de apel nu a înţeles şi nu a aplicat corect legea şi clauzele contractuale întrucât retragerea garanţiei operează de drept, fără punerea în întârziere şi fără îndeplinirea altor formalităţi conform art. 7.4 din Convenţia de garantare din 8 iulie 2003.
Această clauză este o dispoziţie imperativă având caracterul unui pact comisoriu de gradul IV dar instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul că la data încheierii contractului de credit din 22 octombrie 2004, nu exista o scrisoare de garanţie a acestui credit, deci nu există nicio relaţie contractuală între Fond şi Banca C.
Abia la data de 18 aprilie 2006 prin scrisoarea de garanţie, Fondul a acordat garanţie pentru actul adiţional din 19 aprilie 2006, în care a fost înserat o clauză de opozabilitate însă în actele ulterioare nu a mai fost prevăzută o astfel de clauză.
Cu privire la corelarea garanţiei cu soldul creditorului, instanţa de apel a lăsat la latitudinea organului de executare, executarea sumei, în loc să lămurească cuantumul sumei de plată pentru a evita situaţia privind îmbogăţirea fără justă cauză sau plata nedatorată şi întoarcerea executării.
În concluzie, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei nr. 32/2009 şi în consecinţă să se constate că a operat retragerea garanţiei de către F.L.G. Focşani IFN SA, pentru neîndeplinirea de către bancă a obligaţiei prevăzute de art. 7.4 coroborat cu art. 3.1 lit. d) şi lit. h) din Convenţia de garantare din 8 iulie 2003 iar în subsidiar în situaţia în care nu se va constata că a operat retragerea garanţiei, să se ţină cont de faptul că procentul de garantare se aplică la soldul creditorului.
Intimata a formulat întâmpinare prin care solicită în esenţă, respingerea recursului ca nefondat, întrucât instanţa de apel a interpretat corect clauzele contractuale şi dispoziţiile legale incidente.
Examinând Decizia recurată în raport de criticile invocate se constată că recursul este nefondat.
Scrisoarea de garantare din 18 aprilie 2006 a fost emisă în baza prevederilor Convenţiei de garantare din data de 6 iulie 2003 încheiată între reclamantă Banca Comercială C. şi recurentul pârât F.L.G. Focşani IFN SA, filiala F.N.G.C.I.M.M., acesta acordând o garanţie financiară complementară, reprezentând un procent de 60% din soldul creditului acordat în baza contractului de credit din 22 octombrie 2004, în limita sumei de 300.000 lei. În caz de neplată a obligaţiilor de plată prevăzute în contractul de credit de către debitorul beneficiar al creditelor, Fondul trebuia să plătească băncii garanţia menţionată.
Întrucât debitorul SC A.D.C. SRL nu şi-a executat obligaţiile stabilite în contractul de credit, intimata a solicitat plata scrisorii de garanţie din 18 aprilie 2006 şi a Addendumului din 23 octombrie 2006 fără a se putea spune că au fost încălcate dispoziţiile art. 3.1 lit. d) din Convenţia de garanţie, dispoziţii interpretate corect de ambele instanţe în raport de art. 969 – art. 970 C. civ. dar şi de art. 982 C. civ., care instituie regula de interpretare coordonată a clauzelor contractului.
Este adevărat că la art. 3.1. lit. d) din Convenţia de garantare, Banca Comercială C. s-a obligat să obţină acordul F.L.G. Focşani IFN SA, filiala F.N.G.C.I.M.M. pentru modificarea destinaţiei, modificarea valorii, a duratei contractului şi a modului de acoperire a creditului cu garanţiile dar în speţă nu este vorba de o modificare a duratei contractului ci despre neexecutarea contractului de credit de către debitorul SC A.D.C. SRL şi ca urmare sunt aplicabile dispoziţiile art. 4.1 lit. c) şi art. 5.1 din convenţia menţionată. executarea silită prin poprire reprezentând mijlocul juridic de recuperare a creanţelor restante în caz de neplată.
Declanşarea scadenţei anticipate şi începerea executării silite a fost luată în raport de dispoziţiile art. 8.4 din contractul de credit din 2004 modificat prin actele adiţionale.
Instanţa de apel a interpretat corect şi dispoziţiile art. 74 raportat la art. 3.1 lit. h) din convenţia de garantare având în vedere că a fost introdusă clauza de opozabilitate invocată de recurentă prin actul adiţional din 19 aprilie 2006 la pct. 7.15.
Prin actul adiţional menţionat banca şi-a executat obligaţia prevăzută de art. 3.1 lit. h) din Convenţie.
Actele adiţionale au rolul de a modifica un contract iar ce s-a modificat rămâne valabil pe toată durata contractului dacă părţile nu prevăd altfel prin acte adiţionale, ceea ce nu s-a întâmplat în speţa de faţă, iar intimata nu avea obligaţia de a reitera în fiecare act adiţional ulterior modificările operate în baza primului act.
Ca urmare, instanţa de apel a interpretat corect clauzele contractuale în raport de dispoziţiile art. 969 alin. (1) şi art. 982 C. civ., aspecte ce înlătură incidenţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Este de observat că nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu-şi găseşte incidenţa în speţă, întrucât recurenta nu a arătat în ce constă nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva cerinţelor legale iar corelarea garanţiei cu soldul creditorului poate fi făcută în faza de executare a titlului în limita procentului de garanţie de 60%.
Cererea recurentei de a se constata retragerea de drept a garanţiei în baza pactului comisoriu de gradul IV – excede cadrului procesual în raport de dispoziţiile art. 316 şi art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul formulată de F.L.G. Focşani IFN SA, filiala F.N.G.C.I.M.M. Focşani ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul F.L.G. FOCŞANI IFN SA, filiala F.N.G.C.I.M.M. Focşani împotriva deciziei nr. 32 din 10 martie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 907/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 923/2010. Comercial → |
|---|
